Urmărire penală. Lipsa rezoluţiei de începere a urmăririi penale. Nulitate relativă
| Comentarii |
|
Neîntocmirea rezoluţiei de începere a urmăririi penale sau a procesului-verbal nu este sancţionată cu nulitate absolută, ci cu o nulitate relativă, ce trebuie invocată în limitele de timp prevăzute de art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală, respectiv în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.
în raport de împrejurarea că inculpatul a invocat această nulitate abia cu ocazia promovării apelului, nulitate ce a fost acoperită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi celelalte acte procesuale efectuate în cauză, nefăcându-se dovada vreunei eventuale vătămări, se constată că urmărirea penală nu este lovită de nulitate, neimpunându-se restituirea cauzei la procuror pentru refacerea acesteia.
(Decizia nr. 690 din 13 noiembrie 2003 - Secţia a ll-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 200 din 17 iunie 2003, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, combinat cu art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, l-a achitat pe inculpatul Ş.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, l-a condamnat pe inculpatul Ş.R. la 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a) şi b) din Codul penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a recrutat-o, găzduit-o, pentru ca apoi să se ocupe de transportul martorei C.l. spre Spania, prin intermediul unei firme de transport din Bistriţa, în vederea exploatării acesteia, inculpatul spunându-i martorei că urma să practice prostituţia şi din banii obţinuţi îi va da o cotă acesteia.
în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, tribunalul a reţinut că în cauza de faţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând excepţia nulităţii absolute, prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală, a actului de sesizare a instanţei.
în motivare s-a arătat că, potrivit art. 224 din Codul de procedură penală, organele de poliţie au efectuat acte premergătoare în cauză, iar ca urmare a verificării competenţei, potrivit art. 210 din Codul de procedură penală, s-a constatat că, în cauză, competenţa efectuării urmăririi penale revine procurorului, conform art. 21 din Legea nr. 678/2001, iar în baza art. 42 alin. 2 din Codul de procedură penală, a fost declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Având în vedere că în cauză nu există proces-verbal sau rezoluţie de începere a urmăririi penale, s-a susţinut că actele procedurale întocmite de procuror sunt lovite de nulitate absolută, motiv pentru care, conform art. 333 din Codul de procedură penală, s-a solicitat restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea urmăririi penale.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză, sub aspectul motivului de apel invocat de inculpat, Curtea a constatat că apelul formulat nu este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
în raport de declaraţia expresă a apărătorului inculpatului, care a arătat că înţelege să susţină numai motivul de apel referitor la nulitatea sesizării instanţei de judecată, Curtea a constatat că acesta a dorit să limiteze efectul devolutiv al apelului său, exprimat în mod expres şi neechivoc (efectul devolutiv al apelului putând fi mărginit de limitele poziţiei procesuale a apelantului inculpat şi a susţinerilor acestuia, în sens contrar prin analizarea in extenso a hotărârii s-ar încălca limitele acestui efect).
în cauză au fost efectuate cercetări de către organele de poliţie, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Bucureşti, însă, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 678/2001, care prevăd că procurorul are competenţa de efectuare a urmăririi penale, conform art. 42 alin. 2 din Codul de procedură penală, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Parchetul a dispus prin ordonanţele din 6 decembrie 2002 punerea în mişcare a acţiunii penale şi, respectiv, arestarea preventivă a inculpatului Ş.R., emiţându-se Mandatul de arestare preventivă nr. 142 din 6 decembrie 2003, mandat care nu a fost pus în executare, întrucât inculpatul s-a sustras atât de la urmărirea penală, cât şi de la judecată, fiind dat în urmărire generală.
Potrivit art. 228 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 din Codul de procedură penală (denunţ sau plângere), dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
De asemenea, se prevede că, atunci când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.
într-adevăr, în cauză nu există nici o rezoluţie de începere a urmăririi penale şi nici procesul-verbal ca act de începere a urmăririi penale.
Neîntocmirea rezoluţiei de începere a urmăririi penale sau a procesului-verbal nu este sancţionată cu nulitatea absolută, nefiind prevăzută în cazurile enumerate, expres şi limitativ, în art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Această situaţie ar putea fi sancţionată cu nulitatea relativă, nulitate care trebuie invocată în limitele de timp arătate în art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală, respectiv în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului.
Or, în speţă, această nulitate a fost invocată de apărătorul ales al inculpatului cu prilejul promovării apelului, nefiind invocată nici în cursul urmăririi penale şi nici la primul termen de judecată în fond a cauzei (ca de altfel nici la termenele ulterioare), deşi procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită.
Mai mult decât atât, în faza judecăţii, inculpatul a beneficiat de serviciile unui apărător ales care a învederat instanţei, iniţial, că inculpatul se afla în Germania, pentru ca ulterior, la termenul din 26 mai 2003 (termen la care au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei), să depună o adeverinţă medicală eliberată la 8 mai 2003, din care rezultă că inculpatul ar fi prezentat afecţiuni respiratorii.
în raport de împrejurarea că lipsa rezoluţiei sau a procesului-verbal poate constitui o nulitate relativă, nulitate care a fost acoperită prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi celelalte acte procesuale efectuate în cauză, iar inculpatul nu a făcut dovada vătămării suferite ca urmare a acestei situaţii, Curtea a constatat că în cauză urmărirea penală nu este lovită de nulitate, neimpunându-se restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
în consecinţă, constatând că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, conform art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
NOTĂ:
Decizia penală nr. 690 din 13.11.2003 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1106 din 25.02.2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
