Asigurări sociale.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ECIZIA NR. 1261
Ședința publică din data de 24 iunie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.570 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în com. jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-contestator, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-au depus cocluzii scrise formulate de intimatul-contestator.
Intimatul-contestator arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Intimatul-contestator având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului intimatei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. -/14.11.2007 de anularea măsurii încadrării sale în grad de invaliditate, emisă de pârâtă.
În motivarea contestației s-a susținut că este nelegală decizia de anulare a măsurii încadrării contestatorului în grad de invaliditate care prezintă o stare gravă a sănătății și care justifică această măsură, în consecință fiind nelegală decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate.
Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât decizia de anulare a măsurii de încadrare în grad de invaliditate nu a fost contestată în termen legal, care a rămas astfel definitivă, situație în care decizia de încetare a pensiei de invaliditate și recuperare este legală.
Se mai susține în întâmpinare că anularea deciziilor asupra capacității de muncă s-a impus cu necesitate, deoarece nu a fost respectată procedura de expertizare medicală și revizuire prevăzute de reglementările legale, așa cum s-a reținut și prin Nota de constatare încheiată de organele de control ierarhic superioare.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 570/09.04.2008 a admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr. -/14.11.2007 emisă de pârâtă, numai în ceea ce privește recuperarea sumei încasate pe perioada 01.09.2005-01.12.2007 și menținând restul dispozițiilor deciziei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că efectele constatărilor efectuate de organele de control asupra deciziilor medicale nu pot avea efect retroactiv, indiferent de modul de rezolvare a constatărilor referitoare la nerespectarea procedurii de stabilire și de revizuire a încadrării ori menținerii în grade de invaliditate, efecte care se produc numai pentru viitor, deciziile anterioare de încadrare în incapacitate de muncă devenind definitive și intrate în circuitul civil.
Împotriva acestei sentințe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.
Criticând hotărârea intimata a susținut că potrivit dispozițiilor art. 41 din Ordinul nr. 340/2001 deciziile de încadrare sau menținere în grad de invaliditate rămase definitive pot fi revizuire în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală sesizate de organele de control ierarhic superioare, așa cum în speță s-a constatat prin Nota de constatare din 01.11.2007.
Pe de altă parte la dosarul de la Cabinetul de expertiză medicală M nu au fost depuse actele medicale doveditoare ale stării de invaliditate a contestatorului.
În aceste condiții decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor încasate în plus a fost anulată nelegal și nemotivat.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin decizia nr. 1737/02.11.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M s-a dispus anularea deciziei asupra capacității de muncă privind pe contestator, cu nr. 2631/26.04.2005, urmare celor reținute prin Nota de constatare nr. 51482/1.11.2007 emisă de organele de control ierarhic superioare privind nerespectarea procedurii de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Cu toate că această decizie putea fi contestată conform art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 zile de la comunicare, a fost emisă o nouă decizie cu nr. -/14.11.2007 de către intimata Casa Județeană de Pensii D prin care s- dispus încetarea plății pensiei de invaliditate stabilite anterior și recuperarea sumei de 11123 lei încasate în perioada 01.09.2005-01.12.2007.
Sub un prim aspect se constată nerespectarea procedurii legale din culpa intimatei situație în care existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză medicală din subordinea intimatei nu poate constitui un temei de anulare anterioare prin invocarea neregularității propriilor acte și deci culpa proprie.
De altfel, prin actele medicale existente contestatorul a făcut dovada deplină a stării grave a sănătății sale care a justificat încadrarea în grad de invaliditate, or încetarea acestuia nu putea avea loc decât prin avizul obligatoriu al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, conform art. 56 din Legea nr. 19/2000, care în speță nu a fost emis, subzistând și sub acest aspect nelegalitatea măsurii anulării încadrării anterioare în grad de invaliditate a contestatorului.
În același timp, conform art. 56 alin.3 din Legea nr. 19/2000, eventuala încetare sau anulare a încadrării în grad de invaliditate - stabilită anterior - nu poate avea loc decât pentru viitor și nu retroactiv cum s-a procedat în mod vădit nelegal prin emiterea celor două decizii corect anulate de prima instanță, eventuale efecte retroactiv putând a fi produse numai în cazul unei hotărâri penale definitive privind anularea unor astfel de decizii, ori înscrisuri determinare declarate false - ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru toate considerentele expuse, soluția pronunțată de instanța de fond privind anularea deciziei este legală și temeinică sub toate aspectele.
Nesubzistând niciunul din cauzele de nulitate ale hotărârii atacate în temeiul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art. 312 din același cod.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.570 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în com. jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela
- - - - ---
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./30.06.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Alexandru Bobincă Cristina Mihaela