Revizuire. Jurisprudență Revizuire
| Comentarii |
|
Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 3 din data de 14.02.2018
Dosar nr. …./119/2018
R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SENTINȚA PENALĂ NR. 3/CC
Ședința din camera de consiliu din data de 14 februarie 2018
PREȘEDINTE : ……
GREFIER : …..
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ……, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna
Pe rol fiind pronunțarea asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul - petent G. E., privind încheierea nr. 1/CP din 3.01.2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul penal nr. …./248/2017.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 12 februarie 2018, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
T R I B U N A L U L
Asupra admisibilității în principiu a cererii de revizuire de față.
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanță la data de 15 ianuarie 2018, sub nr. de mai sus, petentul condamnatul G. E., CNP ……., domiciliat în S.U.A., cu reședința în mun. …………………., în baza art. 452 al. 1 și art. 453 al. 1 lit. a, b, c, d, e C.pr.pen., a solicitat revizuirea încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul penal nr. …../248/2017, definitivă.
În motivarea cererii sale revizuentul - petent a arătat, în esență, faptul că, încheierea atacată este nelegală, având în vedere că apelul formulat de el nu a fost trimis la instanța competentă, ci a fost ținut la Curtea de Apel Brașov, unde a depus note și probe, care au fost scoase din dosar și au fost ignorate decizii definitive, contrare acestei încheieri și a dispozițiilor Codului penal.
Cu ocazia dezbaterilor privind admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, reprezentanta parchetului a invocat inadmisibilitatea acesteia, arătând că cererea de revizuire formulată de petent vizează o soluție de neurmărire penală dispusă de procuror și în consecință nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 C.pr.pen., privind hotărârile care sunt supuse revizuirii.
Însă, petentul a arătat că cererea sa este admisibilă și a solicitat ca această cauză să fie judecată pe fond, deoarece nu s-a respectat principiul contradictorialității, motiv pentru care a solicitat trimiterea dosarul la judecătorie, pentru judecarea pe fond a cauzei.
În vederea soluționării cererii de revizuire formulată în cauză, s-a atașat dosarul nr. ….../248/2017 al Tribunalului Covasna și dosarele cu același număr ale Judecătoriei Întorsura Buzăului și Curții de Apel Brașov, precum și dosarul de urmărire penală nr. …./P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, cu lucrarea nr. …../II/2/2017.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1/CP din 03.01.2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. …../248/2017, în baza art. 341 alin. 10 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunțată în dosarul nr. ……/248/2017.
În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Covasna, a reținut următoarele:
La data de 24.12.2015, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, plângerea penală formulată de petentul G. E., prin care acesta a reclamat faptul că numitul T. I. N. a reconstruit gardul din stânga, gard care a fost desființat prin ordonanța din 09.03.2009 dată în dosarul nr. …./P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului și se folosește de două acte falsificate, conform expertizelor grafologice, care au fost desființate prin încheierea penală nr. 28 din 26.08.2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunțată în dosarul nr. …./248/2015, iar C. S. a construit gardul din partea dreaptă și deține contractul de vânzare-cumpărare nr. 1225 din 14.12.2004, în care este trecută o suprafață mult mai mare decât suprafața împrejmuită de el, act ilegal, semnat în fals, solicitând astfel efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare de posesie și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Apoi, la data de 24.11.2016, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului plângerea penală formulată de petentul G. E., prin care acesta a reclamat faptul că numitul F. H. a cerut fonduri europene pe proprietatea sa, potrivit unor documente APIA, solicitând astfel efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie.
Prin ordonanța organelor de cercetare penală, din data de 24.12.2015, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 256 al. 1 C.pen., iar prin ordonanța organelor de cercetare penală, din data de 19.09.2016, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul T. I. N., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 256 al. 1 C.pen., confirmată de procuror prin ordonanța din data de 15.11.2016.
Ulterior, prin ordonanța organelor de cercetare penală, din data de 07.04.2017, s-a dispus extinderea urmării penale, pentru infracțiunile de tulburare de posesie (2 fapte), prev. de art. 256 al. 1 C.pen., și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 al. 1 C.pen.
Apoi, prin ordonanța procurorului nr. 461/P/2015 din data de 27.04.2017, s-a dispus clasarea cauzei față de suspectul T. I. N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 C.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, față de făptuitorul C. S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, precum și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Prin aceeași ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor F. H.).
În cuprinsul ordonanței s-a reținut, în esență, faptul că, în ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, reținută în sarcina suspectului T. I. N., din ansamblul probator reiese că suspectul a construit gardul în anul 2008, iar până în acel moment nu existau semne de hotar în acea zonă. Așadar, cu toate că, în mod indubitabil, suspectul T. I. N. a ocupat o porțiune de teren ce aparține persoanei vătămate, ocuparea nu s-a produs prin vreuna din modalitățile prevăzute de legiuitor la art. 256 al.1 Cod penal, respectiv prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, fiind incidente dispozițiile art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală.
Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal (făptuitor C. S.), procurorul de caz a reținut că înscrisul declarat ca fals a fost întocmit, cel mai târziu, la data de 23.04.2001, când a fost autentificat, iar potrivit dispozițiilor art. 154 al. 1 lit. d Cod penal, raportat la limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru această infracțiune, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Referitor la infracțiunea de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor C. S.), s-a dispus clasarea cauzei, reținându-se în speță că, din ansamblul probator administrat, a rezultat că în zona respectivă nu existau semne de hotar până la momentul în care C. S. a construit un gard, astfel că presupusa ocupare a terenului aparținând persoanei vătămate nu s-a produs prin vreuna din modalitățile prevăzute de legiuitor la art. 256 al. 1 Cod penal, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul căreia s-au efectuat cercetări.
Împotriva ordonanței procurorului cu nr. …/P/2015 din data de 27.04.2017, petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, care prin ordonanța nr. …/II/2/2017 din 31.05.2017, a dispus respingerea plângerii petentului G. E., argumentând că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv, a intervenit prescripția răspunderii penale. Astfel, s-a apreciat că nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că terenurile care formează obiectul infracțiunilor de tulburare de posesie au fost ocupate prin vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 256 al. 1 Cod penal.
Astfel, din materialul probator s-a reținut că suspectul T. I. N. a ocupat terenul în cauză prin construirea unui gard, fără a proceda anterior la desființarea sau strămutarea vreunui semn de hotar. Mai mult de atât, din probele administrate nu reiese dincolo de orice dubiu rezonabil că anterior construirii gardului, pe suprafața respectivă ar fi existat vreun semn de hotar. S-a apreciat că situația este oarecum similară și în cazul infracțiunii de tulburare de posesie reclamată ca fiind săvârșită de C. S., deoarece nici în cazul acestuia nu reiese că anterior construirii gardului, acesta ar fi desființat sau înlăturat vreun semn de hotar preexistent.
Nemulțumit de soluție, la data de 22.06.2017, petentul G. E. a formulat plângere, în temeiul art. 340 Cod procedură penală, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr. …./284/2017.
Verificând soluția de clasare dispusă, analizând coroborat lucrările și materialul din dosarul cauzei cât și motivele invocate de petent în conținutul plângerii, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată petentul G. E. a reclamat faptul că numitul T. I. N. a reconstruit gardul din stânga, gard care a fost desființat prin ordonanța din 09.03.2009 în dosarul nr. …/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului și se folosește de două acte falsificate conform expertizelor grafologice, care au fost desființate prin încheierea penală nr. 28 din 26.08.2015 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului, în dosarul nr. …./248/2015, iar C. S. a construit gardul din partea dreaptă și deține contractul de vânzare-cumpărare nr. 1225 din 14.12.2004, în care este trecută o suprafață mult mai mare decât suprafața împrejmuită de el, act ilegal, semnat în fals, și că F. H. a cerut fonduri europene pe proprietatea sa potrivit unor documente APIA. În cauză, s-au administrat următoarele probe: procesu-verbal de cercetare la fața locului din 17.02.2016 și planșe foto anexate, declarația persoanei vătămate, declarația suspectului T. I. N., declarațiile martorilor C. S., H. I. V., B. M., R. G. V. și înscrisuri.
De asemenea, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 340 al. 1 Cod procedură penală, persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, cale de care petentul a înțeles să uzeze prin plângerea sa.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că petentul, în cererea sa a precizat că înțelege să formuleze plângere împotriva ordonanței dispusă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, privind soluționarea plângerii petentului împotriva soluției de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017, însă cu ocazia clarificării obiectului plângerii la soluție a arătat că înțelege să conteste atât ordonanța de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017 cât și ordonanța nr. …./II/2/2017 din 31.05.2017 dispusă de prim-procurorul aceluiași parchet. Însă, văzând că actul procedural al prim-procurorului nu se circumscrie soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, astfel cum este reglementată aceasta, potrivit art. 340-341 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere, ca obiect al plângerii formulate, soluția de netrimitere în judecată dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017.
În ceea ce privește plângerea petentului formulată în contradictoriu cu intimatul F. H., judecătorul de cameră preliminară a reținut că din interpretarea coroborată a normelor mai sus citate, rezultă fără echivoc că obiectul plângerii formulate în fața judecătorului de cameră preliminară îl constituie exclusiv soluția de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, nu și celelalte soluții care pot fi dispuse de procuror pe parcursul urmăririi penale. Prin urmare, a reținut că dispoziția din ordonanța de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017 privind disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor F. H.), nu reprezintă o soluție de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, care să poată face obiectul cenzurii în cadrul procedurii prevăzute de art. 340 și următoarele Cod procedură penală.
Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în această procedură se realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției de clasare date de parchet și date fiind limitele în care operează acest control, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele față de care s-au întocmit aceste acte. Așa fiind, analizând soluția de clasare dispusă prin ordonanța procurorului din 27.04.2017, prin raportare la motivele invocate de petent în plângerea sa, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a apreciat că în prezenta cale de atac nu poate obține extinderea cercetării penale și la alte fapte.
Astfel, s-a reținut că, plângerea penală a vizat expres și limitativ infracțiunile de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (2 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, constând în aceea că suspectul T. I. N. și făptuitorul C. S. au ocupat fără drept porțiuni din terenul petentului, situat în Valea Popii, comuna Sita Buzăului, ultimul folosindu-se de un contract de vânzare-cumpărare falsificat, infracțiuni cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză. În plângerea sa petentul a făcut trimitere și la declarații mincinoase ale martorului F. H., care nu au fost cercetate în cauză, infracțiune pe care judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reținut că nu o poate analiza întrucât nu a făcut obiectul urmăririi penale, în privința acesteia petentul având dreptul de a sesiza organele de urmărire penală pentru a efectua cercetări. Sub acest aspect, s-a reținut că normele procesual penale impun judecătorului de cameră preliminară să soluționeze plângerea, prin verificarea soluției criticate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei.
Pe fondul cauzei, verificând soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, în conformitate cu dispozițiile art. 341 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a apreciat că acesta este legală și temeinică.
Astfel, a constatat că situația de fapt a fost corect reținută și apreciată de organele de urmărire penală și confirmată de probele administrate. De asemenea, s-a reținut că, probele au fost legal identificate, strânse și coroborate, iar administrarea lor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, atât în favoarea cât și în defavoarea petentului, în scopul aflării adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat, în consens cu organele de urmărire penală, că susținerile petentului din cuprinsul plângerii penale formulate sunt infirmate de probele aflate la dosarul cauzei.
În consecință, analizând plângerea, prin prisma infracțiunilor invocate de către petent, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că infracțiunea de tulburare de posesie, potrivit art. 256 al. 1 Cod penal, constă în fapta de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.
Așadar, elementul material al infracțiunii se caracterizează printr-o acțiune, care impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: ocuparea efectivă (în întregime sau în parte) a unui imobil fără consimțământul posesorului sau fără o aprobare prealabilă primită în condițiile legii, și ocuparea trebuie să fie realizată prin violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar.
Din cercetările efectuate în cauză s-a reținut că fâșia de teren aflată în posesia intimatului T. I. N. se învecinează pe o latură cu terenul aflat în posesia petentului (delimitat de gardul din lemn confecționat de intimatul T. I. N. în cursul anului 2008), iar pe latura opusă cu terenul aparținând intimatului C. S. (delimitat de un gard confecționat din stâlpi metalici și lemn, edificat de intimatul C. S. în cursul anului 2013).
În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reținut că, în mod unanim, în practica judiciară s-a apreciat că dacă acțiunea de ocupare s-a realizat în baza unui titlu, care ulterior a fost anulat, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. Însă, față de declarația intimatului T. I. N. (f.46-47 d.u.p.), din care reiese că acesta se află în posesia fâșiei de teren situată în punctul numit Valea Popii din comuna Sita Buzăului, județul Covasna, din anul 2002, fiind dobândit prin cumpărare în baza unui act sub semnătură privată de la F. A., înscris care, potrivit susținerilor petentului a fost desființat de către instanță, precum și declarația intimatului C. S. (f.55-56 d.u.p.), care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar (f. 14-15 d.u.p.), rezultă că acesta a dobândit terenul în suprafața de 600 mp fâneață, situat în intravilanul comunei Sita Buzăului, în punctul denumit "Valea Popii";, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 206 la data de 23.04.2001 de la numiții F. I. și F. A., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că prima condiție nu este îndeplinită.
De asemenea, procedând în continuare și la analiza celei de-a doua condiții ce se cere a fi îndeplinită pentru subzistența elementului material al infracțiunii cercetate, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că la momentul edificării celor două garduri în cauză, nu existau semne de hotar.
Astfel, potrivit declarației intimatului C. S., la momentul dobândirii terenului de la soții F. nu era construit nici-un gard, însă aceștia i-au arătat limitele de hotar, în partea dinspre proprietatea petentului, aceasta fiind la cca. 2 m de un măr, ulterior, a construit o poartă de acces din drumul comunal, amplasată cu stâlpul din stânga pe limita proprietății cu soții F., iar la momentul edificării gardului, în anul 2013 a respectat această limită.
Apoi, din declarația intimatului T. I. N. reiese că, la momentul dobândirii posesiei de la F. A., nu exista gard între proprietatea aflată în prezent în posesia petentului și cea aflată în posesia sa, gardul fiind construit de el în cursul anului 2008.
Judecătorul a reținut că, aceste declarații sunt susținute și de martorii audiați în cauză. Astfel, martora B. M. prin declarația sa (f.80 d.u.p.), susține că nu existau garduri de delimitare a terenurilor vândute de soții F., respectiv fâșia de teren vândută intimatului T. I. N., pentru a fi folosită ca drum de acces și terenul vândut intimatului C. S. . Martora a mai arătat că a fost în zonă acum 7 ani și a observat că intimatul T. I. N. a ridicat un gard care delimitează terenul aflat în posesia sa de cel dinspre casele ce au aparținut soților F. În același sens este și declarația martorului R. G. V. (f. 81 d.u.p.), care a afirmat că are cunoștință că între terenul lui F. A. și al lui T. I. N. nu exista gard despărțitor și nici între fâșia de teren a lui T. I. N. și proprietatea lui C. S., fiind o singură bucată de teren, precum și faptul că, prin anul 2007, T. I. N. a construit un gard din lemn către proprietatea lui F. A., iar după anul 2011 C. S. a edificat prezentul gard.
Referitor la susținerile petentului G. E. (f.28-30 d.u.p.), potrivit cărora gardul construit de T. I. N. a fost desființat în mod legal în anul 2008, ulterior fiind reconstruit, s-a reținut că acestea nu s-au confirmat ca fiind veridice în urma probelor administrate în cauză.
Pe cale de consecință, s-a reținut că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că acțiunea de intrare în posesie a intimaților T. I. N. și C. S. s-a realizat în baza unor titluri legale, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu proprietarii anteriori, iar potrivit declarației martorilor nu s-a confirmat că ocuparea terenurilor s-a realizat prin vreuna dintre modalitățile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, respectiv violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, context în care judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reținut că, în mod corect, organele de urmărire penală au apreciat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 al. 1 lit. b Cod procedură penală, fapta reclamată nefiind prevăzută de legea penală.
În continuare, cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, același judecător a constatat că aceasta a fost în mod corect analizată de organele de urmărire penală și în mod just s-a dispus clasarea pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Pentru a reține astfel, judecătorul a avut în vedere că, potrivit art. 153 al. 1 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală și că, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, termenul de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 al. 1 lit. d Cod penal, de 5 ani, care, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. 2 și 3 Cod penal, încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.
Astfel, s-a constatat că, potrivit normelor citate, termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data comiterii acțiunii sau inacțiunii incriminate. Așadar, față de considerentele arătate mai sus, raportate la circumstanțele cauzei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, la momentul la care petentul a formulat plângerea penală, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea cercetată era deja împlinit, el începând să curgă cel mai târziu de la data autentificării înscrisului - 23.04.2001. Or, petentul a formulat plângerea penală la data de 18.12.2015, cu mult după împlinirea termenului de prescripție.
În aceste condiții, s-a reținut că acțiunea penală nu mai putea fi pusă în mișcare, astfel că soluția de clasare din data de 27.04.2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 este la adăpost de orice critică, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 al. 1 lit. f Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs petentul G. E., reiterând motivele invocate anterior în cuprinsul plângerii.
Dosarul a fost înaintat la Curtea de Apel Brașov, la data de 26.10.2017, fiind înregistrat sub nr. …./248/2017, însă prin încheierea nr. 108/CP din 27.11.2017, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Brașov a recalificat calea de atac ca fiind contestație și a dispus declinarea competentei de soluționare a acestei căi de atac, în favoarea Tribunalului Covasna.
La termenul de judecată din data de 03.01.2018, fixat pentru soluționarea contestației, reprezentanta Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulată de petent și pe cale de consecință, a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă în condițiile în care potrivit art. 341 al. 8 C.pr.pen., încheierea prin care s-a pronunțat o soluție de respingere a plângerii contra soluției procurorului, este definitivă.
Analizând contestația formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a reținut că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 341 al. 8 C.pr.pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluțiile prev. la alin. 6, al. 7 pct. 1, pct. 2 lit. a, b și d și al. 7/1, este definitivă.
În raport de această dispoziție legală, s-a constatat că soluția dispusă prin încheierea atacată, în temeiul art. 341 al. 6 lit. a C.pr.pen., de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, este definitivă și nu poate fi atacată cu contestație și în consecință, prin încheierea nr. 1/CP din 03.01.2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. …./248/2017, în baza art. 341 alin. 10 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.
Împotriva încheierii nr. 1 din 03.01.2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Covasna, petentul G. E. a formulat cerere de revizuire, fără a indica exact cazul de revizuire pe care își întemeiază cererea.
După cum s-a arătat mai sus, în dezbateri, dar și prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei (f.26), petentul invocă, în principal, faptul că nu a avut loc o judecată pe fond a cauzei și astfel a fost privat de dreptul la justiție.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul -petent G. E., instanța constată că aceasta este inadmisibilă având în vedere următoarele considerente.
Potrivit art. 452 al. 1 C.pr.pen., "hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.";
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă faptul că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal, hotărâri prin care instanța a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există sau nu există, constituie sau nu infracțiune și a fost ori nu a fost săvârșită de inculpat, potrivit art. 396 C.pr.pen.
Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă.
Pe de altă parte, se constată prin Decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 542/17.07.2008, s-a stabilit că "Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) și b) din vechiul Cod de procedură penală, este inadmisibilă";. Această decizie își păstrează aplicabilitatea și după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, care în art. 340 și 341 reglementează instituția plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.
În cauză, calea de atac extraordinară a revizuirii, exercitată de revizuentul - petent vizează o încheiere pronunțată în temeiul art. 341 al. 10 lit. a C.pr.pen., prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunțată în dosarul nr. …/248/2017, prin care în baza art. 341 al. 6 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G. E. împotriva ordonanței de clasare nr. …./P/2015 din 27.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, menținută prin ordonanța nr. …./II/2/2017 din 31.05.2017 a prim-procurorului aceluiași parchet.
Văzând cele de mai sus, instanța constată că încheierea penală nr. 1/CP din data de 03.01.2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Covasna, în dosarul penal nr. …./248/2017, nu reprezintă o hotărâre care rezolvă fondul cauzei și astfel calea de atac a revizuirii este inadmisibilă.
În consecință, urmează ca, în baza art. 459 al. 5 și 7 teza a II-a C.pr.pen., instanța să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul nr. …../248/2017.
În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., revizuentul - petent va fi obligat să plătească statului 100 lei cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 459 al. 5 și 7 teza a II-a C.pr.pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul G. E., CNP ………….., domiciliat în S.U.A., cu reședința în …………………………., împotriva încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul penal nr. …./248/2017.
În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., obligă revizuentul - petent să plătească statului 100 lei cheltuielile judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2018.
PREȘEDINTE GREFIER
