Asigurări sociale. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 135

Ședința publică de la 17 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de către Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile nr. 1464 din 20.11.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimată fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui cu nr-, a contestat decizia de pensionare nr. 23247 din 1 august 2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii V, prin care i-a fost respinsă înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.

În motivarea acțiunii, contestatoarea a susținut că perioada 1 iunie 1992-31 decembrie 2008, neoperată în carnetul de muncă și nerecunoscută de intimată, este vechime în muncă și stagiu de cotizare, potrivit adeverinței nr. 39 din 20 aprilie 2002 emisă de.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că a solicitat lămuriri de la angajator, iar de Consum -, care a preluat activitatea Cooperativei de Consum, a eliberat adeverința nr. 565 din 13 octombrie 2008, prin care a anulat adeverința nr. 39/2002. În aceste condiții, s-a procedat la revizuirea deciziei de respingere, fiind emisă decizia nr. - din 22 octombrie 2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 26 iulie 2008.

Părțile au depus copii de pe înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1464 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul Vasluia respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de împotriva deciziei 23247 din 1 august 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii

A obligat Casa Județeană de Pensii V la plata sumei de 300 lei către, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea a contestat decizia de respingere nr. 23247 din 1 august 2008 emisă de intimată, care și-a motivat refuzul de a avea în vedere perioada contributivă 1 iunie 1992-31 decembrie 1998 pe faptul că adeverința nr. 39 din 20 aprilie 2002 nu conținea suficiente date de identificare a contestatoarei.

de Consum - a eliberat adeverința nr. 565 din 13 octombrie 2008, care anulează adeverința nr. 39/2002, intimata procedând la revizuirea deciziei de respingere nr. 23247 din 1 august 2008 și emiterea deciziei nr. - din 22 octombrie 2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, începând cu data de 26 iulie 2008.

Față de aceste considerente, s-a apreciat ca rămasă fără obiect contestația formulată de.

Deoarece intimata a procedat la emiterea deciziei de pensionare abia după acționarea în instanță a acesteia, în baza dispozițiilor art. 274 Cod proc. civilă, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, fiind în culpă procesuală în înțelesul acestui articol.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299-316 Cod proc. civilă, se susține că instanța de fond nu a aplicat corect dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă, fiind lesne de observat că recurenta nu a fost obligată la nimic, acțiunea intimatei fiind respinsă ca rămasă fără obiect.

De asemenea, potrivit art. 275 Cod proc. civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată, lucru ce nu s-a întâmplat.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pentru ca recurenta intimată să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului, efectuate de intimata contestatoare în prima fază procesuală, este necesar ca recurenta să fi căzut în pretențiile intimatei, deci să se fi aflat în culpă procesuală.

Instanța de fond a apreciat că recurenta se află în culpă procesuală deoarece a emis decizia de pensionare după acționarea în instanță. Din cererea de chemare în judecată, se constată că intimata nu a solicitat obligarea recurentei la emiterea deciziei de pensionare, pentru a se reține culpa procesuală a acesteia, în sensul emiterii decizii după formularea cererii de chemare în judecată, ci a solicitat recunoașterea perioadei 1.06.1992-31.12.1998 ca fiind vechime în muncă, potrivit adeverinței nr. 39 din 20.04.2002 și recunoașterea stagiului de cotizare și a îndeplinirii vârstei standard de pensionare.

Or, adeverința nr. 39 din 20.04.2002, emisă eronat de de Consum, a fost anulată prin adeverința nr. 565 din 13.10.2008 emisă de de Consum -, așa încât nu se poate reține culpa procesuală a recurentei, care, în baza noului înscris, a emis decizia nr. - din 22.10.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă și a anulat decizia anterioară nr. 23247/1.08.2008, întemeiată pe adeverința invocată de intimată.

În consecință, constatând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 271 alin. 1 Cod proc. civilă, deoarece recurenta nu a căzut în pretențiile intimatei, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge cererea contestatoarei privind plata cheltuielilor de judecată. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii V împotriva sentinței civile 1464/20.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored./

Tribunalul Vaslui:

-

- -

02.III.2009.-

2 ex.-

Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

19 Februarie 2009

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Iasi