Asigurări sociale. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 346
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1396 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 355/17.03.2008, și intimatul-reclamant, reprezentat de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 78 din 18 martie 2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, depune la dosar decizia nr. 1--/20.12.2007 privind acordarea pensiei de invaliditate, arătând că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expuse pe larg în cererea de recurs.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, având cuvântul arată că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică. Astfel, arată că din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul nr. 340/2001 rezultă că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Totodată, precizează că existența unor deficiențe în activitatea cabinetului de expertiză nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, deci nimeni nu-și poate invoca propria culpă, situație în care nu poate fi imputabilă reclamantului nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente, iar din actele medicale rezultă că acesta și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în calitate de pensionar de invaliditate.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. - din 11 mai 2007 emise de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate către contestatoare și recuperarea de la aceasta a pensiei încasate necuvenit, în sumă de 5591 lei (RON) în perioada 1 decembrie 2005-1 iunie 2007.
În motivarea contestației s-a susținut că anterior a fost pensionată pentru invaliditate datorită stării grave a sănătății sale, măsură menținută, prin decizii succesive emise în perioada 1.12.2005-1.06.2007, care însă au fost anulate nelegal prin decizia nr. 781/07 mai 2007 Cabinetului de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, fără avizul obligatoriu al Institutului Național de specialitate și fără a se ține seama de starea gravă a sănătății contestatorului, dovedită cu acte medicale.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației întrucât deciziile anterioare de invaliditate au fost anulate prin decizia nr. 781/07 mai 2005, care a rămas definitivă prin necontestare în termenul legal de 30 zile, ceea ce a impus emiterea deciziei de încetare a plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor încasate cu acest titlu de către contestatoare, decizie ce face obiectul prezentei contestații.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1396 din 19 decembrie 2007 admis în parte excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă în ceea ce privește contestația formulată der eclamant împotriva deciziei nr. 781/07.05.2007 emisă de pârâtă prin Cabinetul de expertiză medicală M, respingând acest capăt al contestației. De asemenea, a admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr. -/11.05.2007 emisă de pârâtă, numai în ceea ce privește recuperarea sumei încasate în perioada 01.12.2005-01.06.2007, menținându-se restul dispozițiilor deciziei. Totodată, s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență că s-a dispus anularea deciziei de invaliditate prin decizia nr. 781 din 7 mai 2007 Cabinetului medical de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă M, deoarece nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementăriile legale în vigoare, după care s-a dispus prin decizia nr. - din 11.05.2007 a Casei Județene de Pensii D încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei încasate cu acest titlu pentru perioada 01.12.2005-01.06.2007.
Decizia de anulare a incapacității de muncă nu a fost contestată în termen legal, dar noua decizie de încetarea plății pensiei și recuperarea sumelor încasate cu titlu de pensie nu putea avea loc retroactiv ci numai pentru viitor, conform prevederilor art. 56 alin.(6) din Legea nr. 19/2000 și art. 39 alin.3 din Ordinul nr. 340/2001, ceea ce a impus anularea parțială a deciziei arătate pentru suma încasată anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, contestatorul nemaiformulând recurs împotriva soluției pronunțate cu privire la admiterea excepției inadmisibilității acțiunii împotriva deciziei nr. 781/07.05.2007 emisă de pârâtă și respingerii acestui capăt al contestației.
Criticând sentința intimata a susținut că anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate urmare celor reținute prin Nota de constatare ale organelor ierarhic superioare cu privire la nerespectarea procedurilor de expertiză medicală și a documentelor medicale prevăzute, s-a dispus prin decizia emisă care nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, astfel că rămânând definitivă, s-a impus emiterea deciziei de încetare a plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor încasate de contestator cu acest titlu, care nu mai poate fi astfel anulată cum s-a solicitat prin contestație.
Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul intimatei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, decizia emisă cu privire la anularea unei decizii anterioare referitoare la incapacitatea de muncă, poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicarea deciziei de anulare.
În speță, acest termen nu a expirat și numai la 5 zile de la emiterea deciziei de anulare, a fost emisă decizia contestată-nr.-/11.05.2007- deși prima decizie putea fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare, situație în care această decizie nu este definitivă cum a susținut intimata.
Pe de altă parte, dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia respectivă, cum s-a dispus în speță, conform art.56 alin (3) din Legea nr.19/2000, astfel că efectele acesteia pot avea loc numai pentru viitor nu și pentru trecut așa cum prevăd și disp.art.39 din Ordinul nr.340/2001 emis de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a dispus anularea în parte a deciziei de încetarea plății și recuperare a sumei reprezentând pensie de invaliditate încasată nedrept, în condițiile în care contestatorul nu a declarat recurs împotriva sentinței atacate de intimată cu privire la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.
Așadar, sentința instanței de fond prin care s-a dispus anularea în parte a deciziei de încetare a plății pensiei și recuperarea sumei de 5591 lei (RON) pentru perioada anterioară, este legală și temeinică sub toate aspectele.
Nesubzistând cauze de nulitate ale hotărârii atacate în sensul dispozițiilor art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art.312 din același cod.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1396 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
--- - - - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.TL/SȘ
2 ex./25.03.2007
f- Tribunalul Dâmbovița
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona