Asigurări sociale. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1002

Ședința publică din data de 13 mai 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin reprezentant legal,cu sediul în Târgoviște,str. - - nr.1A județul D împotriva sentinței civile nr.373 din data de 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliată în Târgoviște, str. - -, Bl.27,. A,.3,.16, județul

Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură sub nr.8942 din data de 24 aprilie 2009,întâmpinare formulată de intimata reclamantă.

Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentei pârâte.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarația reprezentantului recurentei pârâte,în sensul că nu mai are alte cereri de formulat și acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă având cuvântul în fond solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei solicită menținerea deciziei emise de instituție ca temeinică și legală.

Face precizarea că au fost achitate diferențele în luna martie 2009, iar în mod eronat instanța de fond a dispus obligarea la plata sumei actualizată cu indicele de inflație.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Reclamanta - a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii D pentru a fi obligată la reactualizarea pensiei de serviciu pentru anul 2006, cu plata diferenței de pensie cuvenită la valoarea actualizată în raport de inflație începând cu 1 septembrie 2006 și apoi reactualizarea acestei pensii de serviciu începând cu 4 aprilie și respectiv 18 aprilie 2008, așa cum rezultă din adeverințele privind veniturile din anii 2006 și 2008, reclamanta făcând parte din personalul auxiliar - prim grefier - la Parchetul ribunalului Dâmbovița.

Pe parcursul procesului, la data de 12 februarie 2009, pârâta după recalcularea pensiei a emis o nouă decizie de pensie luând în calcul cele rezultate din adeverințele respective.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 373 din 16 februarie 2009, respins acțiunea ca rămasă fără obiect cu privire la primul capăt de cerere privind recalcularea și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei diferența dintre pensia efectiv încasată și cea recalculată la valoare actualizată în raport de inflație, deoarece noua decizie emisă a recalculat corect pensia de serviciu, iar diferența de pensie i se cuvine reclamantei urmare acestei recalculări.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în parte a sentinței și pe fond respingerea capătului de cerere privind plata diferenței de pensie deoarece reclamantei-intimate i-a fost restituită diferența de pensie, în cuantum de 18145 lei la câteva zile după formularea cererii de recalculare, astfel că nici actualizarea sumei în raport de inflație nu se mai impune.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.

Este de necontestat că s-a emis o nouă decizie de pensie de serviciu pentru reclamantă prin care s-au luat în calcul și adeverințele de venituri invocate în cererea de recalculare adresată Casei Județene de Pensii, act cu care reclamanta a fost de acord.

Dar, este de observat că într-adevăr recalcularea pensiei a fost necesară și aceasta după cererea reclamantei, prilej cu care s-a constatat că este necesară majorarea cuantumului pensiei.

De aceea, diferența dintre cuantumul anterior al pensiei și cel ulterior stabilit este în favoarea reclamantei care este cuvenită legal fără nicio posibilitate de tăgadă, fapt constatat ca atare de prima instanță.

Faptul că la scurt timp după formularea cererii de recalculare de către reclamantă, pârâta a și plătit acesteia o sumă de bani invocându-se această diferență nu are nicio relevanță în cauză întrucât abia în recurs s-a invocat suma plătită, iar această plată constituie doar un aspect de executare a celor dispuse de instanța de fond cu privire la plata diferenței respective.

Astfel, în situația în care s-a plătit întreaga sumă datorată au fost aduse la îndeplinire cele stabilite în mod legal de instanță, cu prilejul analizării executării putându-se lua în calcul cuantumul sumei datorate ca și o eventuală actualizare în raport de inflație, dacă mai este cazul, plățile respective având la bază o hotărâre judecătorească legal pronunțată.

Așa fiind, nesubzistând motive de nulitate a hotărârii atacate în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art. 312 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D prin reprezentant legal,cu sediul în Târgoviște,str. - - nr.1A județul D împotriva sentinței civile nr.373 din data de 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliată în Târgoviște, str. - -, Bl.27,. A,.3,.16, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian

- - - - - -

Grefier,

Tehnored. TL/SȘ

2 ex./04.06.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

jf.

operator date cu caracter personal

nr.notificare 3120

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Ploiesti