Traficul de influenţă. Confiscare
| Comentarii |
|
- Codul penal: art. 256 alin. (2)
Spre deosebire de infracţiunea de dare de mită, în cazul traficului de influenţă, banii, valorile sau bunurile oferite ori date de către cumpărătorul de influenţă, se confiscă.
(Decizia penală nr. 32/A din 2 martie 2010]
Prin sentinţa penală nr. 139 din 9 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalu Vâlcea, inculpatul a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., inculpatul fiinc obligat să plătească părţii civile M.L.M. suma de 300 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, se reţine că inculpatul s-a oferit să ajute pe partea vătămată să obţină permis de conducere auto, pretinzând, în schimb, suma de 300 euro.
împotriva sentinţei, a formulat apel inculpatul care a solicitat achitarea pe considerentul că suma de 300 euro a fost solicitată drept împrumut.
Prin decizia penală nr. 32/A din 2 martie 2010, pronunţată de Curtea de Ape Piteşti, s-a admis apelul declarat de inculpatul A.C.F., s-a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, s-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata sumei de 30C euro către M.L.M.
Conform art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a confiscat suma de 300 euro prin obligarea inculpatului la plata acesteia către stat, menţinându-se celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Hotărârea Curţii se întemeiază pe următoarea argumentaţie:
Sentinţa este nelegală, în partea referitoare la dispoziţia instanţei de a se restitu numitului M.L.M. suma de 300 euro.
Astfel, deşi instanţa face trimitere la dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen., care c obligau să dispună confiscarea sumei de 300 euro, prin raportare la dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. pen., în realitate, în mod nelegal, dispune restituirea sumei numitului M.L.M pe considerentul că acesta a denunţat fapta organelor de urmărire penală, înainte de declanşarea cercetărilor.
în art. 257 alin. (2) C. pen., se menţionează că „dispoziţiile art. 256 alin. (2) C pen., se aplică în mod corespunzător”. Or, potrivit art. 256 alin. (2) C. pen., text la care fac trimitere precizatele dispoziţii legale, „Banii, valorile sau orice alte bunuri primite st confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plaţi echivalentului lor în bani”.
Dispoziţia privind restituirea sumelor de bani, în cazul în care se denunţă fapta autorităţilor, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, nu este cuprinsă în art. 257 alin. (2) C. pen., care a constituit, pentru prima instanţă, temei al restituirii către aşa-zisul denunţător a sumei respective, ci în art. 255 alin. (3) şi (4) C. pen., texte care fac referire la infracţiunea de dare de mită, ceea ce nu este cazul în speţă.
într-adevăr, potrivit art. 255 alin. (3) C. pen., care incriminează infracţiunea de dare de mită „mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta, mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune". Şi tot astfel, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat”.
S-a constatat, aşadar, că motivul invocat de prima instanţă, respectiv cel al sesizării organului de urmărire înainte de începerea cercetărilor, nu se regăseşte în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, ci în cazul infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi la traficul de influenţă sumele primite să fie restituite denunţătorului, ar fi făcut trimitere în art. 257 la dispoziţiile prevăzute de art. 255 alin. (5) C. pen., dar, neprocedând astfel şi trimiţând doar la dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. pen. (potrivit cărora sumele primite se confiscă), rezultă că în toate situaţiile sumele trebuiesc confiscate.
Dispoziţia legiuitorului în acest sens, privind confiscarea sumelor, este justificată, deoarece în cazul infracţiunii de trafic de influenţă persoana care dă banii sau alte foloase este de rea-credinţă, ştiind că se urmăreşte determinarea unei alte persoane să facă un act ilegal, respectiv să intervină la un funcţionar, asupra căruia pretinde că are influenţă, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, aşa cum s-a întâmplat în speţă; în acest sens, M.L.M., aşa-zisul denunţător, dorind să-şi rezolve o problemă personală (obţinerea permisului de conducere) pe alte căi decât cele legale, a apelat la serviciile inculpatului care pretindea că are influenţă asupra funcţionarilor de la Serviciul de Permise Auto din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea.
Dispoziţiile legale sus-citate [art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.] sunt clare în privinţa confiscării sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, astfel că interpretările şi soluţiile jurisprudenţiale (chiar şi cele ale instanţei supreme) contravin spiritului acestora şi scopului măsurilor de siguranţă menţionate în art. 111 C. pen. - „înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală”.
Aceasta, deoarece, aşa cum s-a precizat, aşa-zisul denunţător - M.L.M, constatând că nu-şi putuse rezolva problemele pe căi ilegale, prin intermediul inculpatului, a apelat, apoi, la organul de poliţie prin sesizarea făcută.
Dar, acest fapt nu îl transformă pe M.L.M. într-o persoană de bună-credinţă, pentru ca astfel să aibă dreptul, aşa cum îl avea persoana constrânsă la darea de mită, să i se restituie banii sau valorile date pentru a răsplăti efectuarea unui serviciu ilegal.
DREPT PROCESUAL PENAL - PARTEA GENERALĂ
