Asigurări sociale. Decizia 1528/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1528

Ședința publică din data de 15 august 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.799 din 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în P, sat V, nr.35, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-contestatoare personal, lipsind recurenta-intimată.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Intimata-contestatoare având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Intimata-contestatoare având cuvântul solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței primei instanțe.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față,reține următoarele:

Prin contestația formulată a solicitat anularea deciziei nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Motivând contestația, a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.12.2004 și s-a dispus recuperarea sumei de 10577 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 01.12.2004 - 01.12.2007.

arătat că această decizie a fost emisă în baza deciziei de anulare nr. 1686/02.11.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, decizie care era lovită de nulitate absolută întrucât nu se încadrează în cazurile de încetare a plății pensiei prevăzute de art. 91 din Legea 19/2000, iar motivația deciziei că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare duce la concluzia că erorile aparțin intimatei.

S-au anexat contestației copii de pe decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației, motivat de faptul că petenta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, că menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute, că petenta nu a urmat toată procedura de contestare prevăzută de lege, astfel că decizia de anulare a deciziilor medicale a rămas definitivă.

S-au anexat întâmpinării deciziile de încetare a plății pensiei și de anulare a deciziilor medicale, precum și nota de constatare întocmită cu ocazia verificării care a avut loc la Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă

La termenul de judecată din 13.05.2007 petenta a arătat că nu a contestat decizia de anulare a deciziei asupra capacității de muncă.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut prin sentința civilă nr.799 din 13.05.2008, următoarele.

Prin decizia nr. 1686/02.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă nr. 2829/21.11.2001 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Prin decizia nr. -/14.11.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 10577 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit pe perioada 01.12.2004-01.12.2007, invocându-se faptul că s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate.

Contestatoarea a precizat cu ocazia judecării în fond a cauzei că nu a contestat la instanța de judecată decizia de anulare a deciziilor medicale, aceasta fiind definitivă.

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M, invocând drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001.

S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarei la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

În prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petenta ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.

De asemenea, nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv.

În aceste condiții, anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu pricire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.

Cu toate acestea, având în vedere că petenta nu a contestat decizia de anulare a deciziilor medicale la instanța de judecată, aceasta a rămas definitivă, subzistând temeiul de anulare a deciziei de pensionare invocat de intimata Casa Județeană de Pensii D și anume, anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce însă efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Pentru cele ce preced, tribunalul a admis contestația și a anula în parte decizia nr. - numai cu privire la măsura recuperării sumei de 10577 lei.

Împotriva acestei a declarat recurs conform art. 304 punctul 8 și 9 Cod procedură civilă, intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând admiterea căii de atac și, în principal, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca temeinice și legale.

A susținut recurenta-intimată că s-a reținut în mod greșit de către instanța de fond că, la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

A mai precizat că, urmare a controlului efectuat, s-a procedat la anularea deciziilor pentru perioada 01.12.2004-01.12.2007, identificate la dosarul medical al reclamantei.

Totodată, documentele medicale depuse de contestatoare la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Urmare a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control în conformitate cu art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin decizia nr. 1686/02.11.2007 a anulat deciziile asupra capacității de muncă pe perioada 01.12.2004 - 01.12.2007 pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).

Ulterior, s-a emis decizia nr. - /14.11.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 10577 lei reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.12.2004-01.12.2007.

Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin care stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, prima instanță a reținut în mod corect că, în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

S-a arătat că, în prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, dar în lipsa unor indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată, nu se poate dispune suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art. 244 (1) pct. 2 Cod procedură civilă.

De asemenea, instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv. În aceste condiții anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de pârâtă împotriva salariatei este nelegală.

Recurenta nu a făcut dovada erorilor care să constituie cazuri de nulitate pentru deciziile de pensionare, întrucât neregularitățile procedurale puteau fi remediate, punând în vedere părții ce acte suplimentare trebuie să prezinte. Este normal că contestatorul nu a depus diligențe pentru a face probe suplimentare în dosarul de pensie, deoarece, din moment ce Casa de Pensii D i-a admis dosarul, contestatorul a avut conștiința că a efectuat toate actele necesare prevăzute de lege.

Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul intimatei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de CASA JUDETEANA DE PENSII DAMBOVITA, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 799 din 13.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în P, sat V, nr.35, județ D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15 august 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

SV/PC

2008-08-19

2 ex.

Trib.D nr-

G -

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Traian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1528/2008. Curtea de Apel Ploiesti