Asigurări sociale. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROM ÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE

de muncă și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 223

Ședința publică din 19 februarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: DR. - -

JUDECĂTOR 1: Carmen Pârvulescu

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului pârâtei Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr.361/02.11.2007 pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, având ca obiect contestație decizie pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei - intimate, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamantul - intimat a depus la dosar, prin registratură, la data de 13.02.2008, întâmpinare în două exemplare din care un exemplar se comunică reprezentantului recurentei, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei - recurente solicită instanței admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulată împotriva Casei Județene de Pensii C -

CURTEA,

În deliberare asupra recursului constată următoarele:

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C - S, anularea deciziei nr.87146/01.07.2007, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei și la efectuarea unei noi evaluări, în care să se utilizeze la determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare de 20 de ani prevăzut de art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că a lucrat peste 20 de ani în sectorul minier în condiții grele, în subteran, fiind încadrat în grupa I de muncă, iar prin decizia a cărei anulare a solicitat-o, pârâta i-a diminuat nelegal punctajul mediu anual utilizând un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a cerut respingerea acțiunii, cu motivarea că decizia pentru recalcularea pensiei reclamantului este corectă fiind emisă cu respectarea dispozițiilor OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/23.04.2004 și a Normelor metodologice de aplicare a respectivului act normativ precum și a dispozițiilor OUG nr.19/2007.

După administrarea de probe cu înscrisuri și epuizarea întregului probatoriu, Tribunalul C - S, prin sentința civilă nr.361/02.11.2007, a admis acțiunea, dispunând anularea deciziei nr.68146/01.07.2007 și obligând pârâta să emită o nouă decizie reclamantului, privind recalcularea pensiei, în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, pentru munca depusă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a muncit peste 20 de ani în grupa I de muncă în sectorul minier în subteran, iar dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977 derogă de la cele reglementate în dispozițiile art.8 ale aceleași legi, prevăzându-se un stagiu de cotizare de 20 ani pentru personalul care a lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C - S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele de casare prevăzute de art.304 punctele 8 și 9 raportate la art.3041Cod procedură civilă, arătând, în esență, că instanța a dat o interpretare eronată textelor de lege invocate, ignorând dispozițiile art.2 alin.3 din Hotărârea nr.1550/23.09.2004, potrivit cu care pentru "personalul ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977", adică stagiul complet de cotizare pe care intimatul trebuia să-l îndeplinească la data ieșirii la pensie pentru limită de vârstă era de 30 ani.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.304 pct.8 și 9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul neîntemeiat, funcție de aspectele ce se vor expune în continuare.

În speță, dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis în anul 1987, pentru limită de vârstă în baza Legea nr.3/1977, modificată și completată.

Prin decizia contestată, Casa Județeană de Pensii i-a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.4/2005 coroborate cu dispozițiile HG nr.1550/2004 și HG nr.550/2005, utilizând la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, dând o justă interpretare dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 din OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Potrivit art.2 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Într-adevăr dispozițiile art.8 din Legea nr.3/1977 prevăd un stagiu complet de cotizare pentru bărbați de 30 ani, însă dispozițiile art.14 din același act normativ derogă de la aceste dispoziții, prevăzându-se un stagiu de cotizare de 20 ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, cum este și situația reclamantului.

Față de cele ce preced, sentința atacată este legală și temeinică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nici cel prevăzut la pct.8 al aceluiași articol, întrucât reclamantul nu a dedus judecății vreun act juridic care să fie interpretat greșit de instanță.

În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C - S împotriva sentinței civile nr.361/02.11.2007 pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul - intimat, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

DR.- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./26.02.2008

Tehnored.: I/ 2 ex./28.02.2008

Prima instanță:Tribunalul C - S

Jud., jud.

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 223/2008. Curtea de Apel Timisoara