Asigurări sociale. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.431

Ședința publică din data de 26 martie 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu

: - -

Grefier:

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.1335 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, pentru intimatul-contestator, avocat din Baroul Dâmbovița, potrivit contractului de asistență juridică nr.35/2008.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar din partea intimatului-contestator s-a depus la dosar întâmpinare.

Curtea înmânează recurentei-intimate un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul-contestator.

Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării intimatului, că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Avocat pentru intimatul-contestator declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond menținerea deciziilor emise de instituția ce o reprezintă.

Având cuvântul în fond pentru intimatul-contestator, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele dezvoltate pe larg în conținutul întâmpinării, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței nr.21/24.03.2008 pe care o depune la dosar.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Dâmbovița, contestatorul a contestat decizia nr.-/8.05.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și decizia nr.554/2.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, și a solicitat anularea acestor decizii.

Motivând în fapt cererea contestatorul a arătat că prin decizia nr. -/4.07.2002 i s-a acordat pensie pentru gradul III de invaliditate, că invaliditatea s-a menținut și în perioada ulterioară emiterii deciziei, că prin decizia nr.23478/2007 s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea pensiei încasate în perioada 1.06.2004-1.06.2007, în sumă totală de 9773 lei.

Contestatorul a mai precizat că decizia este întemeiată pe dispozițiile art.91 al.1 lit.b din Legea nr.19/2000, precum și pe decizia de anulare nr.554/2.05.2007, emiterea acestei decizii fiind determinată de nerespectarea procedurii de încadrare în grad de invaliditate, a circuitului documentației medicale și a modului de revizuire medicală, deși era imposibil să nu respecte cerințele menționate, întrucât obligațiile respective intrau în sarcina serviciilor teritoriale de expertiză medicală, așa cum sunt reglementate prin Ordinul nr.340/4.05.2001 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

De asemenea, contestatorul a susținut că deciziile în grad de invaliditate, necontestate în termen, au devenit definitive, că instituția anulării nu se regăsește în prevederile legale în domeniu, iar referitor la răspunsul nr.1384/23.06.2007, întocmit de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, că nu a fost întocmit conform procedurii de revizuire prevăzute de lege și avizare de către medicul expert.

Pentru dovedirea contestației au fost anexate în copie, deciziile contestate, adresa nr.1384/23.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, deciziile asupra capacității de muncă nr.2151/21.06.2002, 2522/21.06.2005 și 2217/09.06.2006.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, motivând că emiterea deciziei de încetare a plății pensiei și de recuperare a pensiei încasate anterior a fost determinată de decizia nr.554/2.05.2007 prin care s-au anulat deciziile anterioare de încadrare în grad de invaliditate, că această decizie este legală și temeinică și a fost emisă în baza notei de constatare nr.19168/26.04.2007 întocmită de Direcția audit Intern și Control a prin care s-au menționat încălcări ale procedurii de expertizare medicală, prevăzute imperativ de art.53-56 și 62-63 din Legea nr.19/2000 și pct.1-35 secțiunea C din Ordinul nr.340/2001.

Au fost anexate întâmpinării, în copie, deciziile contestate, nota de constatare nr.19168/2007 și decizia din 4.07.2007 privind acordarea pensiei de invaliditate.

Prin sentința civilă nr.1335 din 11 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, a anulat deciziile nr.-/8.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D și nr.554/2.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr.-/8.05.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate acordată contestatorului începând cu data de 22.06.2002 și recuperarea sumei de 9773 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.06.2004-1.06.2007, avându-se în vedere decizia nr.554/2.05.2007 emisă de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, prin care s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă nr.215/21.06.2002, 2254/9.06.2003, 2696/11.06.2004, 2552/21.06.2005, 2017/9.06.2006, reținându-se că prin controlul consemnat în nota de constatare nr.19168/26.04.2007 s-a stabilit că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Conform prevederilor art.56 al. (6) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.

A constatat instanța de fond că deciziile asupra capacității de muncă, menționate în cuprinsul deciziei nr.554/2.05.2007, au devenit definitive prin necontestare și au intrat în circuitul juridic civil, producând efecte depline, astfel că nu este posibilă revocarea acestora în mod unilateral.

Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional, care a intrat în circuitul civil, nu poate fi anulat decât în baza unor hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu actul respectiv sau a unei hotărâri civile prin care s-a dispus anularea acesteia.

Anularea deciziei asupra capacității de muncă în mod unilateral de către emitentă nu este posibilă întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar procedura folosită de către intimată care nu este prevăzută de Legea nr.19/2000 și de Ordinul nr.340/2001 ar aduce atingere securității raporturilor juridice din ramura drepturilor asigurărilor sociale.

În mod cert, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.

Această activitatea poate avea loc în baza art.39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive, pentru că dispozițiile menționate stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive, sau în cazul deciziei asupra capacității de muncă, în baza unei hotărâri civile pronunțată într-o cerere de anulare a deciziei respective, atunci când se invocă nulități ale acesteia.

A apreciat instanța de fond că, întrucât deciziile asupra capacității de muncă emise anterior deciziei nr.554/2.05.2007 au devenit definitive, au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, anularea lor fiind posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege, ori dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr.340/2001 nu prevăd modaliatea de anulare cuprinsă în decizia contestată, se impune anularea deciziei nr.554/2007.

Este de menționat că în conformitate cu prevederile art.39 din capitolul III al Ordinului nr.340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.

Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei de anulare a deciziilor suficient, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestatoare sau de către salariați ai intimatei se poate solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale precum și obligarea la plata despăgubirilor civile către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.

A mai apreciat instanța de fond că, urmare consecinței anulării deciziei de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate, se impune și anularea deciziei de încetare a plății și recuperării sumei reprezentând pensia încasată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.

A susținut recurenta că în mod greșit prima instanță reținut ca temei legal al soluției disp.art.39 din Ordinul nr.340/2001, întrucât în mod corect și legal, dispozițiile aplicabile sunt cele prev. de art.41, cap.III, secțiunea C din ordinul menționat, care precizează că deciziile rămase definitive pot fi revizuire în caz de erori de către unitatea de expertiză care le-a emis la sesizarea organelor de control al CNPAS, ori în cauză au fost constatate erori, așa cum rezultă din Nota de constatare nr.19168/26.04.2007.

O altă critică vizează reținerea, în mod eronat de către instanță a faptului că reclamantul a depus alte acte medicale la precum și a împrejurării că era obligatorie consultarea B, legea instituind în a acest sens numai o posibilitate a consultării.

A mai arătat recurenta că prima instanță în mod nelegal anulat decizia de încetare a pensiei de invaliditate, despre care recurenta a apreciat că a fost emisă corect și legal în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr.13/18.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art.39 din Ordinul nr.340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului anterior, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art.39 alin.3 din ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la faptul că intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul medical toate documentele medicale pe care le posedă, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa, câtă vreme nu s-a făcut dovada că i s-a cerut acest lucru și nu s-a conformat și că din acest motiv au fost încălcate normele procedurale de emitere a deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Nu este întemeiat nici următorul motiv de recurs, întrucât potrivit art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, la soluționarea contestației Casa Teritorială de Pensii consultă Institutul național de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă și avizul acestuia este obligatoriu și rămâne definitiv, ori din formularea textului nu rezultă caracterul facultativ al consultării institutului, ci dimpotrivă textul conține o normă imperativă, consultarea acestui institut în cazul soluționării contestației împotriva deciziei de încadrare în grad de invaliditate fiind obligatorie.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs vizând nemotivarea soluției de anulare a deciziei de încetare a plății pensiei de invaliditate, Curtea constată că este neîntemeiat.

Astfel, în considerentele sentinței recurate s-a arătat că pârâta a urmat o procedură neconformă cu normele legale în vigoare, sens în care a fost analizată în raport de dispozițiile Ordinului nr.340/2001 și art.56 din Legea nr.19/2000 coroborarea acestora ducând la concluzia că în mod corect deciziile emise de pârâtă au fost anulate.

Față de aceste considerente, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, Curtea privește recursul ca nefondat și urmează să îl respingă conform art.312 Cod pr.civilă.

Conform art.274 Cod pr.civilă, recurenta urmează să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr.1335 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna,-, județul

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - - -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

2 ex.

2008-04-10

/AȚ/FA

Trib.D nr-

G -

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Ploiesti