Vinovăţia. Răspunderea civilă delictuală
| Comentarii |
|
- Cod penal
- Cod procedură penală
- Cod civil: art. 998, art. 999
In speţă, instanţele nu au analizat existenţa unui element esenţial al răspunderii civile delictuale, şi anume vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care s-a acţionat.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 şi 999 C. civ., care constituie temeiuri pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii.
Faţă de încetarea procesului penal pe considerentul decesului inculpatei, instanţele ar fi trebuit să indice modul de stabilire a vinovăţiei.
Astfel, faţă de faptul că în cauză instanţele nu au motivat în niciunfel considerentele pentru care apreciază că există vinovăţia inculpatei, vor fi casate sentinţa de fond, precum şi decizia, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.
(Decizia penală nr. 1009 din 09.07.2009, Secţia I-a penală)
Prin decizia penală nr. 224/A/03.04.2009 Tribunalul Bucureşti, Secţia a ll-a penală, în temeiul art. 379 alin. 2 lit. a) C. p. p., în temeiul art. 379 alin. 2 lit. a) C. p. p., a admis apelul declarat de L.T., L.A.D. şi L.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 2281/19.12.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 2281/19.12.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi rejudecând în fond:
A obligat pe moştenitorii inculpatei L.A.M., L.T., L.A.D. şi L.M.C. la plata de despăgubiri civile către părţile civile Asociaţia de proprietari bloc B 20, corespunzător cotelor succesorale legale, după cum urmează:
-1800 lei către Asociaţia de Proprietari bloc B 20, şi dobânda legală de la data de
31.03.2002 până la plata efectivă a creanţei;
-18.286,5 lei către Asociaţia de Proprietari bloc B 20 şi dobânda legală de la data de 31.03.2002 până la plata efectivă a creanţei;
-18.286,5 lei către Asociaţia de Proprietari bloc B 20 şi dobânda legală de la data de 31.03.2002 până la plata efectivă a creanţei:
-18.286,5 lei către Asociaţia de Proprietari bloc B 20, şi dobânda legală de la data de 31.03.2002 până la plata efectivă a creanţei;
-18.286,5 lei către Asociaţia de Proprietari bloc B 20, şi dobânda legală de la data de 31.03.2002 până la plata efectivă a creanţei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
în baza art. 192 alin. 3 C. p. p., cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Prin sentinţa penală 2281 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Secţia penală, la data de 19.12.2008 a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 1, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 2, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 3, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 4 şi Asociaţia de Proprietari bloc b 20, scara 5 împotriva inculpatei L.A.M., decedată la 30.10.2007, dispunându-se obligarea moştenitorilor acesteia L.T., L.A.D. şi L.M.C., la plata de despăgubiri în sumă totală de 74.945, 98 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului, corespunzător cotelor lor succesorale legale, după cum urmează:
- moştenitorul L.T., soţ supravieţuitor, la plata sumei de 18.736,49 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului;
- moştenitorul L.A.D., fiu, la plata sumei de 28.104, 74 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului;
- moştenitorul L.M.C., fiu, la plata sumei de 28.104, 74 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei, instituită prin ordonanţa nr. 109/2003/15.04.2003 a Secţiei 15 Poliţie (d u p.) şi interdicţia de înstrăinare a apartamentului inculpatei situat în Bucureşti, str. P., bl. B 20, sc. 1, Sector 4, înscrisă în Biroul de Carte Funciară Sector 4 (dosar nr. 1301/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti).
în temeiul aceleiaşi sentinţe s-a dispus obligarea moştenitorilor inculpatei la câte 300 lei fiecare către părţile civile Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 2, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 3 şi Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 5, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acestea din urmă (onorariu de avocat).
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părţii civile Asociaţia de Proprietari de obligare a moştenitorilor inculpatei la cheltuieli judiciare (onorariu de avocat).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt că prin rechizitoriul nr. 4405/PII998 din data de 10.02.2004, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei L.A.M., cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 C. p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p., dispunându-se totodată scoaterea de sub urmărire penală a sus-numitei în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 C. p.
în fapt, se arată în considerentele sentinţei penale apelate, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că în perioada 01.01.1997 - 13.03.2002, inculpata, în calitate de administrator al părţii vătămate Asociaţia de Locatari, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit şi folosit sume de bani aflate în gestiunea sa, cauzând un prejudiciu de 945.979.212 ROL.
în susţinerea situaţiei de fapt reţinute s-au indicat următoarele mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: plângerea părţii vătămate, autorizaţie de percheziţie nr. 4405/P/1998, proces-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorilor C.V.E., C.F., M.M., F.V. şi C.M., documentele ridicate în urma percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatei, raport de expertiză contabilă nr. 1228666/2000, declaraţiile inculpatei.
în ceea ce priveşte latura civilă, s-a arătat că prejudiciul suferit de partea vătămată este de 945.979.212 ROL, aceasta constituindu-se parte civilă în procesul penal. în considerarea acestui prejudiciu, prin ordonanţa din 15.04.2003, organul de cercetare penală a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra apartamentului nr. 4 din Bucureşti aparţinând inculpatei, precum şi asupra unor bunuri mobile, până la concurenţa sumei arătate.
în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a audiat inculpata şi martorii din acte, administrându-se şi probatorii cu acte şi cu expertiză contabilă.
Prin sentinţa penală nr. 198/20.01.2006, pronunţată în dosarul nr. 1301/2004 (nr. unic 727/4/2004), Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus, în temeiul art. 2151 alin. 1 C. p., cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p. p., condamnarea inculpatei ia o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 64-71 C. p. S-a menţinut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpatei prin ordonanţa Secţiei 15 Poliţie din data de
15.04.2003 şi interdicţia de înstrăinare dispusă prin încheierea nr. 18904/05.09.2002 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu privire la imobilul proprietate a inculpatei, situat în Bucureşti Sector 4 până la soluţionarea laturii civile. în baza art. 191 C. p. p., s-a dispus obligarea inculpatei la cheltuieli judiciare către stat în cuantum do 10.000.000 ROL, prorogându-se soluţionarea cererilor părţilor civile (Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 1, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 2, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 3, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 4, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 5, succesoare ale fostei asociaţii de locatari, bloc b 20, Sector 4) de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată odată cu soluţionarea laturii civile.
Anterior, prin încheierea din şedinţa publică de la 06.01.2006, instanţa a dispus disjungerea laturii civile de latura penală, formându-se dosarul nr. 685/4/2006.
Prin decizia penală nr. 485/A/19.05.2006 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, s-a admis apelul declarat de inculpată, s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 198/20.01.2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 1301/2004 (nr. unic 727/4/2004) şi s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea continuării judecăţii. în motivare s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unei greşite aplicări a legii, sens în care s-a arătat că instanţa a dispus condamnarea în baza unui text inexistent (art. 1151 alin. 1 C. p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p.), iar prin disjungerea laturii civile de cea penală nu s-a soluţionat fondul, respectiv nu s-a stabilit dacă inculpata şi-a însuşit, folosit sau traficat bani, valori sau bunuri.
După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rol sub nr. 8449/4/2006, dosar ce a fost conexat la dosarul nr. 685/4/2006 (latura civilă a cauzei disjunsă prin sentinţa desfiinţată) prin încheierea de la data de 28.09.2006.
S-au ataşat dosarul nr. 1301/2004 (nr. unic 727/4/2004) al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi dosarul nr. 727/4/2004 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală.
La termenul de judecată din 19.10.2006, instanţa de fond a încuviinţat efectuarea unei noi expertize contabile care să stabilească valoarea prejudiciului pe perioada cât inculpata a fost administrator şi valoarea prejudiciului pentru fiecare asociaţie de proprietari în parte, iar la data de 10.10.2007 a fost depus la dosar raportul de expertiză contabilă nr. 7192/10.10.2007 prin care s-a stabilit că valoarea prejudiciului se ridică la suma de 74.945, 98 RON.
La data de 07.11.2007, ca urmare a dispoziţiilor date de instanţa de fond prin încheierea din data de 25.10.2007, s-a depus la dosar o completare a raportului de expertiză contabilă în care expertul N.M.N. a precizat că se află în imposibilitate de a stabili prejudiciul creat pentru fiecare asociaţie de proprietari în parte, având în vedere că la rubrica furnizori utilităţi şi servicii, pe listele întocmite lunar, s-a evidenţiat la fiecare scară (a blocului B 20) valoarea întregii facturi luate în calculul cotelor lunare de întreţinere şi valoarea consumului aferent fiecărei scări în parte, acesta fiind motivul pentru care nu se cunoaşte valoarea datoriei către furnizori defajcate pe scări (asociaţii), ci doar valoarea totală datorată acestora.
în şedinţa publică din 22.11.2007, apărătorul inculpatei a adus la cunoştinţă instanţei că inculpata L.A.M. a decedat la data de 30.10.2007, depunând la dosar copie conformă cu originalul de pe certificatul de deces.
Prin sentinţa penală nr. 2146/22.11.2007, rămasă definitivă la 17.12.2007 prin neapelare, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. p. p., instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei L.A.M., ca urmare a decesului acesteia.
Totodată, în baza art. 347 C. p. p., instanţa a disjuns acţiunea civilă împotriva inculpatei şi emiterea unei adrese la Camera Notarilor Publici pentru a se comunica dacă s-a dezbătut succesiunea inculpatei.
După disjungere, s-a format dosarul nr. 11557/4/2007 la care s-au ataşat dosarele sus menţionate.
Pe parcursul judecăţii, în baza verificărilor efectuate de instanţă, s-au depus extrase de pe actele de stare civilă ale moştenitorilor inculpatei: L.T., sot, L.A.D., L.M.C. şi L.M.T., fii.
La data de 02.12.2008, a fost depusă la dosar declaraţia însoţită de traducere legalizată, prin care fiul inculpatei L.M.T. a renunţat la succesiunea defunctei L.A.M., motiv pentru care instanţa a dispus la 11.12.2008 scoaterea acestuia din cauză. La aceeaşi dată instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin formularea plângerii penale de către Asociaţia de Locatari (actualmente Asociaţiile de Proprietari Bl. 20, sc.
1, 2, 3, 4 şi 5), partea vătămată formulând şi acţiune civilă în despăgubire.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în considerarea întregului material probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei penale apelate că începând cu data de 01.01.1997 şi până la sfârşitul lunii martie 2002, inculpata defunctă a deţinut funcţia de administrator la Asociaţia de Locatari bl. B 20, (actualmente Asociaţiile de Proprietari bl. B 20 sc. 1-5), calitate în care şi-a însuşit în decursul timpului sume de bani totalizând 74.945,98 lei, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă dispus de instanţă în dosarul nr. 685/4/2006, prejudiciind astfel părţile civile.
împrejurarea că raportul de expertiză contabilă nu a reuşit să defalce valoarea prejudiciului pe fiecare dintre asociaţiile de proprietari existente pentru fiecare scară a blocului B 20, se mai arată în considerentele sentinţei penale apelate, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte caracterul cert al prejudiciului, în condiţiile în care defalcarea nu a fost posibilă tocmai datorită conduitei inculpatei care fie a ţinut o evidenţă defectuoasă a actelor pe care le întocmea, fie nu a pus la dispoziţia expertului toate actele.
Sub aspectul laturii subiective, ansamblul probator administrat în cauză conduce la concluzia că inculpata a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei, aceasta prevăzând şi urmărind producerea rezultatului.
Faptul că inculpata a decedat înainte de a i se stabili întinderea răspunderii sale juridice prezintă importanţă numai în ceea ce priveşte răspunderea penală a acesteia care este strict personală, aspect în considerarea căruia instanţa a dispus de altfel încetarea procesului penal.
însă, din punct de vedere civil, a mai reţinut instanţa de fond în considerentele sentinţei penale apelate, răspunderea civilă delictuală este o sancţiune care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său. Aşa fiind, dacă autorul prejudiciului a decedat înainte de a i se fi stabilit întinderea răspunderii, obligaţia sa de dezdăunare se transmite moştenitorilor săi, chiar dacă aceştia nu au contribuit în niciun fel la producerea rezultatului păgubitor. A admite că decesul autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudicii stinge răspunderea civilă, ar însemna ca victima să nu mai poată fi niciodată despăgubită aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 998 şi 999 C. civ.
Se poate lesne observa că, în speţă, prejudiciul stabilit de expertiza contabilă apare ca o datorie în patrimoniul defunctei L.A.M., se mai reţine în considerentele sentinţei atacate, datorie ce trebuie plătită, conform art. 774-789 C. civ., de către moştenitorii acesteia L.T., L A D. şi L.M.C., moştenitori legali rezervatari şi în parte sezinari ai defunctei.
Cum până în prezent moştenitorii sus arătaţi nu au făcut vreo declaraţie expresă de renunţare la moştenire (cu excepţia lui L.M.T.), nefăcând nici demersuri la notariat în vederea deschiderii procedurii succesorale, fiind prezumaţi că au acceptat moştenirea pur şi simplu, instanţa de fond a dispus obligarea acestora la despăgubiri, corespunzător cotelor lor succesorale legale.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel L.T., L.A.D. şi L.M.C. în dezvoltarea motivelor de apel, apelanţii au arătat în esenţă că au luat cunoştinţă de existenţa acestui dosar, fiind introduşi în cauză după data de
17.12.2007. Răspunderea penală este un fapt personal, se mai arată în motivele de apel, iar apelanţii nu au comis nicio infracţiune şi nu au produs nicio pagubă. în mod eronat instanţa de fond a dispus obligarea apelanţilor şi la plata unei dobânzi la suma solicitată din anul 2002, cât timp obligaţia de plată poate fi stabilită în sarcina apelanţilor de la data introducerii lor în proces, respectiv ianuarie 2008, se mai arată, în motivarea apelului. în cauză, nu există niciun titlu executoriu în baza căruia apelanţii să fie obligaţi la plata vreunei sume de bani, or termenul de plată va începe să curgă de la data existenţei unui titlu executoriu şi nicidecum din anul 2002. în consecinţă, se mai susţine de către apelanţi, o parte a datoriei este deja prescrisă faţă de termenul general de prescripţie de 3 ani.
în aceste împrejurări, apelanţii au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate, iar în subsidiar desfiinţarea în parte a sentinţei, doar în ceea
ce priveşte data aplicării dobânzii la suma solicitată, urmând ca dobânda să fie aplicată de la data introducerii moştenitorilor în cauză. De asemenea, apelanţii au mai solicitat ridicarea sechestrului asigurator şi a interdicţiei de înstrăinare a apartamentului, deoarece nu au posibilitatea de a plăti suma la care sunt obligaţi, decât prin vânzarea imobilului ce face obiectul sechestrului.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 06.03.2009 s-a pus în vedere intimatelor părţi civile să depună la dosar un acord scris cu privire la cuantumul debitului cuvenit pentru fiecare asociaţie de proprietari în parte.
Conform convenţiei încheiate la data de 31.03.2009, Asociaţiile de proprietari şi-au împărţit despăgubirile.
De asemenea, la dosar a mai fost depus procesul-verbal întocmit la data de 27 iunie 2002 prin care reprezentanţii intimaţilor părţi civile au declarat că asociaţiile de proprietari din Bucureşti, bloc B20, scările 1-5, s-au înfiinţat ca urmare a dizolvării Asociaţiei de Locatari din Bucureşti bl. B20 şi sunt singurele persoane juridice îndreptăţite a prelua întregul patrimoniu al Asociaţiei de Locatari din Bucureşti, bloc B20.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform art. 378 alin. 1 C. p. p., tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 2281, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Secţia penală, ¡a data de 19.12.2008, a fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 1, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 2, Asociaţia de proprietari bloc B 20, scara 3, Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 4 şi Asociaţia de Proprietari bloc B 20, scara 5, împotriva inculpatei L.A.M., decedată la
30.10.2007, dispunându-se obligarea moştenitorilor acesteia L.T., L.A.D. şi L.M.C., la plata de despăgubiri în sumă totală de 74.945, 98 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului, corespunzător cotelor lor succesorale legale.
în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond, apreciază Tribunalul, că răspunderea civilă delictuală este o sancţiune care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său. în aceste condiţii, dacă autorul prejudiciului a decedat înainte de a i se fi stabilit întinderea răspunderii, obligaţia sa de dezdăunare se transmite moştenitorilor săi, chiar dacă aceştia nu au contribuit în niciun fel la producerea rezultatului păgubitor. A admite că decesul autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudicii stinge răspunderea civilă, ar însemna ca victima să nu mai poată fi niciodată despăgubită, aşa cum prevăd dispoziţiile imperative ale art. 998 şi 999 C. civ.
în consecinţă, susţinerile apelanţilor, conform cărora nu au participat la săvârşirea infracţiunii şi deci nu au produs nicio pagubă, sunt lipsite de orice temei juridic, cât timp apelanţii sunt chemaţi la repararea unui prejudiciu comis de autorul a cărui succesiune au acceptat-o.
De asemenea, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa că prejudiciul stabilit de expertiza contabilă apare ca o datorie în patrimoniul defunctei L.A.M., datorie ce trebuie plătită, conform art. 774-789 C. civ., de către moştenitorii acesteia L.T., L.A.D. şi L.MC., moştenitori legali rezervatari şi în parte sezinari ai defunctei (numai fiii).
Cu referire la data aplicării dobânzii la suma solicitată de intimatele părţi civile, deşi în motivele de apel s-a învederat că dobânda se impune a fi calculată de la data introducerii în cauză a moştenitorilor inculpatei decedate, Tribunalul a reţinut că această susţinere este lipsită de temei. Astfel, în cauză, forma de răspundere civilă incidenţă este răspunderea delictuală, moştenitorii inculpatei fiind obligaţi la repararea prejudiciului infracţional cauzat prin fapta autorului. Or, în cazul răspunderii
delictuale, cel care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi speciale în acest scop. Deoarece în perioada 01.01.1997 - 13.03.2002, inculpata, în calitate de administrator al părţii vătămate Asociaţia de Locatari Sector 4, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit şi folosit sume de bani aflate în gestiunea sa, cauzând un prejudiciu patrimonial, rezultă că în patrimoniul acesteia a existat obligaţia de reparare a prejudiciului efectiv cauzat, dar şi a dobânzii legale calculate de la data comiterii faptei ilicite (data consumării activităţii infracţionale) şi până la data achitării elective a debitului. Ca urmare a acceptării succesiunii, în patrimoniul apelanţilor a fost transmisă obligaţia de reparare a prejudiciului efectiv, dar şi obligaţia de plată a dobânzii calculate conform celor expuse mai sus, reţinând că în materie delictuală răspunderea este integrală, cel care a săvârşit fapta ilicită fiind obligat la a repara toate pagubele cauzate, atât cele previzibile, cât şi cele neprevizibile. Sintetizând, această obligaţie de reparare integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a trecut în patrimoniul moştenitor apelanţi, ca efect al acceptării succesiunii.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea moştenitorilor apelanţi la plata de despăgubiri în sumă totală de 74.945, 98 lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 31.03.2002 şi până la achitarea integrală a debitului, corespunzător cotelor lor succesorale legale. Obligarea moştenitorilor la plata dobânzii calculate de la data introducerii acestora în proces (ianuarie 2008) ar contraveni principiilor răspunderii civile delictuale şi regulilor de transmitere a moştenirii.
Cu privire la solicitarea de ridicare a sechestrului asigurător şi a interdicţiei de înstrăinare a apartamentului, motivată pe faptul că numai în acest sens apelanţii pot face rost de suma de bani necesară pentru plata de despăgubiri către intimatele părţi civile, tribunalul a reţinut că scopul măsurii asigurătorii este tocmai acela de a garanta plata creanţei. în consecinţă, în măsura în care singurul bun care poate fi valorificat pentru plata despăgubirii este chiar apartamentul cu privire la care s-a dispus interdicţia de înstrăinare, măsura sechestrului asigurător se va transforma într-o măsură executorie, urmând ca vânzarea acestuia să aibă loc în cadrul unei procedurii execuţionale imobiliare. Din analiza sentinţei apelate, tribunalul a reţinut că apelanţii moştenitori au fost obligaţi, cu respectarea cotelor succesorale prevăzute de lege, la plata unei sume globale către cei 5 creditori, respectiv către cele cinci intimate părţi civile, fără a se stabili suma cuvenită fiecăreia. Conform art. 1003 C. civ., atunci când delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubiri. Prin urmare, legea reglementează expres solidaritatea debitorilor în materia răspunderii civile delictuale. Titlul executoriu care este susceptibil de executare silită, ipoteza pluralităţii de creditori, ca în speţă, trebuie să prevadă expres suma la care este îndreptăţit fiecare creditor. împrejurarea că raportul de expertiză contabilă nu a reuşit să defalce valoarea prejudiciului pe fiecare dintre asociaţiile de proprietari existente pentru fiecare scară a blocului B 20, nu poate justifica pronunţarea unei soluţii în care niciunul dintre creditori nu cunoaşte întinderea creanţei şi deci nu ar putea demara o procedură execuţională concretă. Faptul că raportul de expertiză efectuat în cauză nu a reuşit să defalce valoarea prejudiciului pe fiecare dintre asociaţiile de proprietari existente pentru fiecare scară a blocului B 20 nu poate împiedica instanţa să stabilească valoarea creanţei care se cuvine fiecărui creditor.
în condiţiile în care valoare prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a fost stabilită pe bază de probe, întinderea globală a creanţei fiind demonstrată, iar creditorii au
convenit asupra modului de împărţire a sumelor cuvenite, instanţa va lua act de această manifestarea de voinţă, reţinând incidenţa principiului disponibilităţii sub aspectul laturii civile a procesului penal.
Prin urmare, în cazul cererilor formulate sub aspectul laturii civile a procesului penal, ceea ce trebuie să prevaleze este manifestarea de voinţă a titularului acţiunii civile (a creditorului). A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. pr. civ., care, reglementând procedura de drept comun în această privinţă, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelaşi cod, este aplicabil şi în materia dreptului penal.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs L.M., L.A.D., L.T., invocând drept motive de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 17 C. p. p. în motivele de recurs se critică sentinţa şi decizia pentru următoarele considerente:
1. nu a fost stabilită vinovăţia inculpatei, astfel încât în mod greşit instanţele au dispus obligarea la despăgubiri către părţile civile;
2. nu există un titlu executoriu pe latura civilă astfel încât în mod greşit s-a dispus obligarea la penalităţi de întârziere;
3. nu s-a făcut dovada de către părţile civile, asociaţiile de proprietari, a faptului că sunt succesorii în drepturi ai fostelor asociaţii de locatari şi nici dovada încasărilor şi plăţilor pe scări;
4. nu s-a calculat prejudiciul real în raport de faptul că nu s-a făcut regularizarea restanţelor între asociaţiile de locatari şi cele de proprietari, nu s-au stabilit restanţele pe fiecare scară de bloc şi vinovăţia inculpatei în raport de fiecare dintre sumele restante, nu s-au luat în discuţie sumele reprezentând ajutorul social, a fost extinsă răspunderea inculpatei pentru operaţiuni derulate după încetarea calităţii de administrator;
5. instanţa de apel nu s-a pronunţat pe o cerere esenţială pentru părţi, şi anume cererea privind ridicarea sechestrului asigurător;
6. greşita soluţionare a laturii civile în lipsa soluţionării laturii penale.
Analizând hotărârea recurată, Curtea a admis recursul, conform art. 38515 pct. 2
Ut. c) C. p. p., pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond şi cea de apel au analizat pe larg condiţiile prezumţiilor în baza cărora au constatat în persoana recurenţilor calitatea de moştenitor, care a acceptat succesiunea în raport de inculpata decedată.
De asemenea, ambele instanţe au motivat minuţios modul în care se divide prejudiciul între părţile civile, precum şi modul în care influenţează principiul disponibilităţii, faptul că părţile civile s-au înţeles asupra modului de împărţire a despăgubirilor, soluţionarea laturii civile în prezenta cauză.
Instanţele nu au analizat, însă, existenţa unui element esenţial al răspunderii civile delictuale, şi anume vinovăţia celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care s-a acţionat.
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 şi 999 C. civ., care constituie temeiuri pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii.
în acest scop, se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) existenţa unui prejudiciu;
b) existenţa unei fapte ilicite;
c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
d) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Motivările instanţelor de fond şi de apel au avut în vedere exclusiv existenţa prejudiciului şi calitatea de moştenitor a descendenţilor persoanei trimise în judecată, faţă de faptul că aceştia nu au cerut deschiderea succesiunii.
Deşi este cert faptul că asociaţiile de proprietari au suferit un prejudiciu, aşa cum rezultă din expertiza efectuată în dosarul penal, existenţa prejudiciului nu dispensează instanţa învestită cu soluţionarea laturii civile de analiza celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale sau măcar de indicarea faptului că existenţa vinovăţiei se sprijină pe argumentele unei alte instanţe şi probele administrate într-un alt dosar, de exemplu, în dosarul penal nr. 11557/4/2007.
Raportul juridic penal s-a stins în cauza de faţă, prin decesul inculpatei, pro-nunţându-se o soluţie conform art. 10 lit. g) C. p. p.
Pentru ca răspunderea civilă a celui ce a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este suficient să fi existat o faptă ilicită, aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fiind necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului, iar atunci când fapta a fost comisă de acesta, autorul să fi acţionat cu vinovăţie. Faţă de încetarea procesului penal pe considerentul decesului inculpatei, instanţele ar fi trebuit să indice modul stabilire a vinovăţiei, care în dreptul civil urmează două reguli principale:
a) răspunderea civilă delictuală operează în principiu pentru cea mai uşoară culpă;
b) indiferent de gravitatea vinovăţiei, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală.
Absenţa motivării existenţei vinovăţiei autoarei lor a cauzat recurenţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei în vederea reluării judecăţii la instanţa de fond.
Pentru a fi obligaţi la despăgubiri fiii inculpatei, în afara motivării existenţei vinovăţiei inculpatei, instanţele au trebuit să constate calitatea de succesor a acestora.
Instanţa de fond şi cea de apel nu au indicat motivul pentru care s-au considerat competente să analizeze existenţa calităţii de moştenitor a fiilor inculpatei.
Ca regulă, procedura succesorală se desfăşoară în faţa notarului sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, în faţa instanţei de judecată.
Deşi procedura succesorală notarială se deschide, după caz, la cererea oricărei persoane interesate (deci inclusiv a părţilor civile din cauza de faţă) sau a procurorului (art. 68 din Legea nr. 36/1995), instanţa de fond şi cea de apel au avut în vedere, probabil, că aceasta intră în conceptul de chestiune prealabilă prevăzut de art. 44 C. p. p., prezumând, din existenţa procesului penal, faptul că părţile nu s-au înţeles şi, deci, instanţa devine competentă să statueze şi asupra acestor chestiuni.
Faţă de faptul că în cauză instanţele nu au motivat în niciun fel considerentele pentru care apreciază că există vinovăţia inculpatei, apreciind recursul ca fondat, Curtea va admite calea de atac, va casa decizia şi sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
La reluarea judecării cauzei, vor fi administrate probe în vederea clarificării laturii civile â cauzei (vinovăţia inculpatei, calitatea de succesor), instanţa de fond urmând să se pronunţe şi asupra celorlalte apărări formulate de recurenţi cu privire la întinderea prejudiciului şi existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciul produs.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
