Asigurări sociale. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1330
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 949 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII A, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal s-a prezentat reclamantul recurent, lipsă fiind Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se comunică recurentului un exemplar de pe întâmpinarea depusă de intimată, însă nu solicită termen pentru a răspunde în raport de aceasta, ci solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize contabile, considerând că cererea adresată direct instanței de judecată este admisibilă. Arată că deși a solicitat, nu i s-au acordat cei 30%, calculul i s-a făcut doar începând cu anul 1969 și nu pe întreaga perioadă lucrată, respectiv 41 de ani, ci numai pe 30 de ani.
Precizează că nu a contestat o anumită decizie emisă de Casa Județeană de Pensii A, ci contestă faptul că nu i s-a luat în calcul toată perioada lucrată de 41 de ani ci doar de 30 de ani.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 19 ianuarie 2009 la Tribunalul Arad, reclamantul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii A, solicitând primirea penalizării de 30% retroactiv și calcularea pensiei.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că a ieșit la pensie în baza legii nr. 3/1977 și că a fost penalizat cu 30% din totalul calculat la pensie, iar după împlinirea vârstei de 60 ani, penalizarea va fi suspendată și va primi încă 140 lei la pensie în plus. Reclamantul, prin declarația luată, învederează instanței că prin această acțiune urmărește să se ridice penalizarea și să i se restituie penalizarea de 30% pe toată perioada.
Prin întâmpinare pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că reclamantul este pensionat în conformitate cu dispozițiile legii nr. 3/1977 având o vechime totală în muncă de 40 ani 09 luni 25 zile. În conformitate cu prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 550/2005 reclamantului i-au fost recalculate drepturile începând cu 1.12.2005, având un punctaj mediu anual de 0,99761 puncte, iar în urma depunerii adeverințelor nr. 2893/12.12.2005 și nr. -/19.06.2007 eliberate de angajator pensia a fost recalculată stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1,15139 puncte.
Pârâta învederează instanței că reclamantul nu a avut nici o penalizare de 30%, ci el a fost avantajat de drepturile de pensie datorită perioadei de lucru desfășurată în grupa a II-a de muncă, beneficiind de o reducere cu 2 ani din vârsta standard de pensionare.
Prin "anexa" depusă de reclamant acesta susține că a fost înșelat cu 11 ani din totalul de 41 de ani, nefiind calculate sporurile și nici grupa, el cotizând 41 de ani nu 30 de ani.
Prin sentința civilă nr. 949/9.06.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii
Tribunalul a reținut:
Reclamantul este pensionat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/1977 și în urma depunerii adeverințelor emise de angajator, pensia i-a fost recalculată rezultând un punctaj mediu anual de 1,15139 puncte.
În cauză s-a administrat proba științifică cu expertiza contabilă tocmai pentru verificarea susținerilor acestuia privind modul de calcul al pensiei, concluzionându-se, potrivit buletinului de calcul, că au fost valorificate toate salariile de încadrare și sporurile de care a beneficiat reclamantul de-a lungul desfășurării întregii activități, iar la calculul pensiei au fost luate în considerare toate adeverințele aflate la dosarul administrativ de pensie, reclamantul fiind pensionat pentru limită de vârstă, înscriindu-se la pensie în baza prevederilor legii nr.3/1977- art.8 și 14, iar cei 8 ani în grupa a II-a i-au dat dreptul la o reducere a vârstei de pensionare cu 2 ani.
Cât privesc apărările și calculele reclamantului, din înscrisul intitulat "anexă" - fila 17, acestea nu pot fi primite de către instanță și nu prezintă relevanță în cauză câtă vreme înscrisul depus de expertul contabil - fila 25 este lămuritor în sensul dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, iar reclamantul nu a cerut expertiză contrarie în condițiile art. 212 alin.2 al aceluiași cod.
Pe cale de consecință, pentru considerentele de mai sus, avându-se în vedere prevederile art. 89 coroborate cu art. 155 lit. d din Legea nr. 19/2000, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul fără a-l motiva în drept.
În motivarea recursului s-a invocat că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea întrucât nu i s-a luat în calcul întreaga perioadă de cotizare de 41 de ani, ci numai 30 de ani.
S-au adus critici și pentru faptul că expertiza nu a dovedit legalitatea cuantumului pensiei printr-un mod de calcul matematic și cu respectarea perioadei de cotizare. s-a susținut că i s-a redus punctajul.
Recurentul a mai invocat că în sentință nu este redată apărarea sa.
Pârâta intimată a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și a susținut în esență că decizia s-a emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 Cod procedură civilă, astfel că reclamantul susține în mod neîntemeiat că nu i s-au evidențiat apărările.
Reclamantul a solicitat prin acțiune recalcularea pensiei și înlăturarea penalizării de 30% care i-a fost aplicată în anul 1997 când s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977.
Prin înscrisul intitulat "anexă" depus la 28.04.2009 și a completat cererea susținând că nu i s-a valorificat stagiul de cotizare total de 41 de ani ci numai de 30 de ani.
În raport de dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, cererea reclamantului de recalculare a pensiei este lipsită de temei legal.
Așa cum a reținut instanța de fond acesta s-a pensionat în baza Legii nr. 3/1977 și i s-a recalculat pensia conform Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, ultima recalculare a pensiei fiind făcută la 4.07.2007.
Reclamantul nu a contestat decizia emisă la această dată și aceasta a rămas definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000.
Reclamantul poate solicita recalcularea pensiei și modificarea deciziei definitive, în baza art. 7 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 doar dacă deține acte doveditoare întocmite conform prevederilor legale și din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare ori în speță nu se invocă această situație.
Reclamantul nu se află nici în situația prevăzută de art. 169 din Legea nr. 19/2000 de a pretinde recalcularea pensiei prin adăugarea unor stagii de cotizare noi.
Cum dispozițiile art. 7 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 și ale art. 89 din Legea nr. 19/2000 nu sunt incidente decât în cazul în care Casa Județeană de Pensii constată erori în stabilirea și în plata pensiei, cererea de recalculare a pensiei și de modificare a deciziei definitive este inadmisibilă și pentru acest motiv trebuia respinsă.
Pentru aceste considerente, va fi menținută sentința respingându-se recursul ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 949 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ de PENSII
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./15.10.2009
Tehnored. 2 ex./19.10.2009
Prima inst. -, - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan