Asigurări sociale. Decizia 1237/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1237
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
- -- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.540 din 8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat Lazuri, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare reprezentată de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-intimată.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-contestatoare a depus la dosar întâmpinare, fila 8.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimata-contestatoare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar note scrise, fila 10.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr- contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/02.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D prin care s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.05.2000-01.11.2007 și obligarea la restituirea sumei de 11 034 lei, repunerea în drepturile de pensie anterioare și anularea debitului constituit ilegal.
Motivând contestația a arătat că a beneficiat de pensie de invaliditate, că decizia este lovită de nulitate absolută, fiind lipsită de temei legal, că nu se indică actul constatator prin care s-a al încălcării dispozițiilor legale și nici prevederea în baza căreia s- suspendat plata pensiei și individualizarea cauzei de suspendare.
A mai arătat că în urma verificării dosarului de pensie, DGMPS D - Oficiul de Pensii emite decizia de pensionare nr. -/01.06.1996, iar prin cererile nr. 36410 din 25.10.2000 și 4867/21.02.2002 a solicitat adăugarea la calculul pensiei a 15 ani vechime, respectiv 2 ani și 3 luni, lucrați în sectorul agricol CAP, eliberându-se deciziile - din 08.03.2001 și - din 28.03.2002.
În data de 26.11.2007, precizează contestatoarea, i s-a comunicat decizia nr. -/02.11.2007 prin care se suspendă plata pensiei de invaliditate în temeiul art. 92 din Legea 19/2000, imputându-i-se un debit în sumă de 11.034 lei, decizie care nu arată cazul concret de suspendare în care se încadrează petenta, dreptul de pensie neputând fi suspendat prin indicarea titlului general, fără o constatare prealabilă a faptei care constituie o încălcare a legii.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației motivat de faptul că în temeiul art. 92 alin.1 lit. c și ca urmare a Notei de constatare nr. 50.349/29.10.2007 întocmită de Direcția de audit Intern și Control din cadrul CNPAS, în mod corect a procedat la suspendarea plății pensiei, petenta neprezentându-se la revizuirea din anul 2000 la termenul stabilit în acest sens, iar plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 540 din 8 aprilie 2008 admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii, a anulat decizia nr. -/02.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii punând părțile în situația anterioară emiterii acesteia.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/02.11.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu 01.05.2000 și obligarea contestatoarei la restituirea sumei de 11034 lei încasați necuvenit pe perioada 01.11.2004 - 01.11.2007.
S- reținut de către instanța de fond că așa cum în mod corect a susținut contestatoarea, temeiul legal invocat, respectiv art. 92 din Legea 19/2000 se referă la suspendarea plății pensiei de invaliditate cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia
Intimata nu a făcut o analiză privind eventuala neîndeplinire a acestor condiții, emițând decizia de suspendare a plății pensiei cu toate că petentei i s-a stabilit gradul III de invaliditate, nerevizuibil, prin decizia asupra capacității de muncă nr. 2694/11.06.2004 de către Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă
Așa cum în mod corect susține contestatoarea, intimata nu a indicat în mod concret cazul de suspendare în care se încadrează, actul prin care s-a constatat încălcarea prevederilor legale și mai ales raportarea constatării la dispozițiile art. 92 din Legea 19/2000, în sensul precizării articolului, aliniatului și a literei încălcate.
Intimata nu a făcut o analiză privind eventuala neîndeplinire a acestor condiții, emițând decizia de suspendare a plății pensiei cu toate că petentei i s-a stabilit gradul II de invaliditate, prin deciziile asupra capacității de muncă nr. 166/22.04.1996, 5849/21.10.1996 și 1702/10.04.1997 emise de către Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă
Aceste decizii nu a fost anulate, împrejurare ce rezultă din cuprinsul deciziei privind suspendarea plății pensiei unde nu se face nici o mențiune referitoare la existența unei decizii de anulare, precum și din cuprinsul notei de constatare, care atestă că la dosarul medical există decizii medicale din anii 1996-1997.
S-a susținut de către intimată prin întâmpinare și prin nota de constatare că deciziile de menținere în grad de invaliditate au fost eliberate fără că pacienta să se prezinte la consultația medicală cu documentația necesară și că menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat în baza unor documente contrafăcute răspunderea revenind asistentului social din cadrul D,.
Până la proba contrară, aceea că înscrisurile de la dosarul de pensionare sunt contrafăcute și neconforme realității ce urmează a se face în cadrul dosarului de urmările penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la sesizarea intimatei, referitoare la săvârșirea unor infracțiuni de fals de către salariata, decizia de încadrare în gradul III de invaliditate poate fi considerată valabilă, urmând să-și producă toate efectele prevăzute de lege.
De asemenea eventuala nerespectare a procedurii de expertizare, respectiv prezentarea la consultația medicală a pacientei cu documentația necesară și stabilirea gradului de către medicul expert, nu-i este imputabilă contestatoarei, deoarece existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate fi invocată ca temei al încetării plății pensiei, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Casa județeană de Pensii D,apreciind-o ca netemeinică și nelegală,solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestației și a menținerii deciziei contestate,aceasta fiind temeinică și legală.
În motivarea recursului aceasta a apreciat că în mod greșit prima instanță a pronunțat o soluție de admitere a contestației formulate,aceasta neefectuând o apreciere a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
A susținut recurenta-intimată că în mod eronat prima instanță a apreciat că sumele a căror restituire s-a dispus prin decizia contestată nu sunt datorate de contestatoare,în condițiile în care aceasta a ignorat obligația prev. de art. 62 alin.1 din Legea nr. 19/2000, în sensul că nu s-a prezentat la revizuirea medicală ce trebuie efectuată la intervale de 6-12 luni până la împlinirea vârstei standard de pensionare,astfel încât îi e aplicabilă sancțiunea prev. de art. 92 alin.1 lit.c) din același act normativ,conform căruia plata pensiei se va suspenda începând cu luna următoare celei în care beneficiarul pensiei nu se prezintă la revizuirea medicală.Or,echipa de control din cadrul Direcției de Audit Intern și Control din cadrul CNPAS a constatat că la dosarul medical al reclamantei din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală M nu au existat acte medicale începând cu anul 2000,contestatoarea primind în continuare pensia de invaliditate numai pentru motivul că aceasta nu figura pe borderourile ce trebuia a fi înaintate Serviciului Stabiliri Pensii în vederea suspendării.
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/02.11.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate ce i-a fost acordată contestatoarei începând cu data de 01.05.2000, precum și măsura recuperării sumei de 11034 lei, reprezentând pensia încasată în perioada 01.11.2004-01.11.2007,reținându-se,pe baza notei de constatare nr. 50349/29.10.2007 întocmită de CNPAS-Direcția Audit Intern și Control,că aceasta nu s-a prezentat pentru revizuire la termenele stabilite,fiind astfel incidente în cauză disp. art. 92 alin. 1lit. c din Legea nr. 19/2000.
Prima instanță a efectuat o interpretare corespunzătoare a probelor administrate în cauză.
Astfel, în considerarea art. 22 din ordinul invocat, revizuirea medicală a pensionarilor încadrați în grade de invaliditate se efectuează la termenul stabilit de medicii experți ai asigurărilor sociale de la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, care au în evidență pensionarul,la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate având obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale(art.29 din ordin).
Potrivit art. 23, medicul expert al asigurărilor sociale va emite o nouă decizie medicală în baza examinării persoanei în cauză și a documentației medicale întocmite de unitatea sanitară care asigură asistența medicală de specialitate și de recuperare a invalidului, documentația medicală întocmită de unitatea sanitară care asigură asistența medicală de specialitate a invalidului putând fi, după caz: a) referat medical cu consemnarea stării prezente; b) bilet de ieșire din spital sau copie de pe foaia de observație clinică (pentru spitalizările recente); c) examene complementare de laborator; d) explorări funcționale recente; e) date din fișa de evidență a bolnavului.
Contrar celor consemnate în nota de constatare,contestatoarea susține că s-a prezentat la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă cu documentația necesară,nerespectarea procedurii de revizuire fiind determinată de atitudinea culpabilă a angajaților ce nu au înregistrat și efectuat actele necesare.
Curtea, văzând actele depuse la dosarul cauzei urmează a aprecia ca dovedită susținerea efectuată în acest sens, faptul prezentării pentru expertizare putând fi dedus dintr-o prezumție simplă ce reiese din împrejurarea că, cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 30 din același ordin ca în primele 5 zile ale lunii următoare aceleia în care trebuia să se prezinte la revizuire să comunice casei teritoriale de pensii că recurenta-contestatoare nu s- prezentat pentru suspendarea pensiei conform legii.
De altfel, că această împrejurare e rezultatul conduitei culpabile a personalului cabinetului de expertiză medicală în a cărui activitate au fost constatate deficiențe reiese și din faptul declanșării unui proces penal împotriva asistentei medicale. Or, în aceste condiții soluția primei instanțe e temeinică și legală și în considerarea principiului de drept conform căruia nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin culpa proprie.
Raportat la această împrejurare, Curtea urmează a aprecia că emiterea deciziei contestate în condițiile în care nerespectarea procedurii de revizuire medicală nu se datorează culpei contestatoarei e contrară dispozițiilor legale în materie,motiv pentru care, în baza art. 312 proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de intimată. Această soluție e conformă și cu art. 39 alin(3) din ordin potrivit căruia decizia emisă de oficiul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă produce efecte numai pentru viitor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.540 din 8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat Lazuri, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona
- - - - - - -
Fiind în concediu de odihnă Fiind în concediu medical
se semnează de către se semnează de către
președintele instanței președintele instanței
Grefier
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
grefierul șef de secție
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored.MP/MD
2 ex/ 8 iulie 2008
.fond - al Tribunalului Dâmbovița
G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona