Asigurări sociale. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 156

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 1594 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru revizuientul lipsă, mandatar, iar pentru intimata Casa Județeană de Pensii C-S, consilier juridic .

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimata a depus la dosar completare la întâmpinare, prin registratura instanței, la data de 26.01.2010, în două exemplare din care unul s-a comunicat mandatarului revizuientului.

Mandatarul revizuientului depune la dosar răspuns la întâmpinarea depusă de intimată și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Mandatarul revizuientului, întrebat fiind, arată că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.1 și 2 Cod procedură civilă. A solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și motivată în scris, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii recursului și menținerea hotărârii prime instanțe ca legală și temeinică.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată potrivit motivelor arătate în întâmpinarea depusă și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată:

Revizuientul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1594/10.11.2009, pronunțată în recurs de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr-, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei civile nr.1594/10.11.2009, în sensul respingerii recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii C-S, ca nefondat.

Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.322 alin.1 pct.1 și 2 Cod procedură civilă, arătând că dispozitivul deciziei civile nr. 1594/10.11.2009, cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire, întrucât deși a admis recursul, soluția dată nu modifică cu nimic sentința primei instanțe, nefiind admis în sensul solicitat de recurentă și referitor la art.322 pct.2 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, adică asupra recalculării pensiei, cu toate că el prin acțiune solicitase acordarea pensiei pe care nu o avea, nefiindu-i calculată niciodată.

Prin întâmpinare, intimata Casa Județeană de Pensii C-S a solicitat respingerea cererii de revizuire și menținerea deciziei civile ca legală și temeinică, întrucât motivele invocate de revizuient sunt neîntemeiate și nu se încadrează în dispozițiile art.322 Cod procedură civilă.

A susținut că motivele invocate de revizuient nu sunt argumentate sau dovedite de vreo probă legală la dosarul cauzei, acestea nefăcând parte din motivele prevăzute de art.322 Cod procedură civilă. Faptul că s-a produs o eroare în condica ședințelor de judecată, care de altfel a fost îndreptată prin procesul verbal din 9.12.2009, nu poate constitui un motiv de revizuire a deciziei pronunțată, iar raportat la faptele și susținerile relatate de revizuient, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Examinând decizia Curții de Apel Timișoara nr. 1594/10.11.2009, raportat la criticile aduse prin cererea de revizuire formulată, se constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.486/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S, s-a admis cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, dispunându-se anularea deciziei de pensionare nr. -/16.02.2009, cu obligarea acesteia din urmă la emiterea unei noi decizii de pensionare pe numele reclamantului prin care să i se acorde acestuia pensie pentru limită de vârstă în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, începând cu data de 11.09.2008.

Prin decizia civilă nr. 1594/10.11.2009, Curtea de Apel Timișoara admițând recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr. 486/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a modificat în parte hotărârea recurată, în sensul că s-a respins cererea privind recalcularea pensiei, menținând în rest dispozițiile hotărârii.

Ori, prin cererea pendinte, reclamantul a solicitat acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, ci nu recalcularea pensiei, așa cum în mod greșit a decis instanța de recurs în decizia atacată.

Pe de altă parte, soluția de menținere în rest a dispozițiilor hotărârii (deci a deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii C-S ), nu se poate pune în executare, întrucât tribunalul a anulat decizia de pensionare emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C-

Dată fiind situația de fapt prezentată, se constată că sunt date motivele admisibilității cererii de revizuire, prevăzute la art.322 pct.1 și 2 Cod procedură civilă, considerente pentru care, în temeiul art.326 alin. (1) Cod procedură civilă, se va admite cererea astfel cum a fost formulată, schimbându-se în tot decizia civilă nr. 1594/10.11.2009 a Curții de Apel Timișoara.

Reinvestită cu soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 486/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S, Curtea constată recursul neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamantul Gas olicitat anularea deciziei de pensionare nr. -/16.02.2009, și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să i se acorde pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 11.09.2008.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia de pensionare nr.-/16.02.2009, pârâta i-a respins cererea sa de pensionare pentru limită de vârstă reținând faptul că vârsta sa la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare mai mic decât stagiul complet de cotizare.

Ori, lucrând 20 ani, 6 luni și 23 zile în condiții speciale, respectiv activitatea de minerit în subteran, avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condițiile art.43 pct.1 corelat cu art.20 lit.a din Legea nr.19/2000 modificată și completată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că decizia de pensionare contestată este temeinică și legală întrucât la data depunerii cererii de pensionare, reclamantul nu îndeplinea condițiile de pensionare prevăzute de art.41 din Legea nr.19/2000 modificată și completată.

Prin sentința civilă nr. 486/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. -/16.02.2009, concomitent cu obligarea acesteia din urmă la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, începând cu data de 11.09.2008.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență că prin Decizia de pensionare nr. -/16.02.2009 pârâta a respins cererea de pensionare a reclamantului, cu motivarea că vârsta acestuia la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare mai mic decât stagiul complet de cotizare.

Analizând înscrisurile depuse din care rezultă că reclamantul a desfășurat activitatea în subteran 100% în perioadele menționate, fiind angajat la SC B Sucursala C, instanța a reținut că reclamantul a realizat în perioadele menționate în adresa respectivă un stagiu de cotizare ce depășește 20 ani în locurile de muncă prevăzute în art. 20 lit. a din Legea nr. 19/2000, ceea ce îl îndreptățește să beneficieze de dispozițiile art. 43lin.1 din lege.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivele de recurs hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct.8, 9 Cod procedură civilă, arătându-se că în mod greșit prima instanță a aplicat prevederile art. 43 alin. 1 din Legea nr.19/2000, fără a face raportarea la dispozițiile art. 20 lit. a) din aceeași lege, în baza cărora se constată că reclamantul nu dovedește cu documente oficiale că are o vechime de cel puțin 20 ani în condiții speciale de muncă.

Astfel, reclamantul nu a îndeplinit cumulativ cele două condiții esențiale în vederea pensionării, respectiv: vârsta necesară pensionării și vechimea cerută de lege, după cum nu a îndeplinit nici condițiile cerute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 226/2006 cu caracter special, care impune realizarea unui stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă de 25 ani.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate:

Potrivit dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000 pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care la data pensionării împlinesc corelativ condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Prin derogare de la această regulă generală, art. 43 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 19/2000, sunt locuri de muncă în condiții speciale cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă.

Reclamantul și-a desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.a din Legea nr.19/2000, realizând un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în aceste locuri de muncă, compuși din: 13 ani, 11 luni și 25 zile în activitatea de minerit din subteran la IM în perioada 18.02.1982-30.11.1997; și 6 ani, 6 luni și 27 zile în activitatea de minerit din subteran la lucrările hidrotehnice la ," A, dovediți cu înscrierile din carnetul de muncă și adeverințele nr. 3706/5.06.2008 emisă de Compania Națională a cuprului, aurului și fierului( fila 13 dosar), nr. 2352/21 august 2008 și respectiv 2418/28 august 2008, emise de Sucursala ( 15, 16 dosar).

Acest lucru îi conferă reclamantului dreptul de a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în condițiile art.43 alin.1 din Legea nr.19/2000, îndeplinindu-se și condiția de vârstă, dat fiind faptul că la data depunerii cererii de pensionare avea 45 de ani, menținându-se legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. sentinței civile nr.486/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, urmare a respingerii recursului pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 1594 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.

Schimbă în tot decizia civilă atacată și în rejudecare, respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr.486/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - DR.- -

GREFIER,

- -

Red. /16.02.2010

Thred./16.02.2010

Ex.2

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 156/2010. Curtea de Apel Timisoara