Asigurări sociale. Decizia 1329/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1329

Ședința publică din 14 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 586/25.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ de PENSII C-

La apelul nominal s-a prezentat contestatorul personal, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii C-

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, pune în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității contestației în anulare, motivat de faptul că aceasta a fost formulată împotriva unei decizii pronunțate într-o altă contestație în anulare.

Contestatorul lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

CURTEA

Deliberând asupra contestației reține:

Prin decizia civilă nr. 586 din 25 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, a fost respinsă contestația în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile deciziei civile nr. 3361/19.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoaraa reținut că nu sunt incidente dispozițiile art.317 alin.2 Cod procedură civilă.

De asemenea, a mai arătat că reclamantul a fost prezent la soluționarea în fond a cauzei de către prima instanță, astfel încât nu putea invoca neîndeplinirea procedurii de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, iar litigiul a fost soluționat de către instanța competentă, conform art.155 și art.157 din Legea nr. 19/2000, iar susținerile contestatorului referitoare la împrejurarea că instanța de recurs nu a dat sprijin activ părților în apărarea drepturilor lor, izvorâte din legile speciale, și nu a asigurat un proces echitabil, pentru a afla adevărul în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.1 raportat la art.723 alin.1, combinat cu art.129 alin.4 și alin.5 Cod procedură civilă, nu se încadrează în prevederile art.317 sau art.318 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei decizii contestatorul a formulat contestație în anulare înregistrată sub nr-, solicitând admiterea ei, anularea deciziei civile nr.586 din 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și rejudecarea pe fond a recursului său declarat împotriva sentinței civile nr. 544 din 7 mai 2008 de către Tribunalul C-S, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii C-

În cererea sa, contestatorul a arătat că instanța de recurs nu a fost legal constituită, în sensul că unii judecători s-au pronunțat de mai multe ori, nu s-au abținut de la soluționarea cauzei sale, punând la îndoială obiectivitatea lor; instanța de recurs nu a dat sprijin activ părților în apărarea drepturilor lor izvorâte din legile speciale și nu a asigurat un proces echitabil pentru aflarea adevărului în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.1, 4 și 5 Cod procedură civilă rap. la art.723; că nu s-au apreciat cu obiectivitate probele administrate în cauză și că instanțele de fond și recurs nu s-au aplecat asupra cauzei sale, fiind privat astfel de anumite drepturi fundamentale.

La termenul de astăzi, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare formulate, excepție ce urmează a fi reținută pentru următoarele considerente:

Astfel, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 586 din 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, decizie prin care s-a soluționat de asemenea, tot o contestație în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei civile nr. 3361 din 19.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-

Conform art.317 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul contestației în anulare îl constituie hotărârile irevocabile, pentru motivele arătate în aliniatele 1 și 2 din acest articol, și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Ori, în speță, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii având ca obiect de asemenea o contestație în anulare, deci a formulat contestație în anulare împotriva altei contestații în anulare, cale de atac inadmisibilă.

Față de cele ce preced, Curtea va respinge această contestație în anulare ca inadmisibilă, în baza art.320 Cod procedură civilă, fără a mai proceda la analiza motivelor invocate în petitul cererii sale, față de prevederile art. 137 Cod procedură civilă referitor la modul de soluționare al excepțiilor procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr. 586/25.03.2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ de PENSII C-

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -

GREFIER,

- -

Red./23.10 2009

Thred./23.10.2009

Ex.2

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1329/2009. Curtea de Apel Timisoara