Ucidere din culpă. Suspendare condiţionată a executării pedepsei. Constituire de parte civilă. Despăgubiri materiale. Daune morale. Opinie separată
| Comentarii |
|
în legătură cu stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a apreciat în mod corect cuantumul acestora, conform principiului echităţii. Prin suma acordată cu titlu de daune morale părţii civile nu trebuie să se realizeze o îmbogăţire fără justă cauză şi, în acelaşi timp, nu trebuie să se aducă atingere nejustificat de mare patrimoniului inculpatului. Stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu principiul proporţional/taţii, in sensul că acestea trebuie să fie adecvate pentru a compensa suferinţa reală psihică a părţii civile.
în legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea art. 15C. pr. pen. Cererea părţii civile ca inculpatul să fie obligat la o prestaţie periodică lunară a fost făcută la termenul de judecată din 14 ianuarie2004, deci după citirea actului de sesizare. Nu se poate considera că această cerere reprezintă numai o precizare a pretenţiilor iniţial formulate de către partea civilă. Solicitarea unei prestaţii periodice lunare constituie o nouă cerere de acordare a unor despăgubiri materiale, care trebuie făcută până la termenul prevăzut de art. 15 alin. 2 C. pr. pen.
(Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, decizia nr. 432/R din 16 septembrie 2004, cu opinie separată)
CURTEA,
Constată că Judecătoria Drăgăşani, prin sentinţa penală nr. 270 din 14 aprilie 2004 l-a condamnat pe inculpatul H.l. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 alin. 2 C. pen.
în baza disp. art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, a fixat termen de încercare de 4 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.
A admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă P.F. şi în totalitate cererile de despăgubiri formulate de părţile civile P.D.D. şi P.A.M.
Inculpatul a fost obligat la 59.100.000 lei despăgubiri materiale şi la 100.000.000 lei daune morale faţă de părţile civile.
A luat act de tranzacţia intervenită între părţi în ceea ce priveşte achitarea de către inculpat a sumei de 16.000.000 lei, reprezentând contravaloarea armei de vânătoare distruse în eveniment.
Inculpatul a fost obligat la o prestaţie periodică de câte 1.500.000 lei lunar către partea civilă P.F., începând cu august 2003, până la încetarea stării de nevoie.
Totodată, inculpatul a mai fost obligat la
3.595.000 lei despăgubiri, plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Judeţean Vâlcea, Serviciul Judeţean de Medicină Legală.
A dispus confiscarea unei arme de vânătoare aflate în custodia Serviciului de Arme şi Muniţii din cadrul I.P.J. Vâlcea.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat şi către părţile civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă că în după-amiaza zilei de 22 iulie 2003, în jurul orei 19.30 inculpatul,
împreună cu mai multe persoane formând o grupă de vânătoare, s-au deplasat pe teren în punctul “La Ghinu” pentru a supraveghea locurile pe unde pătrund animalele sălbatice. Fiecare dintre membrii grupului avea asupra sa arma de vânătoare şi muniţie. Au fost stabilite locurile de amplasament pentru fiecare dintre vânători.
Inculpatul H.l. s-a aşezat pe un scaun cu puşca de vânătoare încărcată cu cartuşe de 9 mm, aşezată pe genunchi, cu ţeava orientată spre pârâul Ghinu, prinsă cu mâna stângă de uluc, iar cu mâna dreaptă lângă trăgaci, având siguranţa nepusă. în jurul orei 0.15, auzind un zgomot venind din faţa sa, a apăsat pe trăgaciul armei, declanşând un foc de armă înspre pârâu. Imediat l-a auzit pe P.D. ţipând de mai multe ori şi şi-a dat seama că l-a împuşcat. A strigat după ajutor şi la faţa locului au venit M.N. şi S.l., care au constatat că victima decedase. Aceştia au luat arma victimei, mai puţin o parte din uluc care se spărsese şi au revenit în comună anunţând organele de poliţie.
în urma cercetărilor efectuate şi conform raportului de constatare medico-legală de autopsie întocmit în cauză, s-a concluzionat că moartea victimei P.D. a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii interne, consecutivă unor plăgi împuşcate cu arma de vânătoare. Leziunile traumatice s-au produs cu alice mari de tipul unui cartuş confecţionat artizanal.
Totodată, s-a constatat că victima fusese împuşcată cu arma inculpatului H.l.
Instanţa de fond a stabilit că fapta săvârşită de H.l. reprezintă infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 C. pen., culpa inculpatului constând în aceea că a acceptat cu uşurinţă rezultatul socialmente periculos, chiar dacă nu l-a urmărit, deoarece nu a asigurat arma de vânătoare.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv atitudinea sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, dar şi gradul de pericol social al faptei săvârşite.
în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei au fost avute în vedere probele administrate privind acordarea despăgubirilor materiale, precum şi aspectele specifice suferinţei morale încercate de soţia supravieţuitoare.
Inculpatul a fost obligat să achite către partea civilă Spitalul Judeţean Vâlcea, cheltuielile ocazionate cu autopsierea victimei.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul H.l.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr. 121 din 9 iunie 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi a redus cuantumul daunelor morale la suma de 60.000.000 lei, înlăturând totodată obligarea inculpatului la plata despăgubirilor periodice către partea civilă P.F.
A respins ca neîntemeiată cererea intimaţilor P.F. şi P.A.M. privind acordarea cheltuielilor judiciare efectuate în apel.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de către prima instanţă şi, de asemenea, au fost respectate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.
Totodată, a apreciat că, în raport cu probele administrate, prejudiciul material stabilit de instanţa de fond este corect şi nu se impune reducerea cuantumului acesteia.
A considerat că prejudiciul moral apreciat de prima instanţă la suma de 100.000.000 lei apare ca nejustificat, având în vedere că inculpatul a comis fapta din culpă şi nu cu intenţie.
A mai avut în vedere şi dispoz. art. 15 alin. 2 C. pr. pen., potrivit cărora, constituirea de parte civilă, în faţa instanţei de judecată, se face până la citirea actului de sesizare. Partea civilă, P.F., a solicitat, la termenul de judecată din 14 ianuarie 2004, ca, în afara despăgubirilor materiale şi morale, inculpatul să fie obligat la jumătate din valoarea pensiei pe care victima o primea sub forma unor prestaţii periodice lunare. Inculpatul, prin apărătorul său, s-a opus la acordarea acestor despăgubiri periodice
lunare, invocând tardivitatea cererii formulate, respectiv după citirea actului de sesizare.
împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile P.F., P.D.D. şi P.A.M.
în motivele de recurs sunt invocate dispoziţiile art. 3859 alin. 1 pct. 17 şi art. 3859 pct. 18 C. pr. pen., în sensul că instanţa de apel, reducând daunele morale şi exonerându-l pe inculpat de la plata prestaţiilor periodice a aplicat greşit legea, împrejurarea că fapta a fost oomisă din culpă nu este de natură să constituie un motiv legal pentru reducerea despăgubirilor morale. Chiar dacă această reducere a daunelor morale nu ar fi venit în contradicţie cu prevederile legale, stabilirea cuantumului acestora reprezintă o chestiune de fapt. în consecinţă, apreciază că suma la care inculpatul a fost obligat de către instanţa de fond la plata daunelor morale către partea civilă este justificată.
în ceea ce priveşte plata despăgubirilor periodice, se apreciază că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat obligarea inculpatului la plata acestor sume, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 alin. 2 C. pr. pen., având în vedere că despăgubirile periodice se încadrează în categoria daunelor materiale, pe care partea civilă le-a solicitat în termenul prevăzut de lege.
S-a mai invocat şi faptul că, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului şi la plata dobânzii legale, dar această cerere nu a fost avută în vedere de către instanţa de fond.
Examinând decizia supusă recursului, din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp. art. 385® C. pr. pen., şi în limitele prev. de art. 38510 C. pr. pen., Curtea constată următoarele: Instanţa de apel a stabilit corect cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă.
De asemenea, în mod corespunzător l-a exonerat pe acesta de la plata prestaţiilor periodice.
Astfel, în legătură cu stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a apreciat în mod corect cuantumul acestora, conform principiului echităţii. Prin suma acordată cu titlu de daune morale părţii civile, nu trebuie să se realizeze o îmbogăţire fără justă cauză şi, în acelaşi timp, nu trebuie să se aducă atingere nejustificat de mare patrimoniului inculpatului.
Stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu principiul
proporţionalităţii, în sensul că acestea trebuie să fie adecvate pentru a compensa suferinţa reală psihică a părţii civile. în cauză, se constată că instanţa de apel a respectat acest principiu, luând în consideraţie elementele care exprimă suferinţa încercată de către partea civilă.
în legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea art. 15 din C. pr. pen. Cererea părţii civile P.F. ca inculpatul să fie obligat la o prestaţie periodică lunară a fost făcută la termenul de judecată din 14 ianuarie 2004, deci, după citirea actului de sesizare. Nu se poate considera că această cerere reprezintă numai o precizare a pretenţiilor iniţial formulate de către partea civilă. Solicitarea unei prestaţii periodice lunare constituie o nouă cerere, de acordare a unor despăgubiri materiale, care trebuie făcută până la termenul prevăzut de art. 15 alin. 2 C. pr. pen. De menţionat că inculpatul s-a opus la acordarea acestor despăgubiri periodice lunare.
în consecinţă, în speţă, nu există cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 171 şi pct. 18C. pr. pen.
în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen., se vor respinge recursurile ca nefondate.
în temeiul disp. art. 192 alin. 2 C. pr. pen., recurenţii - părţi civile - vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat şi la cheltuieli de judecată către intimatul-inculpat.
OPINIE SEPARATĂ
Opinez pentru admiterea recursurilor părţilor civile P.F., P.D.D. şi P.A.M., casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Astfel, în mod netemeinic s-a apreciat de către instanţa de apel, că daunele morale acordate părţilor civile recurente se impun a fi reduse de la suma de
100.000.000 lei la suma de 60.000.000 lei, pe considerentul că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită din culpă şi nu cu intenţie.
Aceasta deoarece, pe de o parte, suma de
100.000.000 lei acordată părţilor civile - soţie supravieţuitoare şi fiii victimei - era şi aşa o minimă reparare pentru suferinţa pricinuită de moartea soţului, respectiv a tatălui, care asigura, în principal, sprijinul material şi moral al întregii familii.
Pe de altă parte, nu poate fi dozat cuantumul daunelor morale, după cum infracţiunea a fost
săvârşită cu intenţie sau din culpă, în sensul că în cazul infracţiunii săvârşite cu intenţie cuantumul daunelor morale se impune a fi mai mare, iar în cazul săvârşirii infracţiunii din culpă, mai mic, deoarece suferinţa pricinuită de moartea unei fiinţe dragi de care depind, în principal, existenţa şi traiul zilnic al întregii familii, nu poate fluctua în funcţie de modul cum a acţionat subiectiv inculpatul, întrucât rezultatul activităţii infracţionale este acelaşi, şi anume, lipsa pentru totdeauna din familie a victimei.
De asemenea, susţinerea tribunalului că solicitarea unor despăgubiri mai mari, după citirea actului de sesizare, este inadmisibilă, împărtăşită de completul majoritar, este în opinia mea greşită.
Potrivit art. 15 alin. 2 C. pr. pen., constituirea de parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum şi în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.
După cum se poate observa, textul legal menţionat face vorbire, în mod expres, de constituirea de parte civilă, ca instituţie procesuală.
Or, constituirea de parte civilă implică, în mod necesar, numai voinţa exprimată a părţii vătămate, de a exercita acţiunea civilă - art. 24 alin. 2 C. pr. pen. - mai exact de a fi dezdăunată, fără a fi fixate limitele în care partea civilă poate cere despăgubiri sau fără a fi restricţionată sub aspectul faptului că despăgubirile civile solicitate până la citirea actului de sesizare nu mai pot fi majorate ulterior.
în opinia mea, o dată ce condiţia legală a constituirii de parte civilă a fost îndeplinită înainte de citirea actului de sesizare, aşa cum legea prevede expres, toate aceste despăgubiri solicitate iniţial pot fi majorate sau suplimentate în tot cursul judecăţii în primă instanţă, până a se intra în dezbaterile pe fondul cauzei, până la acest moment inculpatul având posibilitatea de a-şi face apărările pe care le consideră necesare, dacă apreciază că pretenţiile majorate ale părţii civile sunt nejustificate.
Astfel, o nouă cerere, după citirea actului de sesizare, de acordare de daune morale sau chiar prestaţie periodică-cum este cazul speţei analizate - este o cerere suplimentară, admisibilă şi nu inadmisibilă, cum a apreciat tribunalul şi, implicit, completul majoritar.
O atare majorare sau suplimentare a pretenţiilor este chiar o modalitate de exercitare a acţiunii civile pe care partea vătămată a şi pus-o în mişcare, o
dată cu constituirea ca parte civilă, înainte de citirea actului de sesizare.
De altfel, exercitarea acţiunii civile are ca obiect tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor materiale şi morale, prestaţia periodică solicitată fiind inclusă efectiv în sfera daunelor materiale care pot fi suplimentate pe parcursul
judecăţii, în primă instanţă, şi după citirea actului de sesizare, aşa cum s-a menţionat mai înainte.
Pentru aceste considerente, apreciez că se impunea admiterea recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca legală şi temeinică.
