Transferul de procedură în materie penală
| Comentarii |
|
Având în vedere prevederile art. 26 parag. 2 din Convenţie, potrivit cărora „orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor şi reglementărilor sale în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forţă probantă superioară aceluia pe care o are în statul solicitant”, se constată că în lipsa actului de urmărire esenţial al judecătorului sloven, judecătorul român nu se poate substitui procurorului, având în vedere că în dreptul intern, între funcţia de inculpare ce revine procurorului şi funcţia de jurisdicţie ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mişcare acţiunea penală.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Încheierea din 28 iulie 2011
Prin încheierea din 28.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 370/44/2010 s-a dispus în baza art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, în referire la art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de procedură în materie penală, respingerea ca inadmisibilă a cererii de preluare a judecății formulată de autoritățile judiciare slovene, în cauza privind pe învinuitul B.D.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea de ședință din 14.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 370/44/2010 având ca obiect transferul de proceduri, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea preluării urmăririi penale, reținându-se următoarele:
Prin adresa nr. 1382/II/5/2010 înregistrată la această instanță sub nr. 370/44/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat Curții de Apel Galați cererea de asistență judiciară internațională în materie penală formulată de Judecătoria de Circumscripție din Maribor - Republica Slovenia, privind pe învinuitul B.D.
Parchetul a susținut că Tribunalul Regional din orașul Maribor, Republica Slovenia, a formulat o cerere de asistență judiciară internațională, prin care solicită ca autoritățile judiciare române să preia judecata în cauza privind pe B.D., judecat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Se arată că autoritățile judiciare slovene au reținut că, în data de 14.07.2009, învinuitul a fost depistat având în posesie un scuter marca A. pe care îl cumpărase contra sumei de 500 euro, scuter care fusese declarat furat în Italia. Autoritățile slovene susțin că învinuitul trebuia să cunoască faptul că scuterul fusese sustras, deoarece prețul de vânzare a fost mic, motorul nu avea chei originale și nici plăcuțe de înmatriculare.
în cererea de asistență judiciară internațională, autoritățile judiciare slovene susțin că învinuitul ar avea domiciliul în România și ar locui în România și, întrucât acesta nu se mai află pe teritoriul Sloveniei, judecata s-ar putea efectua cu ușurință în țara noastră.
Parchetul a apreciat că cererea de preluare a judecății este admisibilă întrucât, deși are reședința temporară în Italia, învinuitul are domiciliul în România.
Examinând cererea de asistență judiciară internațională în materie penală formulată de Judecătoria de Circumscripție din Maribor - Republica Slovenia și documentele atașate, astfel cum acestea au fost traduse oficial din limba slovenă, în lumina dispozițiilor art. 9 din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Curtea a constatat că autoritățile judiciare slovene au solicitat preluarea urmăririi penale, și nu preluarea judecării cauzei.
Faptul că cererea de asistență judiciară privind transferul de proceduri a fost emisă de un judecător, și nu de un procuror, nu înseamnă că aceasta a vizat preluarea judecării cauzei, atât timp cât:
- magistratul sloven a subliniat constant că solicită preluarea urmăririi penale, nefiind exclus ca acesta să se fi documentat cu privire la prevederile Codului de procedură penală român cuprinse în Titlul I, Capitolul V, vizând trimiterea în judecată;
- „propunerea de învinuire” nu echivalează cu un act de sesizare a instanței în înțelesul dispozițiilor art. 264 alin. (1), (3) și (4) C.proc.pen., potrivit cărora rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată, act care este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instanței competente, împreună cu dosarul cauzei și cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi comunicate inculpaților aflați în stare de deținere;
- împotriva învinuitului B.D. nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, conform dispozițiilor art. 262 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., potrivit cărora dacă procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare și legal administrate, procedează, după caz, astfel:
1. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de învinuit sau de inculpat și că acesta răspunde penal:
a) dacă acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mișcare acțiunea penală și dispune trimiterea în judecată;
b) dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată.
Cum judecătorul nu se poate substitui procurorului, având în vedere că între funcția de inculpare ce revine procurorului și funcția de jurisdicție ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mișcare acțiunea penală, Curtea constată că în mod greșit a fost sesizată cu preluarea judecării cauzei, în discuție fiind vorba, fără dubiu, de o cerere de preluare a urmăririi penale.
Văzând și dispozițiile art. 114 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, Curtea a dispus, astfel cum s-a arătat mai sus, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea preluării urmăririi penale.
Prin adresa nr. 1382/II/5/2010 din 10.11.2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a înaintat din nou cererea de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare slovene, susținând că aceasta vizează preluarea judecății cauzei privindu-l pe B.D., și nu preluarea urmăririi penale, astfel cum rezultă din informațiile suplimentare furnizate de autoritățile judiciare slovene, potrivit cărora propunerea de învinuire formulată de Parchetul Regional de Stat din Maribor, înaintată Judecătoriei de Circumscripție din Maribor, reprezintă actul de inculpare a învinuitului, având funcția de rechizitoriu; că, într-o atare situație, din prisma dispozițiilor legale române, care își găsesc aplicabilitatea pe teritoriul României cu ocazia soluționării unei cereri de asistență judiciară internațională, urmărirea penală este finalizată, iar cauza se află în etapa procesuală următoare, respectiv faza de judecată, transferul judecății fiind inițiat de o instanță din Slovenia și nu de parchetul din acea țară, Tribunalul Regional din Maribor hotărând ca dosarul să fie cedat instanței competente din România.
S-a apreciat că obiectul cererii este acela de preluare a judecății și că aceasta este admisibilă.
Prin încheierea de ședință din 22.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 370/44/2010, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea preluării urmăririi penale, reținându-se următoarele:
Examinând actele dosarului în raport de prevederile Convenției europene privind transferul de proceduri în materie penală (în continuare, Convenția), astfel cum a fost ratificată prin O.G. nr. 77/1999, precum dispozițiile art. 114 din Legea nr. 302/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea constată că în mod greșit a fost sesizată cu propunerea de admitere a cererii de preluare a procedurii penale în discuție, neavând căderea să se pronunțe asupra admisibilității cererii formulate de autoritățile judiciare slovene, competent fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Astfel cum s-a arătat mai sus, autoritățile judiciare slovene au solicitat la data de 15.10.2009 autorităților competente ale României preluarea urmăririi penale în procedura pornită împotriva învinuitului D.B. în dosarul nr. K308/2009, suspectat de săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Este adevărat că în conținutul său Convenția se referă constant la transferul urmăririi, fără să facă distincție (astfel cum aceasta există în procedura penală română), între faza urmăririi penale și faza judecății și că, deci, s-ar putea interpreta că autoritățile judiciare slovene ar fi solicitat preluarea judecății și nu a urmăririi penale, raportat la împrejurarea că hotărârea de cedare a dosarului a fost luată de un judecător, iar în cuprinsul deciziei pronunțate de Tribunalul Regional din Maribor este folosită sintagma „să fie cedat instanței competente din România pentru continuarea urmăririi penale”.
Acest echivoc a fost însă eliminat prin aceea că s-a lăsat la latitudinea autorităților competente din statul solicitat să examineze cererea ce le-a fost adresată și să decidă în conformitate cu propria legislație cum vor proceda în continuare (art. 9 din Convenție).
Or, din analiza documentelor remise de statul sloven în raport de prevederile legislației naționale, astfel cum s-a arătat în încheierea din 14.04.2010, a rezultat că procedurile efectuate în dosarul întocmit de autoritățile judiciare slovene se aflau în stadiul finalizării urmăririi penale, în cauză nefiind pusă în mișcare acțiunea penală, conform dispozițiilor art. 262 alin. (1) pct. 1 C.proc.pen., „propunerea de învinuire” neechivalând cu un act de sesizare a instanței în înțelesul dispozițiilor art. 264 alin. (1), (3) și (4) C.proc.pen., împrejurare în care s-a constatat că cererea viza preluarea urmăririi penale.
Argumentele avute în vedere la pronunțarea încheierii din data de 14.04.2010, au fost confirmate de autoritățile judiciare slovene prin informațiile suplimentare furnizate la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Astfel, autoritățile judiciare slovene au precizat că:
1. propunerea de învinuire împotriva învinuitului (întocmită de parchet) adresată judecătoriei, are funcția unui rechizitoriu și reprezintă demersul procurorului în vederea intentării unei proceduri penale, simpla sesizare a judecătoriei nesemnificând însă că s-a și declanșat procedura penală împotriva unei persoane;
2. pentru a se considera că procedura penală împotriva unei persoane este declanșată, este necesar un act de procedură al judecătoriei (instanței) din care să reiasă că este de acord cu demersul procurorului, în cazul de față acest act procedural reprezentându-l comunicarea (înmânarea propunerii de învinuire) către învinuit;
3. propunerea de învinuire trebuie să cuprindă: numele și prenumele învinuitului, datele cu caracter personal (în măsura în care sunt cunoscute), descrierea infracțiunii, instanța (judecătoria/ tribunalul) competentă să judece cauza, propunerea de a se administra probe, propunerea ca învinuitul să fie găsit vinovat și condamnat, subliniindu-se că partea cea mai importantă a actului de inculpare este descrierea faptei și încadrarea în drept dată acesteia;
4. după ce instanța a efectuat acest act de procedură, fixează termenul de judecată - data ședinței principale de soluționare a cauzei, în timpul căreia, cu respectarea principiului nemijlocirii și al aflării adevărului, se administrează probatoriul pentru constatarea stării de fapt, cauza fiind examinată din toate punctele de vedere în scopul unei juste soluționări.
S-a mai precizat că în cauza care face obiectul dosarului III K308/2009, judecătoria nu a efectuat actul de procedură arătat la pct. 2, „existând circumstanțe în vederea cedării dosarului României”.
Se observă că în procedura penală slovenă, diferit de procedura penală română, parte din atribuțiile procurorului sunt preluate de judecător, judecător care, în cauza de față, nu a efectuat actul de procedură arătat la pct. 2, cu alte cuvinte nu a pus în mișcare acțiunea penală și nu a declanșat procedurile pentru etapa judecății, lăsând autorităților judiciare române latitudinea să dispună conform propriei legislații.
Or, având în vedere prevederile art. 26 parag. 2 din Convenție, potrivit cărora „orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor și reglementărilor sale în vigoare, are aceeași valoare în statul solicitat ca și cum ar fi fost îndeplinit de către autoritățile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forță probantă superioară aceluia pe care o are în statul solicitant”, se constată că în lipsa actului de urmărire esențial al judecătorului sloven (arătat la punctul 2), judecătorul român nu se poate substitui procurorului, având în vedere că în dreptul intern, între funcția de inculpare ce revine procurorului și funcția de jurisdicție ce revine judecătorului există incompatibilitate, acesta din urmă neavând căderea să pună în mișcare acțiunea penală.
Așa fiind, Curtea a constatat că în mod greșit a fost sesizată cu propunerea de admitere a cererii de preluare a procedurii penale formulată de autoritățile judiciare slovene, în discuție fiind vorba, fără dubiu, de o cerere de preluare a urmăririi penale, și nu de preluare a judecății.
Văzând și dispozițiile art. 114 alin. (2) teza I din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora cererea de preluare a urmăririi penale se soluționează de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, Curtea a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea preluării urmăririi penale.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod greșit instanța de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la parchet, atât timp cât cererea autorităților judiciare slovene are ca obiect preluarea judecării cauzei și nu preluarea urmăririi penale.
De asemenea, s-a susținut că în mod greșit instanța a apreciat că încheierea este definitivă, atât timp cât tipul de procedură cu care a fost învestită prevede calea de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.
Prin decizia penală nr. 248/26.01.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul, s-a casat încheierea atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Galați, Secția penală.
Pentru a decide astfel instanța supremă a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 114 din Legea nr. 302/2004, modificată, reglementează cererea de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanțelor române, iar în alin. (5) este prevăzută procedura de soluționare a cauzei, stabilindu-se că „odată învestită cu o cerere de preluare a judecății, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilității cererii”.
Alin. (6) al aceluiași articol prevede că, în cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Curtea de apel învestită cu soluționarea cauzei trebuia să se pronunțe asupra admisibilității cererii de preluare a procedurii penale, instanța urmând a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru preluarea procedurii penale, urmând ca în cazul în care instanța considera cererea admisibilă, să procedeze la continuarea judecății potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală.
Or, instanța de fond a ignorat aceste dispoziții legale, procedând la dezînvestirea sa de a soluționa cererea și apreciind, în mod greșit, că nu este vorba de o cerere de preluare a procedurii penale, ci de o cerere de preluare a urmăririi penale și, prin urmare, nepronunțându-se asupra admisibilității cererii de preluare a procedurii penale.
Ca atare, instanța de fond era obligată, potrivit dispozițiilor legale imperative menționate, de a se pronunța asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate și nu să recalifice cererea înaintată de organele judiciare slovene atâta vreme cât din conținutul acestora rezultă cu certitudine că s-a solicitat preluarea procedurii penale, de către instanțele slovene.
Procedura prevăzută în art. 114 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată, desfășurată fără citarea părților, nu impune obligația pentru instanță de a face eventuale recalificări ale cererii cu care a fost învestită, ci doar de a se pronunța asupra admisibilității cererii.
Curtea de Apel Galați greșit a reținut că solicitarea autorității slovene prin adresa nr. III K 11428/2009 din data de 27.08.2010 reprezintă de fapt o solicitare de preluare a urmăririi penale, întrucât din conținutul acestei adrese rezultă, în mod expres, împrejurarea că Parchetul Regional de Stat din Maribor a înaintat către Judecătoria de Circumscripție din Maribor propunerea de învinuire, respectiv actul de inculpare nr. II KT 0/2483/09 din 10.08.2009. Se mai precizează în aceeași adresă că propunerea de învinuire are funcția unui rechizitoriu și reprezintă demersul procurorului în vederea intentării unei proceduri penale.
Totodată, din decizia nr. III K 308/2009.10, KS 893/2009 pronunțată de Tribunalul Regional din Maribor, s-a dispus ca dosarul penal deschis împotriva învinuitului D.B. să fie cedat României, luând în considerare și declarația din data de 16.09.2009 și audierea din data de 24.09.2009 a procurorului de caz în sensul că este de acord ca acest dosar să fie cedat României.
Din motivarea deciziei Tribunalului Regional din Maribor, rezultă că cedarea dosarului către România a avut ca obiect propunerea judecătorului de a ceda dosarul României, ca urmare a împrejurării că la data de 22.09.2009, judecătorul de la Judecătoria de Circumscripție din Maribor care a judecat cauza a propus, de asemenea, ca dosarul nr. III K 308/2009 deschis împotriva învinuitului B.D. să fie cedat României.
Cu atât mai mult nu se poate reține împrejurarea că este vorba în cauza prezentă de o propunere a preluării urmăririi penale a cauzei atâta vreme cât cele două instanțe slovene cu grad de jurisdicție diferit, respectiv Judecătoria de Circumscripție din Maribor și Tribunalul Regional din Maribor, s-au pronunțat în sensul de a se ceda dosarul penal, fiind deja sesizate cu actul de inculpare, respectiv propunerea de învinuire înregistrată sub nr. II Kt 9/2483/09-02 KA/am din 10.08.2009 întocmită de către procurorul de stat din cadrul Parchetului Regional de Stat din orașul Maribor.
Prin actul de inculpare a fost propusă reținerea în sarcina învinuitului B.D., a săvârșirii infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. II alin. (I) în legătură cu art. 217 C.pen. sloven (CP-1).
Dacă s-ar fi considerat că este vorba de o cerere de preluare a urmăririi penale a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, cererea era soluționată de parchetul de pe lângă curtea de apel în circumscripția căreia domiciliază sau a fost identificată persoana urmărită, cerere care nu ajungea pe rolul instanței de judecată și cu atât mai mult instanța nu era competentă să dispună cu privire la această măsură.
Ca atare, în raport de considerentele invocate, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, ocazie cu care va verifica condițiile de admisibilitate a cererii privind preluarea procedurii penale formulată de autoritățile judiciare din Slovenia și numai ulterior să se pronunțe asupra fondului cauzei acestei proceduri.
în rejudecare, verificând condițiile de admisibilitate a cererii de preluare a procedurii penale formulată de autoritățile judiciare slovene, în condițiile art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, fără citarea părții interesate, Curtea a constatat următoarele:
Autoritățile judiciare slovene au reținut că, în data de 14.07.2009, învinuitul B.D. a fost depistat având în posesie un scuter marca A. pe care, conform susținerilor învinuitului, îl cumpărase în Italia contra sumei de 500 euro. Cum scuterul fusese declarat furat în Italia, autoritățile slovene au reținut că învinuitul a săvârșit infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 217 C.pen. sloven, arătând că acesta trebuia să cunoască faptul că scuterul fusese sustras, deoarece prețul de vânzare a fost mic, motorul nu avea chei originale și nici plăcuțe de înmatriculare.
Curtea constată că, astfel cum a fost prezentată situația de fapt, infracțiunea presupus comisă de cetățeanul român B.D. (cu adresa de domiciliu în România, dar având în ultimii ani reședința obișnuită în Italia), s-a consumat în Florența - Italia.
Or, potrivit art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, statul solicitat poate refuza acceptarea cererii dacă fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant.
Cum fapta presupus comisă s-a consumat în Italia, deci în afara teritoriului statului sloven, Curtea a constatat că cererea de preluare a judecății formulată de autoritățile judiciare slovene este inadmisibilă, astfel că în baza art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, în referire la art. 11 lit. h) din Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, a respins-o ca atare.
(Judecător Mița Mârza)
