Schimbarea încadrării juridice. Infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate. Nerespectarea dispoziţiilor art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală. Consecinţe
| Comentarii |
|
In cazul în care se dispune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu într-o infracţiune pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, instanţa are obligaţia, potrivit art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală, să cheme partea vătămată şi să o întrebe dacă înţelege să facă plângere, uzând de toate mijloacele procedurale prevăzute de lege în acest sens. Citarea părţii vătămate doar în conformitate cu dispoziţiile art. 177 din Codul de procedură penală şi fără a dispune aducerea ei în faţa instanţei cu mandat, conform art. 183 din Codul de procedură penală, conduce fa pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal, în baza art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât de prezenţa părţii vătămate ori de luarea tuturor măsurilor procedurale pentru aducerea acesteia în faţa instanţei depinde însăşi legalitatea măsurii de încetare a procesului penal ori de continuare a acestuia.
(Decizia nr. 2060 din 24 septembrie 2003 - Secţia I penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1270 din 22 octombrie 2002, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.l. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 73 lit. b) din Codul penal, pentru lipsa plângerii părţii vătămate.
în considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 15.02.2001 inculpatul a lovit-o cu capul în gură pe partea vătămată C.I., provocând avulsia dintelui 21, o excoriaţie superficială la nivelul nasului şi plăgi contuze la buza inferioară şi cea superioară, care au necesitat pentru vindecare un număr de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, potrivit Certificatului medico-legal nr. A2/813 din 16.02.2001, emis de I.M.L.
Prin încheierea de şedinţă din 26.09.2002, instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal, reţinând în esenţă în motivare că actele de violenţă exercitate de inculpat asupra părţii vătămate şi care au avut ca urmare pierderea unui dinte din faţă nu se încadrează în noţiunea de "sluţire" prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, întrucât nu au cauzat în fizionomia părţii vătămate o dizarmonie substanţială, cu caracter permanent, care reprezintă un prejudiciu însemnat şi de neînlăturat, comparabil ca gravitate cu celelalte consecinţe prevăzute de lege.
De asemenea, instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet, în sensul reţinerii circumstanţei atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal, constatând că este întemeiată, fapta inculpatului fiind săvârşită în stare de provocare, sub stăpânirea unei puternice tulburări şi emoţii determinate de agresiunea părţii vătămate.
Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, în baza art. 344 din Codul de procedură penală, instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol pentru ca partea vătămată să-şi precizeze poziţia, în raport de dispoziţiile art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Faţă de lipsa părţii vătămate la termenul de judecată ce a fost acordat, care, deşi legal citată, nu s-a prezentat pentru a preciza dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul penal, instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală şi cele ale art. 180 alin. 3 din Codul penal, potrivit cărora, în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, apreciind că lipseşte plângerea prealabilă, a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 366/A din 17 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a ll-a penală.
în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală şi criticând hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de apel pentru greşita reţinere a lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate, cu consecinţa greşitei încetări a procesului penal, întrucât la dosarul de urmărire penală există o plângere formulată de partea vătămată, care reclamă fapta petrecută la data de 15.02.2001, plângere înregistrată la data de 16.02.2001. Pe de altă parte, instanţa nu a exercitat un rol activ, potrivit art. 287 din Codul de procedură penală, şi nu a procedat potrivit art. 183 din Codul de procedură penală, pentru a aduce partea vătămată în faţa instanţei cu mandat.
Examinând recursul declarat, Curtea a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită prin rechizitoriu cu infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal, încadrare juridică schimbată de instanţă, potrivit art. 334 din Codul de procedură penală, în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.
Pentru această din urmă infracţiune, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate adresată instanţei de judecată competente. Plângerea prealabilă este atât o condiţie de pedepsibilitate, cât şi o condiţie de procedibilitate, în cazurile prevăzute de art. 279 din Codul de procedură penală fiind totodată şi un act de sesizare a organelor judiciare, deosebită însă de "plângerea" ca modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală, reglementată de art. 222 din Codul de procedură penală.
în cauză, plângerea aflată la dosarul de urmărire penală nu poate fi calificată drept o plângere prealabilă, în sensul art. 279 din Codul de procedură penală, ci ca o modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală circumscrisă art. 222 din Codul de procedură penală.
Cum instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei dintr-o infracţiune pentru care este prevăzut caracterul oficial al punerii în mişcare a acţiunii penale într-o infracţiune pentru care era necesară plângerea prealabilă a părţii vătămate, şi cum la dosar nu se află o astfel de plângere prealabilă, devin incidente dispoziţiile art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală potrivit cu care "când schimbarea încadrării juridice se face în faţa instanţei, aceasta cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere pentru infracţiunea respectivă şi, după caz, continuă sau încetează procesul penal".
Schimbarea încadrării juridice s-a făcut la data de 26.09.2002, iar pentru termenul următor (22.10.2002, când s-a şi judecat cauza în fond) partea vătămată a fost citată potrivit art. 177 din Codul de procedură penală, fără a se dispune aducerea acesteia în faţa instanţei cu mandat, potrivit art. 183 din Codul de procedură penală. Această măsură se impunea în cauză pentru că de prezenţa părţii vătămate ori de luarea tuturor măsurilor procedurale pentru aducerea acesteia în faţa instanţei depindea legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal ori de continuare a acestuia.
Instanţa de fond, neprocedând astfel, a pronunţat o sentinţă nelegală, iar decizia din apel care a confirmat o măsură nelegală nu poate avea decât acelaşi regim juridic.
Pentru aceste considerente şi apreciind că instanţele nu au soluţionat fondul cauzei, Curtea, potrivit art. 3851 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul parchetului, a casat ambele hotărâri şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
