Vătămare corporală din culpă. Încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor. Reducerea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligată inculpata-recurentă în favoarea celor două spitale, în raport de culpa comună

În urma modificărilor aduse articolului 184 C.pen. prin Legea nr. 202/2010, împăcarea părţilor este posibilă, potrivit alineatului (6) al acestui articol, şi pentru faptele prevăzute la alineatele (2) şi (4). Deoarece, în cazul laturii civile a cauzei, între părţi a intervenit o tranzacţie doar cu privire la daunele materiale şi morale ce urmează a fi plătite de către inculpata-recurentă părţii civile, în raport de culpa comună în producerea accidentului, a fost redus cu 1/2 cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată inculpata-recurentă în favoarea celor două spitale, în raport de culpa comună.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 549 din 21 iunie 2011

Prin sentința penală nr. 222 din 10.03.2011, Judecătoria Satu Mare, în baza art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C.pen. și art. 76 lit. e) C.pen., a condamnat-o pe inculpata K.D.E. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la pedeapsa de 5 luni închisoare.

în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C.pen., stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

în baza art. 359 C.proc.pen. i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

în baza art. 71 C.pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen., iar pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, în baza art. 71 alin. (5) C.pen., s-a dispus și suspendarea exercitării acestora.

în baza art. 14,art. 346 C.proc.pen., a fost obligată inculpata K.D.E., cu datele personale de mai sus, să plătească alături de asigurătorul SC Asigurare-Reasigurare A. SA părții civile Spitalul Județean de Urgență „Constantin Opriș” Baia Mare suma de 2.104,39 lei cheltuieli de spitalizare ale părții civile C.I.L.; părții civile Spitalul Clinic de Urgență Cluj, Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială 1, suma de 3.182,5 lei, cheltuieli de spitalizare ale părții civile C.I.L. și părții civile C.I.L., echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.500 euro daune morale și suma de 615 lei contravaloarea transportului achitat la Cluj-Napoca pentru Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare; a respins restul pretențiilor.

în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligată inculpata să plătească suma de 1.100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

A constatat judecătoria că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare întocmit în data de 1.10.2010 în dosar nr. 3946/P/2009, a fost trimisă în judecată inculpata K.D.E. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.

S-a reținut din actul de sesizare a instanței că la data de 19.09.2009, în jurul orelor 20:15, învinuita K.D.E. circula cu autoturismul N. pe str. Păuleștiului din municipiul Satu Mare înspre localitatea Păulești, având ca pasageră în autoturism pe numita L.E.A., fiica învinuitei. Ajungând în intersecția cu strada Jubileului, învinuita K.D.E. a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe această stradă, moment în care a intrat în coliziune cu mopedul A. condus de C.I.L., ce se deplasa regulamentar din sens opus. Din declarațiile martorilor V.I.B. și K.I.L. reiese că conducătorul mopedului a încercat să evite producerea accidentului frânând, însă nu a reușit, pierzând controlul mopedului și lovind autoturismul N. în partea dreaptă față de unde a fost proiectat în partea dreaptă spate a aceluiași autoturism. în urma impactului conducătorul mopedului a rămas întins pe carosabil până la venirea ambulanței. Partea vătămată C.I.L. nu purta vestă reflectorizantă, însă conform declarațiilor martorilor avea aprinse luminile de la moped, iar pe cap purta cască de protecție.

Atât învinuitei cât și părții vătămate li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 0 pentru învinuită, respectiv 1,40 gr pentru partea vătămată C.I.L.

Conform raportului constatator medico-legal nr. 2056/11/b/783/2009 întocmit de SML Satu Mare, partea vătămată a suferit în urma accidentului politraumatism corporal, traumatism cranio-maxilo-facial, fractură de fort II, fractură dublă de mandibulă care a necesitat osteosinteză cu plăcuțe și șuruburi, fractură oase proprii nazale, fractură ontoidă, fractură proces transvers C 7, fractură sinus frontal, plagă contuză hemifacială stângă, plagă fronto-parieto-occipitală dreaptă suturată, hematoame periorbitale, fractura corpului vertebral D 12. Leziunile necesită 90-100 zile îngrijiri medicale, iar C.I. va mai necesita o intervenție chirurgicală pentru extragerea materialului de osteosinteză mandibular.

Inculpata care, efectuând virajul la stânga, nu a acordat prioritate vehiculului ce venea din sens opus, a încălcat prevederile art. 54,art. 59 din O.U.G. nr. 195/2002 și prevederile art. 118 lit. c) din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Din materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

în data de 19.09.2009, în jurul orelor 20:15, inculpata K.D.E. circula cu autoturismul N. pe str. Păuleștiului din municipiul Satu Mare înspre localitatea Păulești, având ca pasageră în autoturism pe numita L.E.A., fiica inculpatei. Ajungând în intersecția cu str. Jubileului inculpata K.D.E. a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe această stradă, moment în care a intrat în coliziune cu mopedul A. condus de C.I.L., ce se deplasa din sens opus. Din declarațiile martorilor V.I.B., din dosarul de urmărire penală, declarație modificată în fața instanței (fiind mai proaspete în mintea martorului cele percepute cu ocazia producerii accidentului la momentul la care a dat declarație în faza de urmărire penală, instanța, raportat la modificarea declarației, va lua în considerare declarația dată de acesta în faza de urmărire penală) și K.I.S., declarație menținută și în faza de judecată, reiese că conducătorul mopedului a încercat să evite producerea accidentului frânând, însă nu a reușit, pierzând controlul mopedului și lovind autoturismul N. în partea dreaptă față, de unde a fost proiectat în partea dreaptă spate a aceluiași autoturism. în urma impactului, conducătorul mopedului a rămas întins pe carosabil până la venirea ambulanței. Partea vătămată C.I.L. nu purta vestă reflectorizantă, însă conform declarațiilor martorilor avea aprinse luminile de la moped, iar pe cap purta cască de protecție.

Având în vedere starea de fapt reținută și modalitatea de săvârșire a faptei, instanța de fond a constatat că, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.

Din punct de vedere subiectiv, instanța de fond a reținut culpa comună a inculpatei, care nu s-a asigurat suficient în momentul în care a virat, precum și cea a părții vătămate care nu era semnalizată corespunzător și era în stare de ebrietate.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Analizând modalitatea în care a fost săvârșită fapta, reține că aceasta prezintă pericol social.

Cu privire la persoana inculpatei, conform fișei de cazier, aceasta nu a mai suferit condamnări, fiind la primul contact cu legea penală, motiv pentru care i se vor aplica dispozițiile art. 74 lit. a) C.pen., urmând ca în baza art. 76 lit. e) C.pen. pedeapsa să se reducă sub minimul prevăzut de lege.

S-a reținut că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. e) C.pen., sens în care a dispus condamnarea inculpatei K.D.E. la o pedeapsa de 5 luni închisoare.

în baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C.pen. și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, considerând instanța de fond că această modalitate de executare este adecvată pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

în baza art. 359 C.proc.pen. i s-au învederat inculpatei consecințele art. 83 C.pen.

în baza art. 14,art. 346 C.proc.pen. a fost obligată inculpata să plătească alături de asigurătorul SC Asigurare-Reasigurare A. SA, părții civile Spitalul Județean de Urgență „Constantin Opriș” Baia Mare, suma de 2.104,39 lei cheltuieli de spitalizare ale părții civile C.I.L., depuse la dosarul instanței; părții civile Spitalul Clinic de Urgență Cluj, Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială 1, suma de 3.182,5 lei, cheltuieli de spitalizare ale părții civile C.I.L., și decontul de cheltuieli din dosarul instanței, iar părții civile C.I.L., echivalentul în lei la data plății a sumei de 2.500 euro daune morale pentru suferințele pricinuite acestuia ca urmare a producerii accidentului și suma de 615 lei contravaloarea transportului achitat la Cluj-Napoca pentru Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare și s-au respins restul pretențiilor raportat la culpa comună a inculpatei și părții civile și la faptul că partea civilă a menționat mai multe intervenții chirurgicale pe care ar urma să le facă în viitor, fără a depune acte/recomandări medicale în acest sens și fără a depune acte din care să rezulte contravaloarea unei asemenea intervenții.

împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termen legal, partea civilă C.I.L., inculpata K.D.E. și asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA București, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Partea civilă, prin recursul declarat, a solicitat să se caseze sentința în sensul de a se majora cuantumul daunelor morale la care a fost obligată inculpata-recurentă la 10.000 euro.

Prin recursul declarat, inculpata-recurentă a solicitat să se ia act de tranzacția intervenită între părți și să se înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatei-recurente, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen.

Asigurătorul, prin recursul declarat, a solicitat să se desființeze sentința în sensul de a se reduce cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate părții civile recurente.

în data de 21.06.2011, la dosarul cauzei s-a depus tranzacția încheiată între inculpata-recurentă K.D.E., partea civilă recurentă C.I.L. și asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA - Sucursala Satu Mare, potrivit căreia inculpata-recurentă K.D.E. îi va achita personal părții civile recurente C.I.L. suma de 3.000 euro, din care la data încheierii tranzacției s-a achitat suma de 500 euro, cu titlul de avans, restul de 2.500 euro urmând să fie achitată până cel mai târziu la 30.10.2011, iar asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA urmează să-i achite părții civile recurente C.I.L. suma de 8.500 lei, reprezentând daune morale.

Anexat acestei tranzacții s-a depus o anexă, din care rezultă că partea civilă recurentă C.I.L. a înțeles să se împace cu inculpata recurentă K.D.E., cu privire la comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.

Examinând sentința prin prisma recursurilor declarate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3856și art. 38514 C.proc.pen., sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 3859C.proc.pen., curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică sub aspectul reținerii stării de fapt, dar având în vedere împăcarea părților, precum și tranzacția intervenită între acestea, a fost casată și modificată în sensul celor mai jos arătate.

Astfel, curtea a constatat că în cauză prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatei-recurente pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceasta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a reținut că în mod corect a constatat prima instanță că, din punct de vedere subiectiv, inculpata-recurentă are o culpă concurentă cu cea a părții civile recurente, câtă vreme inculpata-recurentă nu s-a asigurat suficient în momentul în care a virat, iar partea civilă recurentă era în stare de ebrietate, iar mopedul condus de către acesta nu era semnalizat corespunzător.

Având în vedere anexa la tranzacția intervenită între părți și ținând seama și de faptul că potrivit dispozițiilor art. 184 alin. (6) C.pen., pentru faptele prevăzute la alin. (2) și (4) C.pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală, curtea, în urma admiterii recursurilor declarate în cauză, a casat sentința în sensul că, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. h) C.proc.pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei recurente K.D.E. pentru comiterea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. (2) și (4) C.pen.

De asemenea, curtea a luat act de tranzacția încheiată între inculpata-recurentă, partea civilă recurentă și asigurătorul Societatea de Asigurare-Reasigurare A. SA - Sucursala Satu Mare.

Hotărârea primei instanței a fost reformată și sub aspectul obligării inculpatei-recurente la plata cheltuielilor medicale către părțile civile Spitalul Județean de Urgență „Constantin Opriș” Baia Mare și Spitalul Clinic de Urgență Cluj, Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială 1, în raport de culpa comună reținută, în sensul că se vor reduce cu 1/2 despăgubirile la care a fost obligată inculpata-recurentă, alături de asigurător, în favoarea acestor două părți civile, urmând ca restul cheltuielilor medicale să fie achitate de către partea civilă recurentă.

Față de cele ce preced, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., s-au admis recursurile penale declarate în cauză, iar hotărârea primei instanțe a fost casată și modificată în sensul că s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei-recurente, ca urmare a împăcării părților, s-a luat act de tranzacția intervenită între părți și s-au redus cu 1/2 despăgubirile la plata cărora a fost obligată inculpata-recurentă, alături de asigurător, în favoarea celor două părți civile intimate, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin deciziei, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămare corporală din culpă. Încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor. Reducerea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligată inculpata-recurentă în favoarea celor două spitale, în raport de culpa comună