Asigurări sociale. Decizia 416/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.416
Ședința publică din 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr.- -
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul-recurent Spitalul Clinic Județean de Urgență A împotriva sentinței civile nr.1325/15.11.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Sanitas A, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat avocat, lipsă fiind pârâtul-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la dosar s-a depus, prin registratură, întâmpinare formulată de către reclamantul-intimat.
Reprezentanta reclamantului-intimat depune împuternicire avocațială și adresa nr. 6131/2007 a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Casa Județeană de Pensii A-Serviciul evidență contabilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse în întâmpinare.
CU RTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1325/15.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea civilă formulată de către reclamantul Sindicatul Sanitas A împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență A și a obligat pârâtul să plătească diferența de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat de la condiții normale de muncă la condiții deosebit de periculoase de muncă, începând cu data de 01.01.2005 până la zi, precum și în continuare, pe seama numiților., HG,.
Totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că membrii de sindicat, reprezentați în litigiul pendinte, sunt angajați ai pârâtului, la secția clinică de psihiatrie, fiind preluați de la Spitalul Clinic Municipal A, începând cu luna august 2002, conform protocolului de predare-primire.
Din mențiunile înscrise în carnetul de muncă rezultă că ei sunt încadrați în condiții deosebite de muncă și au beneficiat de sporul corespunzător, potrivit art. 13 din OUG nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, și OUG nr. 721/2005.
Prin adresa nr. 6683/04.01.2002, Spitalul Clinic Municipal a transmis propunerea de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Întrucât, începând cu luna august 2002, Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Municipal A face parte din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență A, aceasta din urmă avea obligația de a obține avizul favorabil de la. A, potrivit HG nr. 614/2002. Prin urmare, nu poate invoca propria culpă în nerespectarea metodologiei de încadrare a personalului secției de psihiatrie în categoria locurilor de muncă cu condiții deosebite.
Pe de altă parte, art. 40 lit. f din Codul muncii prevede obligația angajatorului de a reține și de a vira contribuția la fondul asigurărilor sociale. Art. 287 din Codul muncii stabilind ca sarcina probei în litigiile de muncă incumbă angajatorului, care, în speță, nu a administrat dovezi privind netemeinicia pretențiilor reclamantului.
Pârâtul a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr.1325/15.11.2007 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că diferitele condiții de muncă pentru care angajații recurentului primesc unele sporuri, în baza prevederilor nr. 721/2005, nu pot fi considerate automat locuri de muncă cu condiții deosebite, deoarece nr. 721/2005 le denumește "condiții periculoase, vătămătoare, condiții grele etc.", iar nu "condiții vătămătoare și periculoase". Astfel, pentru sporurile acordate, potrivit acestui act normativ, pârâtul nu datorează cote diferențiale la bugetul asigurărilor sociale.
Locurile de muncă în condiții deosebite sunt strict definite de art. 19 din Legea nr.19/2000. Pentru încadrarea locurilor de muncă în astfel de condiții trebuie respectate criteriile și metodologia de încadrare, reglementate prin art.3 din nr.HG261/2001, fiind necesar avizul, aviz care nu există pentru locurile de muncă în litigiu, Această încadrare trebuia realizată până la 31.12.2002, iar recurentul a propus o astfel de încadrare, însă nu cunoaște motivele pentru care A nu a eliberat Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă a Secției de psihiatrie în condiții deosebite.
Salariaților reprezentanți de sindicat li s-au acordat sporurile la salariul de bază, prevăzute de art. 13 din nr.OUG 117/2004, aprobată prin Legea nr.125/2005, și de nr. 721/2005.
Recursul nu este motivat în drept.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că motivele invocate de către recurent nu sunt de natură să determine modificarea hotărârii. Locurile de muncă în care membrii de sindicat nominalizați în hotărâre se încadrează în condiții deosebit de periculoase, sens în care sunt și înscrierile din carnetele lor de muncă.
De la data intrării în vigoare a nr.OUG 115/2004, condițiile deosebite în domeniul sanitar nu se mai stabilesc conform art. 19 pct. 2 din Legea nr. 19/2000, respectiv potrivit metodologiei prevăzute de HG nr. 261/2001, ci în baza art. 13 din Regulamentul aprobat prin nr. 721/2005.
Inspectoratul Teritorial d e Muncă nu este abilitat să avizeze locurile de muncă stabilite prin lege ca fiind locuri de muncă în care activitatea se desfășoară în condiții deosebite de muncă, astfel încât nu poate să statueze că pentru un asemenea loc de muncă nu se datorează plata diferenței de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, nu este necesară solicitarea avizului său.
În fapt, pârâtul a recunoscut că, în locurile de muncă din Secția de psihiatrie, activitatea nu se desfășoară în condiții normale, ci în condiții deosebite, motiv pentru care a respectat Regulamentul aprobat prin nr.721/2005 și a acordat sporurile aferente la salariu.
sporurile la salariu, angajatorul nu este exonerat de obligația legală de a plăti diferența de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat, pe seama acestor angajați, de la condiții normale la condiții deosebite de muncă. Formularea "cu respectarea prevederilor legale", cuprinsă în art. 13 din OUG 115/2004, conduce la concluzia că angajatorul își păstrează în continuare toate obligațiile legale ce-i revin față de categoriile de personal prevăzute în regulament, inclusiv plata diferenței de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Împrejurarea că, anterior anului 2005, pârâtul - recurent nu și-a îndeplinit obligațiile legale, respectiv nu a derulat procedura, în vigoare la acea dată, pentru stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite ori nu a finalizat-o, nu îi poate profita în prezent, respectiv nu îl poate exonera de plata diferenței de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit înscrierilor efectuate în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat, reprezentați în litigiul pendinte, și recunoașterilor pârâtei-recurente, cuprinse în întâmpinarea depusă în dosarul de fond și în cererea de recurs, salariații Secției de psihiatrie a Spitalului Județean Clinic de Urgență, secție preluată în august 2002 de la Spitalul Clinic Municipal A, au beneficiat și beneficiază de sporul pentru condiții deosebit de periculoase, acordat în baza art. 13 alin. 1 lit. e din nr.OUG 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, și a literei B pct. 1 din Anexa nr. 2 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază prevăzute de art. 13 din nr.OUG115/2004, aprobat prin nr. 721/2005.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, anterior lunii august 2002, Spitalul Clinic Municipal Aaî ntocmit documentația necesară, potrivit nr.HG261/2001, pentru încadrarea locurilor de muncă din cadrul Secției Psihiatrie în condiții deosebite, însă Spitalul Clinic Județean de Urgență A nu a continuat această procedură, astfel încât nu poate invoca propria culpă în neurmarea acestei proceduri (filele 40-43 dosar de fond).
Chiar în absența urmării acestei proceduri, locurile de muncă din cadrul secției de psihiatrie sunt încadrate, conform art. 13 alin. 1 lit. e din nr.OUG115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005, și literei B pct. 1 din Anexa nr. 2 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază prevăzute de art. 13 din nr.OUG 115/2004, aprobat prin nr. 721/2005, în condiții deosebit de periculoase, nemaifiind necesar avizul De altfel, aceste locuri de muncă pot afecta esențial, în mod permanent sau în anumite perioade, capacitatea de muncă a asiguraților, datorită gradului mare de expunere la risc, fiind întrunite cerințele art. 19 din Legea nr. 19/2000 pentru încadrarea lor în condiții deosebite.
Regulamentul sus-menționat a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.721/2005, existând și avizul comun al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice pentru anexa nr. 2.
sporul la salariu pentru condiții deosebite de muncă, angajatorul are și obligația de a vira cota de contribuții de asigurări sociale prevăzută de lege pentru condiții deosebite de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. 2 și art. 21 alin.3 din Legea nr.19/2000. Întrucât pârâtul-recurent a virat, pentru membrii de sindicat reprezentanți în litigiul pendinte, cota de contribuții de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, deși acești salariați au fost încadrați, în condiții deosebite de muncă, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata diferenței de cotă de contribuție la bugetul asigurărilor sociale de stat de la condiții normale de muncă la condiții deosebit de periculoase de muncă pentru salariații reprezentați de sindicat în prezenta cauză.
Având în vedere considerentele expuse anterior, Curtea va respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic Județean de Urgență A ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâtul-recurent Spitalul Clinic Județean de Urgență A împotriva sentinței civile nr.1325/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat Sindicatul Sanitas
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.- - - - - -
GREFIER - -
Red.Dr. /10.04.2008
Tehnored. 2 ex./15.04.2008
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean