Transferul în România al persoanelor condamnate în străinătate în vederea continuării executării pedepsei. Lipsa de la dosar a unor înscrisuri din cele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 756/2001. Consecinţe
Comentarii |
|
Inscrisurile la care se referă art. 18 din Legea nr. 756/2001 nu sunt simple probatorii, ci elemente obligatorii pentru soluţionarea cererii de transfer, lipsa lor impunând restituirea cauzei în vederea completării dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
(Sentinţa nr. 44 din 21 mai 2004 - Secţia a Il-a penală)
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 14 mai 2004 a fost sesizată instanţa în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a Sentinţei penale nr. 2 B 33561/2001 a Judecătoriei Centrale a Sectoarelor din Pesta, definitivă prin Sentinţa penală nr. 24 Bf. 7490/2002/8 a Tribunalului Budapesta, în procedura soluţionării cererii de transferare a condamnatului G.I., cetăţean român, pentru continuarea executării pedepsei în România.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că în cauză nu au fost depuse toate documentele necesare soluţionării cererii.
Astfel, potrivit art. 18 din Legea nr. 756/2001, oficiul consular român va fi solicitat să întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România.
în alineatul 2 al aceluiaşi text se instituie obligaţia pentru statul român de a cere autorităţilor centrale din statul de condamnare să îi furnizeze copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu mediile sociale criminogene.
Depunerea la dosar a acestor înscrisuri nu reprezintă o simplă formalitate întrucât în funcţie de conţinutul lor se poate refuza transferarea persoanei condamnate conform prevederilor art. 28 lit. c) şi d) din Legea nr. 756/2001.
în consecinţă, cauza a fost restituită la parchet pentru a se respecta întocmai şi fără derogări procedura prevăzută de Legea nr. 756/2001 în capitolul II.