Recalculare pensii. Decizia 414/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția litigii de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.414

Ședința publică din 11 martie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr.- -

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Mihail Decean

GREFIER: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta-recurentă Casa Județeană de pensii C-S Reșița împotriva sentinței civile nr.728/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta-recurentă consilier juridic, iar pentru reclamantul-intimat avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Reprezentantul pârâtei-recurente depune împuternicire de reprezentare.

Reprezentanta reclamantului-intimat depune împuternicire avocațială și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri în fond.

Pârâta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul C-S, iar în subsidiar, în situația în care instanța nu admite casarea cu trimitere, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, și respingerea acțiunii formulate de către reclamantul-intimat.

Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

După deliberare,

CU RTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii C-S, anularea deciziei nr. 76772/01.07.2007, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei și la efectuarea unei noi evaluări, în care să se utilizeze la determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare de 20 de ani.

Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că prin Decizia de recalculare a pensiei nr. 76772/01.07.2007 pârâta i-a determinat nelegal punctajul mediu anual, întrucât în mod eronat s-a utilizat la calcul stagiul complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că decizia privind recalcularea pensiei este legală și temeinică, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/23.04.2004 și a Normelor Metodologice de aplicare a respectivului act normativ.

Prin sentința civilă nr. 728/10.12.2007 a Tribunalului C-S, s-a admis acțiunea reclamantului, anulându-se decizia de pensionare nr. 76772/01.07.2007, și obligând pârâta să emită o nouă decizie privind recalcularea pensiei reclamantului, în care să se utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis la data de 01.12.1984, prin decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 76772/14.11.1984, iar art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 3/1977, prevăzând un stagiu de cotizare de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, situație în care se încadrează și reclamantul, care a lucrat peste 25 de ani în astfel de locuri de muncă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs Casa Județeană de pensii C-S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele de modificare prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 respectiv 3041Cod procedură civilă.

S-a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actelor deduse judecății, întrucât decizia de pensionare nr. 76772/01.07.2007 a fost emisă în baza OUG nr. 19/2007, de modificare și completare a Legii nr. 19/2000. Prin această decizie au fost stabilite drepturile de pensie în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007, începând cu data de 01.07.2007, în timp ce operațiunea de evaluare a pensiei a avut loc în anul 2005, deci nu conform HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, iar prin această decizie s-a prevăzut doar înlocuirea cotei părți din punctajul mediu anual, aferent perioadei contributive, anterioare datei de 01.01.1963, cu cota-parte din punctajul mediu anual calculat conform prevederilor OUG nr. 19/2007.

A mai arătat că instanța de fond a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 2 din anexa la Normele Metodologice la HG nr. 1150/2004, art. 4 din OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, raportat la dispozițiile Legii nr. 3/1977, considerând că stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977, ce trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual cu ocazia recalculării pensiei, este cel prevăzut la art. 8 din lege, respectiv 30 ani în cazul bărbaților.

A mai solicitat recurenta și micșorarea onorariului avocatului părții adverse, conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, considerând onorariul nepotrivit de mare față de valoarea pricinii, și munca depusă de avocat.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei, și a prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul neîntemeiat, funcție de aspectele ce se vor expune în continuare:

În speță, dreptul de pensie al reclamantului a fost deschis la data de 01.12.1984, întrucât la această dată a îndeplinit condițiile de vechime și vârstă, prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 și ale art. 14 alin. 3 din aceeași lege, fiindu-i stabilite drepturile de pensie prin decizia nr. 76772/14.11.1984.

Din decizia inițială de pensionare nr. 76772/14.11.1984, aflată la dosarul de fond (fila 12), rezultă că pârâta i-a stabilit o vechime efectivă în grupa I de muncă de 25 ani, o lună și 14 zile.

Corect prima instanță a reținut situația de fapt și a dat o justă interpretare a dispozițiilor legale prin sentința pronunțată reținând că atât G nr. 19/2007, cât și nr.HG 1550/2004 cu Normele sale metodologice de aplicare, nr.HG 550/2005 și nr.OUG 4/2005 reglementează recalcularea pensiilor și că toate aceste acte normative fiind în vigoare la data emiterii deciziei contestate, se aplică și se coroborează cu prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977 sub imperiul căreia a fost deschis dreptul reclamantului la pensie, că vechimea integrală în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977 ca o condiție necesară a fi îndeplinită de reclamant pentru deschiderea dreptului la pensie a fost de 20 de ani lucrați efectiv în grupa I de muncă, condiție ce a fost îndeplinită, precum și cea de vârstă minimă, de 50 de ani.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilit de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Potrivit art. 2 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2004, stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la dispozițiile art. 8 din aceeași lege, prevăzându-se un stagiu de cotizare de 20 ani pentru personale care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, cum este și situația reclamantului.

Prin urmare, în mod corect și legal, prima instanță a reținut prin sentința recurată că, urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 19/2007 privind recalcularea pensiilor, a HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 și a OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, și în temeiul acestor acte normative, pârâta, prin decizia nr. 76772/01.07.2007 i-a modificat în mod eronat drepturile de pensie stabilite prin decizia inițială, ca urmare a faptului că la determinarea punctajului mediu anual stabilit prin decizia contestată, a utilizat nelegal un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de cel de 20 de ani, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Cât privește motivul de recurs, vizând micșorarea cheltuielilor de judecată se constată de asemenea, neîntemeiat.

Potrivit art. 247 alin. (1) Cod procedură civilă, "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată", iar în conformitate cu dispozițiile art. (3), judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile, potrivit cu cele prevăzute în tablou onorariilor minimale, ori câte ori vor constatat motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

Se va constata că munca avocatului reclamantului a constat în: redactarea acțiunii, prezentarea la ședințele de judecată din data de 17.09.2007, 15.10.2007, 12.11.2007 și 31.10.2007, susținând acțiunea și depunând concluzii pe fondul cauzei.

Ca atare, Curtea apreciază că nu se impune reducerea onorariului avocatei reclamantului, ținându-se cont de aspectele mai sus menționate.

Față de cele ce preced, sentința atacată este legală și temeinică, nefiind incidente motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cât și cel prevăzut la pct. 8 al aceluiași articol, întrucât reclamantul nu a dedus judecății vreun act juridic care să fie interpretat greșit de instanță.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta recurentă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din recurs - reprezentând onorariu avocat, cheltuielile justificându-se prin aceea că s-au depus concluzii scrise și a reprezentat reclamantul-intimat, depunând concluzii față de recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta-recurentă Casa Județeană de pensii C-S Reșița împotriva sentinței civile nr.728/10.12.2007 a Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamantul-intimat.

Obligă pârâta-recurentă să plătească reclamantului-intimat suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr.- - - - - -

GREFIER - -

Red. /04.04.2008

Tehnored. 2 ex./07.04.2008

Prima instanță: și - Tribunalul C-

Asistenți jud.: și.

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici, Mihail Decean

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 414/2008. Curtea de Apel Timisoara