Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Neîndeplinirea de către condamnat a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă. Consecinţe
| Comentarii |
|
In cazul în care nu s-a probat reaua-credinţă a condamnatului în nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, plecarea acestuia în străinătate fiind determinată nu de intenţia de a se sustrage obligaţiilor ce îi reveneau, ci de dorinţa de a obţine un câştig material licit şi necesar, revocarea suspendării executării pedepsei nu se impune, prelungirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare constituind o măsură suficientă pentru a atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor care au fost stabilite.
(Decizia nr. 2041 din 22 septembrie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 41 din 13 martie 2003, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus, în baza art. 864 alin. 2 din Codul penal, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată condamnatului S.S.C. prin Sentinţa penală nr. 676/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 din Codul penal.
S-a dedus perioada deja executată de la 16.03.2001 la 10.05.2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, după rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 676/2001, condamnatul a fost înştiinţat la datele de 20.05.2002 şi 28.05.2002 despre necesitatea prezentării sale la sediul S.R.S.S. Dâmboviţa în vederea verificării îndeplinirii măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de instanţă.
La data de 6.06.2002, tatăl condamnatului s-a prezentat în faţa organului de supraveghere, comunicând că fiul său a părăsit ţara.
în consecinţă, reţinând că cel condamnat nu a îndeplinit măsurile de supraveghere şi obligaţiile ce au fost stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, instanţa a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a acesteia.
împotriva sentinţei a declarat apel condamnatul, arătând că nu a avut cunoştinţă despre obligaţiile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, neprezentarea în faţa organului de supraveghere datorându-se prestării unei activităţi salariale în străinătate.
Prin Decizia penală nr. 349/A din 4 martie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a admis apelul declarat de condamnatul S.S.C., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 41/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi, rejudecând în fond, în baza art. 864 alin. 2 teza a ll-a din Codul penal a prelungit termenul de încercare pentru pedeapsa aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 676/2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti de la 3 ani şi 6 luni la 5 ani şi 6 luni.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, constatând că nesupunerea condamnatului la obligaţiile ce îi reveneau în termenul de încercare nu s-a datorat relei sale credinţe, ci nevoii de a obţine un câştig superior din muncă, a apreciat că prelungirea termenului de încercare anterior stabilit prin hotărârea de condamnare constituie o măsură suficientă pentru a atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere la care a fost obligat pe tot parcursul executării pedepsei.
împotriva deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, solicitând admiterea acestuia în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Examinând recursul declarat, Curtea a constatat că acesta nu este fondat, decizia dată în apel fiind legală şi temeinică.
în mod corect tribunalul a reţinut, pe baza copiilor din paşaportul turistic depuse la dosar de către apelant, că acesta a plecat din ţară la data de 20 ianuarie 2002 în Italia pentru a munci şi a desfăşura o activitate productivă, astfel cum rezultă din scrisoarea de sarcini eliberată de firmă.
Hotărârea de condamnare a fost pusă în executare la data de 24 mai 2002, organul de supraveghere preluând sarcina supravegherii condamnatului ia 17 mai 2002, astfel cum rezultă din adresa înaintată de biroul executări penale.
Reaua-credinţă a condamnatului în nerespectarea măsurilor şi obligaţiilor prevăzute în hotărârea de condamnare nu este probată în cauză, iar plecarea acestuia în străinătate nu a fost determinată de intenţia de a se sustrage îndeplinirii obligaţiilor ce îi reveneau, ci dorinţei de a obţine un câştig material licit şi necesar.
Instanţa de apel a apreciat în mod corect că prelungirea termenului de încercare anterior stabilit prin hotărârea de condamnare constituie o măsură suficientă pentru a atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere la care a fost obligat pe tot parcursul executării pedepsei.
în consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
