Asigurări sociale.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
E IZIA nr. 550
Ședința publică din data de 16 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța
- ---
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.84 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata-reclamantă ). ), domiciliată în comuna, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă D reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxai judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond și menținerea deciziei emisă de ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta ). ) a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/14.05.2007, precum și a răspunsului nr.1403/14.06.2007 (prin completarea acțiunii depusă prin serviciul registratură la 15.01.2008), acestea fiind nelegale și netemeinice.
În motivare, reclamanta a arătat că apreciază nejustificată decizia nr.-/14.05.2007 întrucât la dosarul de examinare medicală există documente justificative a incapacității de muncă.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, deciziile contestate fiind emise în condiții de legalitate, deoarece reclamanta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute.
Pe fondul cauzei, s-a menționat nota de constatare nr.19475/2007, întocmită de Direcția audit Intern și Control din cadrul CNPAS, în baza căreia s-a concluzionat că la dosarul medical există documente medicale, schimbarea și menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme.
La data de 15.01.2008 reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul că înțelege să conteste și răspunsul primit de la Oficiul Județean de Expertiză Medicală Asupra Capacității de Muncă
Prin sentința civilă nr.84 din 23 ianuarie 2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția tardivității contestării răspunsului cu nr.1403 din 24.06.2007 emis de Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, invocată de pârâtă și a respins ca tardiv formulată cererea completatoare.
Prin aceeași sentință, s-a admis în parte contestația astfel cum a fost completată ulterior și s-a anulat în parte decizia nr.-/14.05.2007 emisă de pârâtă, numai în ceea ce privește recuperarea sumei încasate de reclamantă pe perioada 01.06.2004-01.06.2007, menținându-se restul dispozițiilor deciziei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității, invocată de pârâtă, a fost apreciată ca fiind întemeiată de instanța de fond, în ceea ce privește completarea acțiunii prin contestarea răspunsului primit de la Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D la data de 02.07.2007.
A constatat instanța de fond că, potrivit recipisei depuse la dosar de către pârâtă și care constituie o rezolvare a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei nr.648/2007, chiar dacă nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și care trebuia atacat conform aceluiași text de lege în termen de 30 de zile de la comunicare, această cerință nu a fost îndeplinită de către reclamantă.
S-a reținut de către instanța de fond că, prin decizia nr.648/2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă nr.3213/2001, 4219/2002, 4300/2003, 4262/2004, 5941/2005, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Totodată, prin decizia nr.-/2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 6531 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.06.2004-01.06.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în gradul de invaliditate.
A mai reținut instanța de fond că, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical
Controlul a avut loc în baza nr.HG13/08.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art.39 din ordinul 340/2001.
S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarei la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
S-a reținut că, în mod cert, CNPAS prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Această concluzie a rezultat din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta,solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii contestației și a menținerii deciziei contestate ca legale și temeinice.
susținut recurenta pârâtă că soluția instanței e nefondată și raportat la împrejurarea că decizia anulată în parte prin sentința pronunțată a fost emisă în baza deciziei nr.648/03.05.2007, decizie rămasă definitivă în condițiile în care ea nu a fost contestată în termen de 30 zile de la comunicare,conform disp. art.56 alin.2 din Legeanr.19/2000.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că,urmarea a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare(neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia nr. -/ 14.05.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 6.531 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.06.2004 - 01.06.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp.art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii,indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată în mod corect prima instanță a reținut că, pe fondul cauzei, se impune anularea în parte a deciziei contestate, numai sub aspectul recuperării sumei încasate de reclamant cu titlu de pensie,nu și în partea referitoare la încetarea plății pensiei de invaliditate,măsură rămasă definitivă ca urmare a necontestării după procedura și în termenele prevăzute la art. 56 din Legea nr. 19/2000 a deciziei de anulare a deciziilor de încadrare a reclamantului într-un grad de invaliditate. Totodată, în mod just a apreciat că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în aceleași grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și sub aspectul soluționării excepției tardivității contestării răspunsului nr. 403/24.06.2007 pentru motivelearătate de aceeași instanță.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată în baza art. 312 proc.civ. Curtea urmează a respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.84/23.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr.84 din 23.01.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița,în contradictoriu cu intimata-reclamantă ). ), domiciliată în comuna, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored. MP/MD
2 ex./07.05.2008
Dosar fond - al Tribunalului Dâmbovița
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Cristina Pigui Simona Petruța