Asigurări sociale. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA nr.1774

Ședința publică din data de 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1339 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator Baroș domiciliat în M,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, fila 11 dosar, lipsind intimatul-contestator Baroș.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin Serviciul Registratură, sub nr.14952 din data de 11 septembrie 2009, note scrise formulate de intimatul contestator Baroș.

Consilier juridic, pentru recurenta intimată, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea, ia act de declarația reprezentantului recurentei intimate, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic, pentru recurenta intimată, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Precizează că instanța de fond în mod eronat a dispus obligarea recurentei la plata pensiei după data de 23 decembrie 2008.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul Baroș a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței obligarea intimatei la restituirea sumei de 8640 lei reprezentând pensie pentru invaliditate aferentă lunilor noiembrie 2007-februarie 2009 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând în fapt cererea, contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 782 din 08.05.2008, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă, a fost anulată decizia 1760/02.11.2007 emisă de către Casa Județeană de Pensii D și decizia nr. 2751/2007 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, și că, având în vedere aceste sentințe precum și împrejurarea că nu a primit pensia începând cu luna noiembrie 2007 până în luna februarie 2009, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei respective, anume 8640 lei.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.19/2000.

Cererea a fost însoțită de copie de pe sentința civilă nr. 782 din 08.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.

La termenul de judecată din data de 24.03.2009, intimata a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru soluționarea amiabilă a litigiului, iar la termenul de judecată din data de 21.04.2009 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece pensia de invaliditate a contestatorului a încetat ca urmare a emiterii deciziei nr. -/14.11.2007 și nu s-au făcut dovezi de către acesta în sensul că acest titlu executoriu a fost desființat irevocabil.

La termenul de judecată din data de 19.05.2009, reprezentantul contestatorului a depus la dosarul cauzei copie de pe sentința civilă nr. 2130/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- cu mențiunea irevocabilă prin nerecurare.

Intimata a depus copie de pe decizia nr. -/14.05.2009 prin care a fost anulată decizia de încetare a pensiei și de recuperare a sumelor încasate necuvenit nr. -/14.11.2007 și a fost suspendată plata pensiei de invaliditate începând cu data de 01.12.2007 precum și copie de pe decizia nr. -/15.05.2009 privind acordarea pensiei de invaliditate.

La data de 15.06.2009, contestatorul a depus copie de pe decizia nr. 1760/02.11.2007 de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă pe anii 2001 -2005 și copie de pe decizia asupra capacității de muncă nr. 4413/22.12.2008 cu termen de revizuire în luna decembrie 2009.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1339 din16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația, a fost obligată intimata la plata către contestator a pensiei de invaliditate aferentă perioadei noiembrie 2007 - februarie 2009, precum și la plata către contestator a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.1760/02.11.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise contestatorului pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Această decizie a fost contestată pe cale administrativă, iar prin decizia nr.2751 din 28.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D s-a menținut măsura dispusă prin respingerea contestației.

A mai reținut instanța de fond, că prin decizia nr. - din 14.11.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 12.662 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate; că prin sentința civilă nr. 782/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost anulată decizia nr. 1760/02.11.2007 și decizia nr.2751/28.12.2007, iar prin sentința civilă nr. 2130/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- a fost anulată decizia nr. -/14.11.2007.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că intimata Casa Județeană de Pensii D nu a procedat la punerea în executare a celor două sentințe definitive și irevocabile ci, dimpotrivă, la data de 14.05.2009 a emis o altă decizie cu același număr prin care a procedat din nou la suspendarea plății pensiei către contestator cu data de 01.12.2007.

Această decizie se emite în condițiile în care contestatorul este deținătorul unei decizii asupra capacității de muncă nr. 4413/22.12.2008 cu termen de revizuire în luna decembrie 2009.

Tribunalul a constatat că, în acest mod, sunt încălcate drepturile contestatorului stabilite în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, dar au fost ignorate de către intimată chiar propriile acte emise de către proprii săi angajați.

Cum faza de executare a unei sentințe judecătorești civile face parte din procesul civil și executarea este obligatorie pentru toate instituțiile statului, ea urmând a se face de îndată, instanța de fond a reținut, că, în situația de față este vorba, în mod evident de încălcarea drepturilor contestatorului prin întârzierea nejustificată a punerii în executare a unor sentințe judecătorești irevocabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D în baza art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

În mod eronat instanța de fond, consideră recurenta, a admis cererea reclamantului și a anulat în parte decizia de suspendare, încălcând astfel prevederile art. 92 din Legea 19/2000 cu modificările și completările ulterioare în care se prevede că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care pensionarul nu s-a prezentat la revizuirea medicală permanentă. De asemenea, se consideră că instanța de fond a încălcat și prevederile art. 62 alin.1 care prevede obligativitatea revizuirii medicale.

S-a mai menționat că reclamantul nu a făcut nicio dovadă că s-a prezentat la revizuirea medicală periodică din luna decembrie 2006, astfel încât i s-a suspendat pensia începând cu 01.12.2007, prin decizia -/14.05.2009.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare la recurs.

Prin decizia nr.1760/02.11.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise contestatorului pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Această decizie a fost contestată pe cale administrativă, iar prin decizia nr.2751 din 28.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D s-a menținut măsura dispusă prin respingerea contestației.

Prin decizia nr. - din 14.11.2007, Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 12.662 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate; că prin sentința civilă nr. 782/08.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost anulată decizia nr. 1760/02.11.2007 și decizia nr.2751/28.12.2007, iar prin sentința civilă nr. 2130/11.12.2008 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr- a fost anulată decizia nr. -/14.11.2007.

Intimata Casa Județeană de Pensii D nu a procedat la punerea în executare a celor două sentințe definitive și irevocabile ci, dimpotrivă, la data de 14.05.2009 a emis o altă decizie cu același număr prin care a procedat din nou la suspendarea plății pensiei către contestator cu data de 01.12.2007.

Această decizie s-a emis în condițiile în care contestatorul este deținătorul unei decizii asupra capacității de muncă nr. 4413/22.12.2008 cu termen de revizuire în luna decembrie 2009.

În acest mod sunt încălcate drepturile contestatorului stabilite în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile și au fost ignorate de către intimată chiar propriile acte, emise de către proprii săi angajați. Cum faza de executare a unei sentințe judecătorești civile face parte din procesul civil și executarea este obligatorie pentru toate instituțiile statului, ea urmând a se face de îndată, în mod corect instanța de fond a reținut, că, în situația de față este vorba în mod evident de încălcarea drepturilor contestatorului prin întârzierea nejustificată a punerii în executare a unor sentințe judecătorești irevocabile.

În consecință, Curtea constată sentința instanței de fond ca temeinică și legală și urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în conformitate cu disp.art. 312 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1339 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator Baroș, domiciliat în M,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./16.10.2009

dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

judecători fond-;

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1774/2009. Curtea de Apel Ploiesti