Asigurări sociale. Decizia 348/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 348

Ședința publică din data de 18 martie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1438 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat Nouă, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 354/17.03.2008, și intimatul-contestator, personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-contestator.

Părțile, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, înmânează intimatei Casa Județeană de Pensii D un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimatul-contestator, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei ca fiind legală și temeinică, potrivit motivelor expuse pe larg în cererea de recurs.

Intimatul-contestator, personal, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a solicitat instanței anularea deciziei nr.394/27.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, care prin răspunsul înregistrat sub nr.1323/21.06.2007 la Oficiul județean de expertiză medicală a capacității de muncă Dam enținut ca valabile elementele deciziei nr.394/27.04.2007.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că i s-a emis inițial deciziile nr.2351/2005 și nr.2438/2006 privind capacitatea de muncă, la baza acestora stând investigațiile și actele medicale care au atestat imposibilitatea sa de a munci și că s-a prezentat în fiecare an la termenele de revizuire cu analizele efectuate și acte medicale.

A mai precizat că în cuprinsul deciziei privind anularea deciziei medicale s-a precizat că anularea nu are la bază motive medicale, că menținerea gradului de invaliditate a deciziilor menționate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme pensionării și că verificarea documentației medicale era de competența medicului expert, neimputându-i-se faptul că deciziile ar fi fost emise fără îndeplinirea condițiilor legale.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv introdusă față de prev.art.40 Cap.III ale Ordinului 340/2001 care stabilesc că acest răspuns putea fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă, în condițiile în care răspunsul medicului expert a fost primit la 29.06.2007, iar pe fond a precizat că deciziile medicale de menținere în grad de invaliditate au fost eliberate în lipsa derulării procedurii de revizuire medicală, respectiv prezentarea la consultația medicală cu documentația necesară și stabilirea gradului de invaliditate de către medicul expert.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1438/21.12.2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat decizia nr.394/27.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză și recuperare a capacității de muncă

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență că prin decizia nr.394/2007 D - Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pe perioada 2005-2006 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare și pin decizia nr.-/2007 Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperare a sumei de 6840 lei, reprezentând suma încasată necuvenit pe perioada 1.07.2004-1.05.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.

A mai reținut că CNPAS - Direcția de audit Intern și control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical M, în baza HG nr.13/2004 Secțiunea C, pct.III, art.39 din Ordinul nr.340/2001, în urma căruia s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute, acest serviciu de audit având dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă și că, cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad de încadrare, în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Pentru trecut, anularea deciziilor nu puteau avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive, iar pe de altă parte contestatorul susține în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate, iar conform art.56 (6) din Legea 19/2000 decizia de încadrare în sau neîncadrare în grad de invaliditate necontestată în termen este definitivă.

Totodată, a mai reținut că existența unor deficiențe în activitatea cabinetului de expertiză aflat în subordinea pârâtei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act sau, astfel spus, nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputând fi imputabilă contestatorului nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri, iar faptul că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau în calitate de pensionar de invaliditate rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Conform art.39 Capitolul III al Ordinului nr.340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare medicală și recuperare a capacității de muncă. Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplic, potrivit alin.3 din același articol, de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.304 pct.8, 9 și art.3041Cod pr.civilă.

A arătat recurenta că prima instanță în mod eronat a reținut ca temei al soluției sale disp.art.39 din Ordinul 340/2001 întrucât dispozițiile legale corecte sunt prevăzute de art.41 din același ordin.

A mai arătat că în mod eronat s-a reținut că în cazul în care reclamantul a depus la dosarul cauzei documentele medicale sau faptul că deține aceste documente duce la concluzia că acestea au fost depuse și la.

Aceste documente nu au fost depuse și nici nu au fost analizate de către medicul specialist.

Față de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea contestației.

Curtea examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate în recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului în anii 2005-2006, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin.3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Pentru aceste considerente, Curtea va respinge conform art.312 Cod pr.civilă recursul ca nefondat, în cauză nesubzistând motive de casare sau modificare a sentinței conform art.304,3041Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1438 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat Nouă, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18 martie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

--- - - - -- -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

/FA

2 ex.

2008-03-26

Trib.D nr-

G

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 348/2008. Curtea de Apel Ploiesti