Asigurări sociale. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 350

Ședința publică din data de 18 martie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

-- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1443 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, reprezentată de consilier juridic, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 350/17.03.2008, și intimata-reclamantă, personal și asistată de avocat, conform împuternicirii avocațiale din data de 18 martie 2008.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă, precum și adeverința nr. 39/24.01.2008 emisă de Orașul

Părțile, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, înmânează pârâtei Casa Județeană de Pensii D un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul valorificării perioadei 7.07.1980 - 16.07.1981 și nu cum din eroare s-a reținut de către instanța de fond perioada 7.07.1980 - 11.05.1982.

Astfel, arată că în mod greșit s-a admis acțiunea și a fost obligată casa de pensii la luarea în considerare a perioadei 7.07.1980-11.05.1982, întrucât din carnetul de muncă și din fișa de pensie rezultă că intimata-reclamantă a fost angajată la data de 7.07.1980, iar la data de 16.07.1981 și-a întrerupt activitatea pentru creșterea copilului; la instanța de fond a fost în imposibilitate de a formula apărări deoarece la data pronunțării hotărârii nu a fost identificat dosarul de pensionare.

Avocat, pentru intimata-reclamantă, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a acordat mai multe termene recurentei în vederea formulării apărării, iar față de împrejurarea că dosarul nu a fost găsit în arhiva intimatei, aceasta a solicitat respingerea acțiunii fără temei legal.

De asemenea, menționează că din adeverința depusă la dosar rezultă că intimata-reclamantă a lucrat în cadrul cooperativei, secția socluri, în perioadele 7.07.1980 - 16.07.1981 și 31.05.1982 - 31.10.1996, perioade pentru care s-au virat

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța privind onorariu de avocat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului retine

următoarele:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D pentru a fi obligată să ia în calcul la recalcularea pensiei dispuse prin decizia nr. -/19 iulie 2007 și vechimea în muncă pentru perioada 7.07.1980-11.05.1982 precum și adeverințele nr.255 și 257 din 21.08.2007.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă pârâta nu a ținut seama de perioada de activitate desfășurată între 1980-1980 deși aceasta este menționată în carnetul de muncă și nici de adeverințele nr.255 și 257 din 21.08.2007, pe care le-a atașat acțiunii alături de copia carnetului său de muncă și de decizia a cărei anulare a cerut-o(filele 4-11 și 19-20).

Pârâta Casa Județeană de Pensii D, fiind legal citată nu a formulat întâmpinare iar în ședința dezbaterilor a susținut că pentru perioada care nu a fost luată în considerare la recalcularea pensiei nu există dovezi privind plata contribuției de asigurări sociale.

În ședința de dezbateri, reclamanta a declarat că renunță la capătul din cerere privind recalcularea pensiei în raport de adeverințele nr.255 și 257 din 21.08.2007.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1443 pronunțată la data de 21 decembrie 2007 luat act de renunțarea la judecată astfel cum a fost făcută de reclamantă și a admis în rest acțiunea formulată de aceasta obligând pârâta să ia în considerare la recalcularea pensiei perioada 7.07.1980-11.05.1982 din carnetul de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.-/19 iulie 2007 pârâta a recalculat drepturile din pensie ale reclamantei, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, ale nr. 1550/2004 și ale nr.733/2005.

Tribunalul a constatat că în carnetul de muncă al reclamantei seria -, nr.-, la pagina 8, pct.1-4 este înscrisă activitatea desfășurată de aceasta în perioada 7.07.1980-31.05.1982 însă ea nu a fost valorificată la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, așa cum prevăd dispozițiile art.71(1) din Legea nr.19/2000.

Drept urmare, constatând că la emiterea deciziei nr. -/19 iulie 2007 pârâta nu a ținut seama și de perioada 7.07.1980-11.05.1982, când reclamanta a desfășurat activitate, conform mențiunilor din carnetul său de muncă, în temeiul art.155 lit.f din legea pensiilor, a fost admisă contestația în sensul obligării intimatei de a lua în considerare și această perioadă.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dae xercitat recurs (fila 4) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut recurenta că în mod eronat prima instanță a obligat-o la luarea în considerare a perioadei 7.07.1980-11.05.1982, pentru recalcularea pensiei, deoarece la data de 16.07.1981- reclamanta și-a întrerupt activitatea pentru creșterea copilului așa cum rezultă din carnetul de muncă depus de aceasta cât și din fișa de pensie-ambele înscrisuri aflându-se în dosarul de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul valorificării perioadei 7.07.1980-16.07.1981 la calculul pensiei cuvenite reclamantei.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare (fila 7) la care a atașat un înscris nou constând în adeverința nr.39 din 24 ianuarie 2008 emisă de " " P din care rezultă că a lucrat în cadrul respectivei cooperative -secția socluri-în perioada 7.07.1980-16.07.1981 și 31.05.1982-31.10.1996 pentru care s-a calculat și virat

S-a susținut că aceeași evidență este înscrisă și în carnetul său de muncă iar instanța de fond a procedat corect admițându-i în parte contestația, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Curtea verificând hotărârea primei instanțe prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care succed:

În mod corect, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că potrivit actelor normative incidente în cauză, la data de 19 iulie 2007, prin decizia nr.19047, pârâta a recalculat drepturile din pensie ale reclamantei (fila 4).

Prima instanță a reținut că pentru operațiunea de recalculare, pârâta nu a ținut cont de perioada 7.07.1980-11.05.1982, când reclamanta a desfășurat activitate, conform mențiunilor din carnetul său de muncă.

Sub acest aspect, verificând atât carnetul de muncă al reclamantei depus în copie la fila 12 dosar fond, Curtea constată că în realitate reclamanta a fost cooptată pentru calificare la locul de muncă ca si cooperatoare-în meseria de presator mase plastice-începând cu data de 7.07.1980, prestând efectiv muncă până la data de 16.07.1981 când a întrerupt activitatea pentru creșterea copilului. Reclamanta și-a reluat activitatea la 31.05.1982 și a lucrat în aceeași cooperativă până la 31.10.1996 când a fost pensionată pentru invaliditate (fila 7 dosar fond). Aceleași mențiuni sunt atestate de adeverința nr.255/21.08.2007 emisă de " " P (fila 9 dosar fond) și confirmate de înscrisul nou depus de reclamanta-intimată în recurs (fila 11).

Drept consecință, deși dovada perioadei efective de activitate a reclamantei la P se afla în dosarul de fond, instanța de fond a greșit obligând pârâta să ia în calcul perioada 7.07.1980-11.05.1982, fiindcă de la 16.07.1981 până la 31.05.1982, reclamanta nu a prestat muncă la, astfel cum s-a arătat si cum de altfel aceasta a confirmat prin întâmpinarea depusă în recurs.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art.304 pct.9 cod pr.civ. se va admite recursul exercitat de pârâtă și va fi modificată sentința recurată în sensul că cererea reclamantei va fi admisă în parte, obligând pârâta să ia în considerare la calculul pensiei perioada 7.07.1980-16.07.1981 iar nu perioada 7.07.1980-11.05.1982, menținându-se restul dispozițiilor sentinței ca fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1443 din 21 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P,-, județul D și în consecință:

Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite cererea în parte și obligă pârâta Casa Județeană de Pensii D să ia în considerare la calculul pensiei perioada 7.07.1980-16.07.1981, în loc de perioada 7.07.1980-11.05.1982.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

--- - - - -- -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored./SȘ

3 ex./3.04.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

G

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 350/2008. Curtea de Apel Ploiesti