Trafic de droguri de risc. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 2 din data de 05.02.2018
Dosar nr. …./119/2018
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SENTINȚA PENALĂ NR. 2
Ședința publică din 5 februarie 2018
PREȘEDINTE: …….
GREFIER : ………
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ……, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul B. Cs.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în dosarul penal nr. …/D/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se prezintă inculpatul B. Cs.-A., asistat de apărătorul ales, av. …….. Se prezintă interpretul autorizat, Dl. ………..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar împuternicirea avocațială.
Întrucât inculpatul nu cunoaște limba română, potrivit art.12 și art.105 Cod procedură penală, traducerea dezbaterilor este asigurată prin intermediul domnului …….., traducător autorizat.
Reprezentanta Ministerului Public și apărătorul ales al inculpatului arată că nu au excepții de invocat sau alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Reprezentanta Ministerului Public arată că a fost încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției, inculpatul B. I. H. a recunoscut săvârșirea faptei cu privire la care s-au formulat acuzația și a acceptat încadrarea juridică dată acesteia de procuror, conform art. 479 Cod procedură penală.
Solicită consfințirea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul B. Cs.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Apărătorul ales al inculpatului B. Cs.-A., av. …… consideră că sunt îndeplinite toate condițiile, atât de formă cât și de conținut al acestui acord de recunoaștere a vinovăției, motiv pentru care, în temeiul art. 485 al. 1 lit. a C.pr.pen., solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză.
Inculpatul B. Cs. A., având cuvântul, prin interpret, arată că recunoaște fapta și încadrarea juridică a acesteia, și solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată următoarele:
La data de 12.01.2018, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. …./119/2018, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul B. Cs.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în cursul lunii aprilie 2017 inculpații B. I. H. și B. Cs.-A., au comandat de pe internet semințe de cannabis pe care le-au cultivat, fără drept, urmând ca plantele ajunse la maturitate să fie procesate, iar drogurile rezultate să fie distribuite tinerilor din anturajul lor în municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna fie personal, fie prin intermediul unor apropiați.
În continuare, s-a arătat că la data de 12.04.2017, prin intermediul S.C. Fan Courier Express S.R.L. - punct de lucru Sfântu Gheorghe a fost livrat un colet având AWB nr. ……, către o persoană care s-a recomandat a fi K. Sz.. Din datele existente în cauză a rezultat că respectivul colet conținea semințe de cannabis, iar din înscrisurile puse la dispoziție de reprezentantul firmei de curierat rezulta că respectivul colet a fost expediat la data de 11.04.2017 din municipiul București de către o persoană care a folosit pseudonimul "C. George";, de la adresa strada Preciziei, nr. 24, București, care a indicat postul telefonic cu numărul 07623…… și adresa de e-mail c.george@............
S-a subliniat că expeditorul coletului a încercat să rămână anonim, prin furnizarea unor date incomplete de identitate și prin folosirea unui serviciu de e-mail care asigură criptarea datelor transmise, precum și "intimitatea"; convorbirilor efectuate prin intermediul acestui serviciu.
S-a făcut referire la chitanța doveditoare a predării coletului și a efectuării plății din care rezulta că acest colet a fost livrat în data de 12.04.2017, ora 14.35, persoanei care s-a recomandat a fi K. Sz., posesor al cărții de identitate seria KV, nr. ….., la adresa din Sfântu Gheorghe, ……………………. județul Covasna. Procedând la verificarea în baza de date specifică, s-a stabilit că la adresa respectivă nu există blocul cu numărul 21, fapt ce indică intenția destinatarului de a disimula datele reale de livrare. Persoana care s-a recomandat a fi K. Sz. a plătit contravaloarea coletului cu suma de 840 de lei. Din procesul-verbal încheiat de organele de cercetare ale poliției judiciare rezultă că, raportat la suma plătită, respectivul colet ar fi conținut aproximativ 100 de semințe de cannabis.
De asemenea, s-a arătat că persoana care s-a recomandat a fi K. Sz. a folosit pentru contact postul telefonic cu numărul 0758 ……. , iar cartea de identitate folosită de această persoană figurează ca fiind expirată din anul 2016, în prezent K. Sz. fiind posesorul unei cărți de identitate cu alt număr.
Prin acord s-a învederat că analizând datele de trafic ale comunicațiilor referitoare la numărul de telefon 0758 …… rezultă că postul telefonic în cauză a fost activat în luna februarie 2017 având foarte puține comunicații până în prezent, ceea ce denotă o încercare a autorului de a-și ascunde identitatea.
S-a mai reținut că din procesul-verbal încheiat de organele de cercetare ale poliției judiciare rezultă că persoana care în data de 12.04.2017 a primit de la angajatul Fan Curier coletul conținând semințe de Cannabis este inculpatul B. I. H., CNP ………………. Din același proces-verbal mai rezultă că inculpatul B. I. H. desfășoară activități din sfera traficului și consumului ilicit de droguri de risc împreună cu fratele său inculpatul B. Cs.-A., CNP …………..
S-a făcut referire și la declarațiile inculpatului B. I.-H. din care rezultă că fratele său, inculpatul B. Cs.-A. a contribuit la achiziționarea semințelor de cannabis cu jumătate din suma totală, iar inculpatul B. Cs.-A. declară că împreună cu fratele său au pus semințele în vată îmbibată cu apă, pentru a încolți
După o perioadă de timp în care semințele au germinat și în care plantele au fost depozitate într-un apartament, inculpații B. I. H. și B. Cs. A. au transbordat plantele într-o locație situată pe un câmp, în apropierea râului Olt, delimitată de localitățile Coșeni, Ilieni și Sâncraiu, având coordonatele geografice aproximative 45° 48′ 50.6″ Nord și 25° 46′ 52.1″ Est. Cei doi au mers în mod constant în locul unde au transbordat plantele de cannabis îngrijindu-le și asigurându-se că dispun de un mediu propice dezvoltării.
În urma percheziției domiciliare efectuată în data de 16.08.2017, în imobilul în care locuiesc inculpații B. I. H. și B. Cs. A. a fost identificată o plantă de cannabis. Cu ocazia percheziției domiciliare inculpatul B. I.-H. a indicat faptul că este de acord să conducă organele de urmărire penală în locul unde plantele au fost transbordate. Cu această ocazie, în locuința inculpaților au mai fost identificate obiecte vestimentare purtate de aceștia în momentele în care s-au deplasat în locația unde au transbordat plantele de cannabis, precum și pet-uri din plastic folosite pentru irigarea plantelor . De asemenea, în locuința inculpaților s-a găsit cartea de identitate folosită de inculpatul B. I.-H. pentru preluarea coletului conținând semințele de cannabis.
S-a mai arătat că la efectuarea cercetării la fața locului în zona situată pe un câmp, în apropierea râului Olt, delimitată de localitățile Coșeni, Ilieni și Sâncraiu, având coordonatele georgrafice aproximative 45° 48′ 50.6″ Nord și 25° 46′ 52.1″ Est, indicată de inculpatul B. I. H. au fost identificate un număr de șase plante de cannabis.
S-a invocat și raportul de analiză a datelor GPS nr. 1438926/2017 din care rezultă că inculpații B. I.-H. și B. Cs.-A. s-au deplasat în locul unde au transbordat plantele de cannabis de 7 ori, în perioada 22.07.2017-11.08.2017.
Prin acord s-a făcut referire și la raportul preliminar de constatare tehnico-științifică nr. 3172984/2017 întocmit de specialiști din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din concluziile căruia rezultă că plantele identificate ca urmare a percheziției domiciliare și ca urmare a cercetării la fața locului, sunt plante de cannabis. Acestea conțin ∆9 -Tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă biosintetizată din planta de cannabis. Prin același raport s-a concluzionat că inculpații ar fi obținut de pe urma plantelor cultivate cantitatea netă totală de 364,9 grame de cannabis. Cannabis face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, fiind un drog de risc.
S-a învederat că din notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul B. I.-H. rezultă că cei doi inculpați intenționau să lase plantele să ajungă la maturitate, urmând să le valorifice către persoanele interesate. Inculpatul intenționa să obțină din valorificarea plantelor de cannabis o sumă cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.
Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr. …/D/P/2018.
Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C.proc.pen.
Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
În cursul lunii aprilie 2017, fratele inculpatului, numitul B. I. H. a comandat online, de pe site-ul ………. mai multe semințe de cannabis, folosindu-se de numele prietenului său plecat în Canada, K. Sz.
Comanda a fost livrată de firma de curierat Fan Courier Express la data de 12.04.2017, în apropierea adresei unde locuiește inculpatul, respectiv în Sfântu Gheorghe,……... Deși adresa indicată a fost greșită, pe ……. neexistând blocul cu nr. 21, fratele inculpatului a preluat personal coletul de la curier căruia i-a prezentat buletinul expirat seria KV nr. ….., emis pe numele lui K. Sz., și a achitat în schimbul pachetului suma de 840 lei.
Despre comandă avea cunoștință și inculpatul B. Cs. - A. care a plătit jumătate din valoarea semințelor cumpărate online.
Inculpatul și fratele său au pus semințele de cannabis în vată îmbibată cu apă pentru a încolți și le-au ținut la locuința lor, situată în mun. Sf. Gheorghe, pe ………, iar ulterior le-au plantat pe câmpul situat între localitățile Chilieni, Coșeni și Ilieni, în apropierea râului Olt.
Atât inculpatul, cât și fratele său au îngrijit plantele de cannabis, au mers în repetate rânduri pe câmp pentru a le uda, atât împreună, cât și separat, cu două ocazii, fiind transportați cu mașina de martorii L. R., respectiv D. L.
Activitatea lor s-a încheiat în data de 16.08.2017 când au fost prinși de către organele judiciare competente.
Starea de fapt expusă rezultă din ansamblul probatoriu existent în cauză.
Sub acest aspect se are în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului din data de 16.08.2017 (fila 39 vol. I dosar u.p.). Acesta cu ocazia audierii sale, a descris amănunțit modalitatea de comitere a faptei astfel cum a fost reținută mai sus, arătând organului judiciar că fratele său a comandat semințele de cannabis în schimbul cărora a achitat suma de 840 de lei. Inculpatul a dat detalii relevante legate de activitatea desfășurată ulterior, despre metoda folosită pentru încolțirea semințelor, locul unde erau ținute până au ajuns la aproximativ 40 de cm și zona unde au fost plantate ulterior.
Declarația inculpatului a fost confirmată și de fratele său, B. I.-H. (filele 15 - 17 vol. I dosar u.p.) care a recunoscut că a comandat personal semințele, de pe site-ul …….., în urma vizionării unui documentar despre plantele de cannabis. De asemenea, și acesta a dat relații referitoare la activitatea derulată de către cei doi ulterior preluării comenzii, respectiv încolțirea semințelor, plantarea pe câmp a plantelor și îngrijirea acestora.
Depoziția inculpatului se completează cu declarațiile martorilor L. R., care locuiește cu acesta, fiind concubinul mamei sale și D. L., cel mai bun prieten al fratelui inculpatului (filele 66 - 69, vol. I dosar u.p.). Ambii martori au văzut în locuință plantele de cannabis, iar martorul D. L. s-a deplasat personal, la rugămintea lui B. Cs.-A., la locul unde au fost plantate semințele pentru ca acesta din urmă să le poată uda.
Declarația inculpatului B. Cs. A. se coroborează și cu declarațiile martorelor K. M. și M. K.-Sz., mama, respectiv concubina inculpatului, care, de asemenea, au văzut plantele de cannabis în apartament (filele 64 - 65, 70 - 71 vol. I dosar u.p.).
Vinovăția inculpatului rezultă și din notele de redare a interceptărilor și înregistrărilor efectuate în cauză în baza mandatului emis potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală (vol. II dosar u.p.), precum și din procesele-verbale încheiate de lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. - Covasna cu ocazia identificării inculpatului.
Sub aspect probatoriu prezintă relevanță Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3172984 întocmit în data de 04.09.2017 de către specialiștii din cadrul I.G.P.R. - D.C.C.O. - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cuprinsul căruia rezultă că probele ridicate din locuința inculpatului în data de 16.08.2017 conțin fragmente vegetale în care s-au pus în evidență Δ9 - Tetrahidrocannabinol, substanța biosintetizată de planta Cannabis.
Dintre înscrisurile atașate la dosar trebuie amintită și copia AWB 4101700001527 (fila 118 vol. I, dosar u.p.), emis de firma de curierat care probează existența comenzii și arată datele reținute în cuprinsul acordului referitoare expeditor și destinatar.
De asemenea, sunt relevante și procesele - verbale întocmite în cauză cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la inculpat, ocazie cu care s-au ridicat mai multe obiecte, printre care grinder-ul metalic în care s-a pus în evidență THC, o plantă de cannabis, precum și 3 pet-uri de îngrășământ vegetal de un litru fiecare, cu inscripția ";Ionic Nutrient Solution"; despre care B. I.-H. a declarat că i-au fost livrate odată cu primirea comenzii de semințe de cannabis efectuată pe site-ul ";……..";. (filele 279 - 284, vol. II dosar u.p.)
În drept, fapta inculpatului B. Cs.-A. care în perioada 12 aprilie 2017 - 16 august 2017, împreună cu B. H. - I., a cultivat și a deținut, fără drept, un număr de șapte plante de cannabis din care a transbordat un număr de șase plante într-o locație situată pe un câmp, în apropierea râului Olt, delimitată de localitățile Coșeni, Ilieni și Sâncraiu, având coordonatele geografice aproximative 45° 48′ 50.6″ Nord și 25° 46′ 52.1″ Est, iar o plantă a fost păstrată în imobilul în care cei doi locuiesc, în vederea comercializării către alte persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică este corectă.
În speță sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 480 - 482 C.proc.pen.
Maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului B. Cs.-A. este până în 15 ani închisoare (infracțiunea prev. de 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, fiind sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani), acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă și conține mențiunile prev. de art. 482 C.proc.pen., iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat ales. De asemenea, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil, în scris, sub aspectul limitelor de către procurorul ierarhic superior, conform art. 478 alin. 4 C.proc.pen.
De asemenea, în mod justificat s-au reținut dispozițiile art. 480 alin. 4 C.proc.pen., cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, precum și probele administrate în cursul urmăririi penale.
Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, în baza art. 485 alin. 1 lit. a rap. la art. 396 alin. 2 C.proc.pen., se va admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul B. Cs.-A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, obiect al cauzei penale nr. 2/D/P/2018.
Văzând datele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia, precum și atitudinea sa de colaborare cu organele judiciare, instanța apreciază ca justificată pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
Astfel, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 480 alin. 4 C.proc.pen., inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen., se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, considerând că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, se va face aplicarea art. 91 C.pen. și se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, în baza art. 92 alin. 1 C. pen., stabilește termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, care potrivit art. 92 alin. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., se va impune inculpatului B. Cs.-A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., văzând și acordul manifestat în acest sens (fila 43bis, vol. I dosar u.p.), inculpatul va fi obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Primăriei comunei Arcuș, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. cu aplicarea art. 91 alin. 4 C.pen., se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei aplicate.
Instanța constată că inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, respectiv de la 16.08.2017, orele 21,15 până la 17.08.2017, orele 21,15.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen. raportat la art. 112 lit. a și f C.pen., se va dispune confiscarea specială de la inculpat a cantității de 182,45 grame de cannabis (50% din cantitatea totală de droguri obținută din cultivarea plantelor de cannabis), depusă la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO cu dovada seria H nr. 0274740 din 25.09.2017;
În baza art. 146 alin. 3 C.proc.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, se va dispune arhivarea, în loc special, cu asigurarea confidențialității a suporturilor optice, conținând copii de pe înregistrările realizate în cauză, depuse la Camera Corpuri Delicte a Tribunalului Covasna și înregistrate la poziția nr. 50/2018, respectiv:
- CD 700MB marca MAXELL- note de redare dos. 12/D/P/2017 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/14 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/13 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/12 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/11 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/10 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/9 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/8 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/7 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/6 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/5 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/4 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/3 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/2 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/1 copie.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. Cs.-A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (1.500 lei în cursul urmăririi penale și 100 de lei pentru faza de judecată a acordului încheiat.
În baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 178/1997 raportat la art.1 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 772/C-414 din 05.03.2009, instanța va acorda suma de 23,15 lei domnului interpret …….. cu titlu de onorariu care conform art. 275 alin. 6 C.proc.pen. va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 485 alin. 1 lit. a C.proc.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna cu inculpatul B. CS. - A., fiul lui Ș. si M., născut la data de …… în municipiul ….., jud. ….., domiciliat în …….., posesor CI seria KV nr. …… emis de SPC ……. la data de ……, CNP ………., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, obiect al cauzei penale nr. 2/D/P/2018.
În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 480 alin. 4 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul B. Cs. - A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În baza art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și, în baza art. 92 alin. 1 C. pen., stabilește termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, care potrivit art. 92 alin. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. Cs. - A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., impune inculpatului B. Cs. - A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C. pen., obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Primăriei comunei Arcuș, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. cu aplicarea art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei aplicate.
În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.proc.pen., constată că inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, respectiv de la 16.08.2017, orele 21,15 până la 17.08.2017, orele 21,15.
În baza art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen. raportat la art. 112 lit. a și f C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpat a cantității de 182,45 grame de cannabis (50% din cantitatea totală de droguri obținută din cultivarea plantelor de cannabis), depusă la camera de corpuri delicte a IGPR-DCJSEO cu dovada seria H nr. 0274740 din 25.09.2017.
În baza art. 146 alin. 3 C.proc.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, dispune arhivarea, în loc special, cu asigurarea confidențialității a suporturilor optice, conținând copii de pe înregistrările realizate în cauză, depuse la Camera Corpuri Delicte a Tribunalului Covasna și înregistrate la poziția nr. 50/2018, respectiv:
- CD 700MB marca MAXELL- note de redare dos. 12/D/P/2017 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/14 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/13 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/12 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/11 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/10 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/9 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/8 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/7 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/6 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/5 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/4 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/3 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/2 copie
- DVD 4,7GB marca VERBATIM- dos. 12/D/P/2017/ DVD/1 copie.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. Cs. - A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 7 alin. 2 din Legea nr. 178/1997 raportat la art.1 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 772/C-414 din 05.03.2009, acordă suma de 23,15 lei domnului interpret ……. cu titlu de onorariu care conform art. 275 alin. 6 C.proc.pen. rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2018.
PREȘEDINTE GREFIER