Asigurări sociale. Decizia 1535/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1535

Ședința publică din data de 19 august 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr. 488 din 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 843 din 15.08.2008, lipsind intimatul-contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-contestator, prin care s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și judecarea cauzei în lipsă, la care s-a anexat împuternicire avocațială emisă de Cabinet individual de avocatură și chitanță privind plata onorariului de avocat.

Consilier juridic, pentru intimata Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru intimata Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziilor emise de casa de pensii ca fiind legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr- contestatorul a contestat deciziile 2787/30.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză și recuperarea Capacității de Muncă D, prin care s-a menținut decizia nr. 1581/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M și a solicitat anularea acestor decizii.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia nr. 1581/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, menținută ca urmare a respingerii contestației, s-a anulat decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, deși situața medicală a fost constatată de comisie pe baza dovezilor medicale depuse la data stabilirii gradului de invaliditate, că nu s-a prezentat la revizuire pentru că nu s-a prevăzut acest lucru, fiind în incapacitate totală de muncă și că dovezile medicale se află în dosarul penal nr. 456/P/2007 al Inspectoratului Județean de Poliție.

În dovedirea susținerilor s-au depus acte.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, cu motivarea că emiterea deciziei nr. 1529/30.10.2007 prin care s-au anulat decizia anterioară de încadrare în grad de invaliditate a fost determinată de concluziile cuprinse în nota de constatare nr. 51031/31.10.2007, întocmită de Direcția de audit Intern și Control a, care a arătat că contestatorul nu a respectat procedura de stabilire a gradului de invaliditate, că nu a prezentat documentația necesară pentru aceasta folosind înscrisuri neconforme, întocmite de asistenta medicală din cadrul cabinetului de expertiză.

S-au anexat întâmpinării acte.

La data de 25.02.2008, contestatorul a invocat și nulitatea deciziilor contestate, susținând că nu era posibilă revocarea lor unilaterală, că aceasta se putea face numai în condițiile stricte prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2000 cu modificările și completările ulterioare referitoare la obligația de obținere a avizului Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, că efectele deciziilor se produceau numai pentru viitor, conform art. 39 alin.3 din Ordinul nr. 340/2001, pentru trecut producându-și efecte numai deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate care devin definitive prin necontestare, conform art. 56(6) din Legea nr. 19/2000.

În ședința din 1 aprilie 2008, instanța a dispus conexarea cererii înregistrate la data de 12.12.2007, prin care contestatorul, în contradictoriu cu aceeași intimată, a contestat decizia nr. -/14.11.2007, emisă de intimată, prin care s-a dispuus încetarea plății pensiei și recuperarea pensiei încasate anterior, avându-se în vedere decizia nr. 1581/1.11.2007, care este nelegală și netemeinică, după cum s-a arătat prin contestația înregistrată sub nr-.

După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 488 din 1.04.2008, a admis contestația, a anulat deciziile: nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, nr. 1581/11.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M și nr. 2787/30.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă D și a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin decizia nr. -/14.11.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea plății de invaliditate acordată contestatorului începând cu data de 01.11.2004 și recuperarea sumei de 16.818 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.12.2004-1.12.2007, avându-se în vedere decizia nr. 1581/1.11.2007 emisă de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin care s-a anulat decizia nr. 3707/10.10.2003 asupra capacității de muncă, reținându-se că prin controlul consemnat în nota de constatare nr. 51031/31.10.2007 s-a stabilit că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Decizia nr. 1581/1.11.2007 a fost menținută ca urmare a respingerii contestației, prin decizia nr. 2787/30.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă

Conform prevederilor art. 56 al.(6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.

S-a constatat că decizia asupra capacității de muncă, menționată în cuprinsul deciziei nr. 1581/1.11.2007 a devenit definitivă prin necontestare și a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice depline.

Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional, care a intrat în circuitul civil, nu poate fi anulat decât în baza unei hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu actul respectiv sau a unei legături civile prin care s-a dispus anularea acesteia.

Anularea deciziilor asupra capacității de muncă în mod unilateral de către emitentă nu este posibilă întrucît au intrat în circuitul civvil și au produs efecte juridice, iar procedura folosită de către intimată care nici nu este prevăzută de Legea nr. 19/2000 și de Ordinul nr. 340/2001 aduce atingere securității raporturilor juridice din ramura dreptului asigurărilor sociale.

Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă în baza art. 39 din Ordinul 340/2001, invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive, pentru că dispozițiile alin.3 din articolul menționat stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Pentru trecut anularea deciziilor nu puteau avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive,sau în cazul deciziei asupra capacității de muncă în baza unei hotărâri civile pronunțată într-o cerere de anulare a deciziei respective atunci când se invocă nulități ale acesteia.

Întrucât decizia asupra capacității de muncă emisă anterior deciziei nr. 1581/1.11.2007 a devenit definitivă, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, anularea lor era posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege,ori dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr.340/2001 nu prevăd modalitatea de anulare cuprinsă în decizia menționată, impunându-se astfel admiterea contestației împotriva deciziilor nr.1581/2007 și 2787/2007.

Dispozițiile art.39 din capitolul III al Ordinului nr.340/2001, prevăd că oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate în cadrul activității de control, oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare medicală și recuperare a capacității de muncă.

Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și recuperare a capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei, nu putea constitui un temei de anulare a deciziilor suficient, fiind știut faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestatoare sau de către salariați ai intimatei se putea solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.

Împotriva sentinței primei instanțe, intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.6, 8 și 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ.

Susține recurenta că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță faptul că, la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, având numărul 51031/31.10.2007, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate. Tot în mod eronat instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul-contestator a unor documente medicale la dosarul cauzei ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse și la, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de către intimata-contestatoare la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizând-o pe intimată.

S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.1581/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimata-contestatoare având nr. 3707/10.10.2003, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și, în consecință, încadrarea într-un grad de invaliditate nu se justifică.

La numai câteva zile de la emiterea deciziei nr. 1581/1.11.2007 și fără a aștepta ca această decizie să rămână definitivă prin epuizarea căilor legale de contestare, Casa Județeană de Pensii Dae mis decizia nr.-/14.11.2007, prin care, având în vedere decizia de anulare nr.1581/11.11.2007, a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a intimatei-contestatoare și recuperarea sumei de 16818 lei de la acesta, ca sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.12.2004-01.12.2007.

Intimata-contestatoare s-a adresat, în termen legal, cu contestație împotriva deciziei nr.1581/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art. 56 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, primind decizia nr.2787/30.12.2007 a Casei Județene de Pensii D - Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă, prin care i s-a respins contestația pe motivul lipsei documentelor conforme și necesare încadrării și menținerii în grad de invaliditate.

În cuprinsul deciziei nr.1581/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.51031/31.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr. 340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, precum și ale HG nr.1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Controlul consemnat în nota de constatare nr. 51031/31.10.2007 invocată de recurentă, a fost efectuat de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, în baza HG nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001 al - Secțiunea C, punctul III, art. 39, controlul vizând activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art. 39 din Secțiunea C, punctul III din Ordinul nr. 340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care, în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.

Recurenta a susținut că, la dosarul medical, intimatul-contestator nu a depus documente justificative și acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.

În consecință, nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente nici unele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr. 488 din 01 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator domiciliat în comuna, sat, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 august 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- - - - - -

GREFIER,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Tehnored. CP/SȘ

2 ex./28.08.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

G

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1535/2008. Curtea de Apel Ploiesti