Asigurări sociale. Decizia 275/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.275
Ședința publică din 19 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela Giurgincă
Grefier: - -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr.1083 din 27.10.2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 02.02.2010 întâmpinare din partea reclamantului.
Instanța văzând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri și constatând încheiată cercetarea judecătorească, reține cauza pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr.1083 din 27.10.2009, Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul și în consecință a dispus anularea deciziei nr.-/29.06.2009 emisă în baza OUG nr.4/2005, cât privește acordarea drepturilor de pensie stabilite prin aceasta și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii C-S să-i plătească aceste drepturi începând cu data de 01.07.2005.
A anulat decizia -/29.06.2009 emisă în baza OUG nr.19/2007, cât privește data acordării drepturilor de pensie stabilite prin aceasta și a obligat pârâta să-i plătească reclamantului aceste drepturi începând cu 01.07.2007.
A constatat revocată decizia emisă la 28.04.2009 în temeiul OUG nr.100/2008, prin decizia din 29.06.2009.
Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu prevederile art.304 alin.1 pct.6, 8 și 9 și art.304/1 cod pr.civilă, iar în fapt s-a susținut că prin decizia nr.-/29.06.2009, emisă în temeiul prevederilor OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/2004, au fost rectificate punctajul și cuantumul pensiei, prin împărțirea la 21, conform deciziei civile nr.391/2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, iar drepturile de pensie au fost stabilite cu începere de la 01.07.2005, numai plata acestora având loc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani.
Așa fiind, în mod greșit tribunalul a apreciat că plata drepturilor de pensie recalculate trebuie să aibă loc cu începere de la 1.07.2005, fiind astfel nesocotite prevederile art.I din Legea nr.262/2008 pentru modificarea aliniatelor 5 și 6 ale art.7 din OUG nr.4/2005.
Recursul nu este fondat.
Prin contestația introductivă s-a solicitat anularea unui număr de patru decizii emise de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S la 28.04.2009 în vederea recalculării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, OUG nr.19/2007 și OUG nr.100/2008.
In discuție se află un singur aspect ce vizează data de la care pârâta a fost obligată să efectueze plata drepturilor de pensie recalculate.
Astfel, prin decizia civilă nr.391 din 24.02.2009 Curtea de Apel Timișoaraa admis contestația formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii C-S, a anulat decizia de pensionare nr.-/27.02.2008, dispunând obligarea pârâtei de a proceda la o nouă recalculare a pensie, cu reducerea stagiului complet de cotizare de la 30 de ani la 21 de ani în favoarea contestatorului.
Conformându-se acestor dispoziții, recurenta a emis deciziile contestate în prezenta cauză, iar în privința drepturilor recalculate în temeiul prevederilor OUG nr.4/2005 a dispus acordarea lor cu începere de la 1.07.2005, însă plata urma să se facă cu luarea în considerare a termenului general de prescripție de trei ani, potrivit disp.art.7 alin.5 și 6 din OUG nr.4/2005.
În privința datei de la care se efectuează plata este de observat că instanța de fond a apreciat în mod just că aceasta este 1.07.2005, întrucât contestatorul a efectuat demersurile legale în vederea obținerii lor, iar prescripția nu operează.
Astfel, în vederea recalculării drepturilor sale de pensie pârâta a emis la 22.02.2008 decizia nr.- prin care la determinarea punctajului mediu anual a avut în vedere un stagiu de cotizare de 30 de ani, aspect corectat de instanța de judecată, situație în care nu se poate vorbi despre pasivitatea contestatorului și despre împlinirea cursului prescripției extinctive.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat că susținerile formulate în calea extraordinară de atac nu întrunesc cerințele prev.de art.304 alin.1 pct.6, 8 și 9 cod pr.civilă, iar recursul urmează a fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr.1083 din 27.10.2009, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
19 februarie 2010, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/30.03.2010
Tehored.DR/30.03.2010
4 ex.
Prima instanță-Trib.C-
Judecători:;
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Marinela Giurgincă