Asigurări sociale. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Timisoara

România

Curtea de Apel Timișoara

Secția de litigii de muncă și asigurări sociale cod operator 2928

Dosar nr-

Decizia civilă nr. 277

Ședința publică din 19 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 3: Marinela

Grefier:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 2125/4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura completă.

Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de 26 ianuarie 2010, prin Serviciul registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

Instanța

Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Timiș la 1 iunie 2009 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii T solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i recalculeze pensia pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 7 decembrie 1961 pentru valorificarea veniturilor cuprinse în adeverința nr. 660/6 martie 2009, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii a arătat că este pensionată pentru limită de vârstă, iar pensia i s-a stabilit fără a se ține seama de veniturile suplimentare pe care le-a realizat cu caracter permanent specifice profesiei în perioada cât a fost încadrată în muncă la SC SA T; că s-a adresat pârâtei cu o cerere de recalculare a pensiei și în raport de veniturile suplimentare cu caracter permanent menționate în adeverința nr. 660/6 martie 2009, însă prin adresa nr. 37615/21 mai 2009, pârâta i-a comunicat că aceste venituri nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual în procesul de recalculare al pensiilor.

A mai arătat că refuzul pârâtei de a lua în calcul aceste venituri încalcă prevederile art.2, 23 alin. 1 litera a, 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 din Decretul nr. 389/1972; că pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005 permite utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a altor sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele de muncă atât cele colective, cât și cele individuale.

Prin sentința civilă nr. 2125 pronunțată la 4 noiembrie 2009, instanța a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei prin valorificarea sumelor menționate în adeverința nr. 660/6 martie 2009 emisă de SC SA T, potrivit art. 7 alin. 5 din OUG nr. 4/2005.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că in mod eronat, la calcularea pensiei pentru limita de vârsta, Casa de Pensii T nu a luat in considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent, neînscrise in carnetul de munca, dar rezultate din adeverința nr. 660/2009 emisă de SC SA.

In raport de această adeverință si de înscrierile din carnetul de munca, rezulta ca reclamanta a beneficiat de venituri suplimentare la retribuția tarifara de încadrare, cu caracter permanent.

Aceste venituri suplimentare cu caracter permanent nu au fost trecute in carnetul de munca, dar, au fost incluse in baza lunara de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Aspectele mai sus expuse reies din adeverința in discuție, unde se specifica, ca, nu este vorba de ore suplimentare si prime, ci de venituri suplimentare cu caracter permanent, numite generic "acord global".

A mai constatat instanța de fond că faptul ca actul prezentat de reclamanta nu a fost avut in vedere la determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei reclamantei, rezulta din insasi precizările făcute de parata, prin întâmpinarea formulata in cauza, motivând refuzul sau pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute la pct.VI din Anexa OUG nr.4/2005, in sensul ca nu se precizează temeiul legal in baza căruia au fost acordate aceste adaosuri suplimentare la salariul de baza si denumirea acestora.

In drept a făcut referire la dispozițiile art.23 alin.1 lit.e din Legea nr.19/2000, raportat la art.5 alin.1 din aceiași lege si la disp.art.19 lit. - h din Normele de aplicare a Legii nr.19/2000 aprobate prin ordonanța nr.304/2001, dispozițiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, precum si la faptul ca perioadele contributive pot fi dovedite si cu înscrisuri eliberate de angajator in cazul in care nu sunt menționate in carnetul de munca potrivit art.160 alin.5, art.161 alin.2 din Legea nr.19/2000, art.40 din Normele de aplicare a Legii nr.19/2000.

În termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii T, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.

Solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Arată pârâta că prima instanță a nesocotit prevederilor pct. VI,teza finală, din Anexa la OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat,prevederi care exclud de la luarea in considerare la calculul pensiei formele de retribuire in acord sau cu bucata,in regie,ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale. Ori veniturile dovedite cu adeverința in litigiu fac parte din categoria la care se referă textul legal mai sus amintit.

Reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arâtând că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, respectiv art. 78 din Legea nr. 19/2000, pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007, pct. VI din Anexa la OUG nr. 4/2005.

Analizând recursul declarat de pârâtă, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, cu următoarea motivare:

Reclamanta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă stabilită în temeiul Legii nr.19/2000 prin Decizia nr.-/30.11.2005, începând cu data de 1 decembrie 2005.

Ulterior, reclamanta a solicitat recalcularea pensiei sale, prin valorificarea veniturilor suplimentare rezultate din adeverința nr. 660/2009,emisă de SC SA, reprezentând acord global și prime.

Pârâta nu a dat curs acestei cereri, apreciind că aceste venituri nu fac parte din baza de calcul a pensiilor.

Instanța constată că veniturile rezultate din adeverința de care se prevalează reclamanta reprezintă, potrivit celor menționate de către fostul angajator, prime și suplimentări salariale obținute în urma retribuirii muncii în acord global, pentru care s-a reținut, la data plății, contribuția de asigurări sociale. Cu toate acestea, instanța apreciază că veniturile in discuție nu se pot valorifica pentru calculul pensiei, raportat la dispozițiile din art. 4 alin. 2 ale OUG nr. 4/2005 și din anexa nr. 1 la aceeași ordonanță, potrivit cărora nu se iau in considerare la calculul pensiei . formele de retribuire in acord sau cu bucata,in regie,ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale, textul instituind prezumția legală că aceste venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației in vigoare înainte de anul 2000.

Nu se poate reține că omisiunea de valorificare la acest calcul a veniturilor suplimentare reprezentând premii ori sume obținute în acord global contravine dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 19/2000, respectiv, principiului contributivității conform căruia"fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite". În fapt, principiul astfel consacrat presupune doar faptul că drepturile de asigurări sociale nu pot fi acordate fără a se fi contribuit anterior la constituirea fondurilor aferente, dar nu implică și o proporționalitate între sumele cu care s-a contribuit și prestațiile de asigurări sociale ulterior acordate.

O atare proporționalitate nu ar fi de conceput în primul rând datorită faptului că întinderea unor astfel de prestații nu poate fi cunoscută anterior stabilirii lor, dat fiind că diferă în funcție de durata vieții beneficiarului, iar pe de altă parte pentru că ele se stabilesc și pe baza principiului solidarității sociale, consacrat în art. 2 lit. c al Legii nr. 19/2000, presupunând că toți participanți la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege. În alți termeni, din contribuțiile de asigurări sociale achitate de unii asigurați se realizează și prestațiile cuvenite altor persoane, chiar în situațiile în care acestea din urmă au contribuit mai puțin la constituirea fondurilor de asigurări, în ipoteza anumitor riscuri sociale asigurate, cum ar fi incapacitatea de muncă determinată de boli sau accidente de muncă, de sarcină și lăuzie, etc.

Așadar, luând în considerare doar acest principiu, nu se poate conchide că este necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit prin Legea nr. 19/2000, toate veniturile obținute pe perioada desfășurării activității în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau caracter permanent și care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, cele două condiții instituite prin art. 164 alin.3 din lege, corelat cu partea finală a Anexei nr. VI din OUG nr. 4 /2005, fiind in mod evident cumulative.

Împrejurarea că art. 23 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 stabilește ca bază de calcul a contribuției de asigurări sociale venitul brut realizat lunar, detaliat în pct. 7 din Ordinul 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, de modificare a Ordinului nr. 340/2001, prin care s-au adoptat normele metodologice de aplicare a acestei legi, nu prezintă relevanță în speță deoarece, așa cum s-a observat mai sus, este vorba de o perioadă de cotizare anterioară intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000,care nu se aplică retroactiv.

In fine, un rol important in orientarea instanței spre soluția pronunțată l-a avut dezlegarea dată prin Decizia nr.30/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit. "a" din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii. Aceasta este obligatorie pentru instanțele judecătorești de la momentul redactării și publicării sale in Monitorul Oficial.

Prin conținutul considerentelor,instanța supremă a statuat in sensul că prevederile G nr.4/2005,pct.VI din anexă, potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sunt clare și lipsite de echivoc și nu trebuie interpretate.

Art. 329/pr.civ. nu face distincție intre soluțiile de admitere a recursului in interesul legii și cele de respingere atunci când statuează asupra efectelor lor obligatorii.

Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursul declarat de către pârâtă și va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 2125/4 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .

Modifică în tot sentința civilă menționată mai sus în sensul că:

Respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 19 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red. MB/dact. MB

2 ex.

7.04.2010

Primă instanță:

, - Tribunalul Timiș

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Marinela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 277/2010. Curtea de Apel Timisoara