Asigurări sociale. Decizia 2353/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 2353

Ședința publică din data de 9 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1593 din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în Târgoviște, Calea B, - 1,. A,. 2,. 8, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-contestator G, reprezentat de avocat, din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator depune la dosar împuternicirea avocațială nr.425 din data de 8 decembrie 2009, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr. 21 din data de 8 decembrie 2009. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr- a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/01.11.2007, decizie comunicată la data de 22.04.2009, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.10.2005, repunerea părților în situația anterioară, obligarea intimatei la plata în continuare a pensiei de invaliditate, exonerarea contestatorului de la plata sumei de 7.364 lei încasată în perioada 01.10.2005 - 01.11.2007 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 19/2000 modificată și completată, a beneficiat de pensie de invaliditate stabilită în baza deciziei de încadrare în grad de invaliditate nr. 4280/27.09.2005, decizie nerevizuibilă. În baza acestei decizii i-a fost plătită pensia de invaliditate, iar ulterior același medic specialist, fără efectuarea unei noi expertize și fără a constata erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, a anulat nelegal o decizie definitivă și a înlocuit-o cu altă decizie.

Contestatorul a mai arătat că având o decizie nerevizuibilă nu avea obligația de a se prezenta la termene de revizuire și nu este culpa sa că s-au constatat nereguli ca urmare a unui control intern prin nerespectarea procedurilor prevăzute de lege cu privire la încadrarea în grad de invaliditate.

Contestația a fost însoțită de împuternicire avocațială pentru contestator, de copie de pe decizia nr. -/01.11.2007 privind încetarea plății pensiei de invaliditate, de copie de pe decizia nr. 1212/29.10.2007 și de copie de pe adresa nr. 946/26.11.2008 a CNPAS.

La data de 23.06.2009, anterior primului termen de judecată, contestatorul a depus prin Serviciul Registratură al Tribunalului Dâmbovița, cerere completatoare prin care a contestat decizia nr. 991/09.06.2009 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și decizia nr. 1212/29.10.2007 emisă de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă În motivarea cererii completatoare se arată că în urma contestației formulate la Casa Județeană de Pensii s-a emis decizia nr. 991/09.06.2009 prin care s-a menținut decizia nr. 1212/29.10.2007, decizie comunicată contestatorului la data de 22.04.2009 împreună cu decizia de recuperare a sumei pretins nelegal plătită de către intimată. Aceste decizii sunt nelegale, arată contestatorul, întrucât este beneficiarul deciziei de încadrare în grad de invaliditate nr. 4280/27.09.2005, decizie ce poartă mențiunea nerevizuibil.

Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe deciziile contestate și de copie de pe dovada de primire a comunicării răspunsului.

La termenul de judecată din data de 30.06.2009, intimata Casa Județeană de Pensii Dad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate de către contestator întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin.1 din Legea nr. 19/2000 pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale la intervale de 6-12 luni până la împlinirea vârstelor standard de pensionare. Intimata arată că nu a fost urmată procedura privind revizuirea medicală periodică de către G, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme. Dat fiind faptul că decizia medicală a fost eliberată în baza unor proceduri și documente neconforme, iar începând cu anul 2005 nu au fost îndeplinite condițiile legale pentru a beneficia de pensia de invaliditate, arată intimata, decizia eliberată este legală și temeinică. În plus, mai arată intimata, contestatorul nu a urmat procedura legală de contestare a deciziei inițiale de anulare a deciziei de încadrare în grad de invaliditate, astfel încât, în mod legal a fost emisă decizia de încetare a plății pensiei și de recuperare a sumei încasată necuvenit de către contestator.

Întâmpinarea a fost însoțită de copii de pe deciziile contestate și de copie de pe nota de constatare nr. 50360/29.10.2007 întocmită de către de către M prin care au fost înaintate persoanele care nu s-au prezentat la revizuirea medicală periodică.

La termenul de judecată din data de 29.09.2009, intimata a depus la dosarul cauzei copie de pe decizia asupra capacității de muncă nr. 4280/27.09.2005 cu mențiunea "nerevizuibil conform Legii nr. 19/2000".

Prin sentința civilă nr.1593 din 29 septembrie 2009 Tribunalul Dâmbovița a admis contestația și cererea completatoare formulate de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat decizia nr. 1212/29.10.2007 emisă de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, decizia nr. 991/09.06 2009 emisă de către Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și decizia nr. -/01.11.2007 emisă de către intimată și a obligat intimata la plata pensiei reținută nelegal pe perioada noiembrie 2007 până la reluarea plății efective a pensiei către contestator.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Contestatorul Gas olicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii anularea deciziei nr. -/01.11.2007, decizie comunicată la data de 22.04.2009, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.10.2005, repunerea părților în situația anterioară, obligarea intimatei la plata în continuare a pensiei de invaliditate, exonerarea contestatorului de la plata sumei de 7.364 lei încasată în perioada 01.10.2005 - 01.11.2007 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, tribunalul a mai reținut că, la data de 23.06.2009, contestatorul a formulat cerere completatoare prin care a contestat decizia nr. 991/09.06.2009 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și decizia nr. 1212/29.10.2007 emisă de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, decizii ce au stat la baza emiterii deciziei de încetare a plății pensiei de invaliditate și de recuperare a sumei pretins plătită în mod nelegal către contestator.

Pe fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 1212/29.10.2007 intimata a dispus anularea deciziei nr. 4151/27.09.2005, decizie care nu s-a depus la dosarul cauzei și nu se poate verifica dacă îl privește sau nu pe contestator. Decizia nr. 1212/2007 s-a comunicat contestatorului la data de 22.04.2009 împreună cu decizia privind încetarea pensiei în acest sens fiind susținerile contestatorului care nu au fost combătute de către intimată nici prin întâmpinare și nici prin depunerea de acte doveditoare în sensul că ar fi existat o comunicare anterioară acestei date.

La un interval de 3 zile de la emiterea acestei decizii și fără a respecta dreptul contestatorului de a ataca această decizie la Cabinetul de Expertiză, intimata emite decizia nr. -/01.11.2007 prin care se dispune încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 7364 lei de la contestator pentru perioada 01.10.2005 - 01.11.2007.

După comunicarea către contestator a acestor decizii, se contestă la Cabinetul de Expertiză M decizia de anulare iar la instanța de judecată decizia de încetare a plății pensiei. Decizia de anulare este menținută de către Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D prin decizia nr. 991/09.06.2009, decizie contestată în instanță prin cererea completatoare.

Atât contestația inițială cât și cererea completatoare au fost primite ca întemeiate și au fost anulate toate deciziile contestate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestatorul a făcut dovada că a fost pensionat la data de 27.09.2005 conform deciziei nr. 4280 emisă de către intimată, mențiunea de pe această decizie fiind aceea de "nerevizuibil în temeiul Legii nr. 19/2000".

Casa Județeană de Pensii D nu a putut depune la dosarul cauzei o altă decizie cu nr. 4151/27.09.2005 emisă pe numele contestatorului, decizie cu privire la care intimata a precizat că ar fi supusă revizuirii periodice. În aceste condiții, cum în posesia contestatorului și a intimatei s-a aflat doar decizia cu mențiunea nerevizuibil cu nr. 4250/2005, tribunalul a reținut că nu exista, din partea contestatorului, obligația de a se prezenta la vreun termen de revizuire.

În aceste condiții, intimata a dispus în mod nelegal anularea unei decizii care nu exista precum și suspendarea plății pensiei către contestator și recuperarea sumelor plătite către acesta pe perioada 2005 -2007 în condițiile în care contestatorul deține o decizie de încadrare în grad de invaliditate nerevizuibilă.

În prezent s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aceasta fiind suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.

De asemenea, nu s-a pronunțat instanța penală în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv.

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea sau revizuirea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Neprocedând în acest mod s-au încălcat prevederile Ordinului 340/2001 precum și prevederile art. 56 din Legea nr. 19/2000, care stabilesc procedura privind încadrarea în grad de invaliditate, s-a dispus încetarea plății pensiei deși decizia contestatorului are mențiunea că este nerevizuibilă. Câtă vreme această decizie poartă mențiunea că este nerevizuibilă, ea nu putea fi revizuită decât în baza unei sentințe penale definitive sau, în cazul unui autocontrol, prin folosirea procedurii reexpertizării medicale a contestatorului pe seama și cheltuiala intimatei, efectele urmând a se produce pentru viitor.

Concluzia care se desprinde din actele existente la dosarul cauzei este aceea a culpei intimatei care invocă drept motive ale încetării pensiei propria sa culpă în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu culpa contestatorului.

Pentru cele ce preced, tribunalul a admis contestația precum și cererea completatoare și a anulat decizia nr. 1212/29.10.2007 emisă de către Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, decizia nr. 991/09.06 2009 emisă de către Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D precum și decizia nr. -/01.11.2007 prin care s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 7364 lei.

Ca o consecință a admiterii acestor cereri, tribunalul a obligat intimata la plata pensiei de invaliditate reținută nelegal pe perioada noiembrie 2007 până la data reluării plății efective a pensiei către contestator.

Cheltuielile de judecată solicitate de contestator nu au putut fi acordate de către instanță întrucât la dosarul cauzei nu există dovada efectuării lor.

Împotriva sentinței primei instanțe pârâta Casa Județeană de Pensii Dud eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.

Recurenta Casa Județeană de Pensii D susține că în mod eronat s-a reținut de către prima instanță că la baza emiterii deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001 în condițiile în care, temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizie, îl constituie art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNAPS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate ca urmare a notei de constatare a CNAPS-Direcția audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertizare medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Tot în mod eronat se susține că instanța de fond a reținut că împrejurarea că intimatul-contestator a depus la dosar documente medicale ori faptul că deține asemenea documente denotă că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimat, reținându-se că aceasta a fost eliberată fără a fi respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

În cuprinsul deciziei sus menționate s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare a fost efectuat un control, în baza Nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS din cadrul Casei Județene de Pensii D, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se pentru viitor, așa cum justificat a concluzionat și prima instanță.

Contestatorul s-a adresat cu contestație împotriva deciziei la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, text de lege menționat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat decizia conform căreia anularea dispusă nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale.

Recurenta pârâtă a încălcat însă dispozițiile art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, în raport de care, la soluționarea contestației, trebuia să consulte Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, institut al cărui aviz este obligatoriu și definitiv.

Recurenta a susținut că la dosarul medical nu s-au depus documente justificative, iar petentul nu a fost expertizat de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimat, cât și al notei de constatare întocmită în urma controlului rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă, măsură contestată ulterior de beneficiar.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa contestatorului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă.

Culpa în nerespectarea procedurilor privind situația beneficiarilor pensiilor de invaliditate revine recurentei, care, prin funcționarul său - asistent social a nesocotit prevederile legale, fapt ce a impus sesizarea organelor de anchetă penală.

Prin urmare, nu se putea dispune încetarea unei pensii de invaliditate în absența unor documente medicale care să determine această măsură, precum și recuperarea unor sume plătite anterior cu titlu de pensie de invaliditate în absența unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, soluția tribunalului apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul ca nefondat, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă să-l respingă.

Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă curtea va obliga recurenta intimată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.1593 din data de 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în Târgoviște, Calea B, - 1,. A,. 2,. 8, județul

Obligă recurenta-intimată să plătească intimatului-contestator 1000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

- - - - - -

Fiind în prezenta

se semnează de

Președintele Instanței

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120/2006

Tehnored. 4 ex./21.12.2009

/

.fond nr- Trib.

Jud.fond

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 2353/2009. Curtea de Apel Ploiesti