Asigurări sociale. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.432
Ședința publică din data de 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1371 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat Nouă, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, intimata-contestatoare, personal.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar din partea intimatei-contestatoare s-a depus întâmpinare.
Curtea înmânează recurentei-intimate un exemplar al întâmpinării formulată de intimata-contestatoare.
Consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării intimatei, că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Intimata-contestatoare declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, iar pe fond menținerea deciziei emisă de instituția ce o reprezintă.
Având cuvântul în fond, intimata-contestatoare, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele dezvoltate pe larg în conținutul întâmpinării, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a contestat deciziile nr. 1574/01.07.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă nr. 743/04.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și a solicitat anularea acestor decizii.
Motivând în fapt cererea, contestatoarea a arătat că prin decizia nr.743 a fost anulată decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 3860/23.10.2006, pe motiv că a fost emisă fără respectarea procedurii de expertizare medicală, că prin decizia nr.1574/01.07.2007 i s-a respins contestația, precizându-se că se mențin concluziile anterioare formulate prin nota de constatare nr. 20245/03.05.2007, că ambele decizii nu sunt motivate și nu au în vedere că s-a prezentat pentru consultația medicală cu documentația cerută de medicul expert, că neregularitățile de ordin procedural care au pus sub semnul îndoielii încadrarea în grad de invaliditate și pensionare nu îi sunt imputabile.
A mai susținut contestatoarea că decizia nr.1574/2007 nu a avut la bază criterii medicale, astfel că nu putea fi anulată, revizuită, conform Secțiunii C, art.41 din Ordinul nr.340/2001, că în conformitate cu prevederile art. 39 din aceeași secțiune era obligatorie reexpertizarea în situația în care organele de control ar fi constatat încălcări ale procedurii referitoare la revizuirea medicală, că deciziile contestate sunt netemeinice și nelegale, fiind emise fără respectarea dispozițiilor art. 56(3) din Legea nr. 19/2000.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației motivând că emiterea deciziei nr.743/04.05.2007 prin care s-au anulat deciziile anterioare de încadrare în grad de invaliditate au fost determinate de nota de constatare nr. 20245/03.05.2007 întocmită de Direcția audit Intern și Control a în care s-au evidențiat încălcări ale procedurii de expertizare medicală, prevăzute imperativ de art. 53 - 56 și 62 - 63 din Legea nr.19/2000 și pct.1 - 35, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, constând în inexistența documentelor medicale, în folosirea unor documente și înscrisuri neconforme de către asistenta cabinetului de expertiză medicală.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Prin sentința civilă nr.1371 din 14 decembrie 2007 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat deciziile nr. 743/04.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și nr. 1574/01.07.2007, emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.743/04.05.2007 emisă de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-a anulat decizia asupra capacității de muncă nr. 3860/23.10.2006, reținându-se că prin controlul consemnat în nota de constatare nr. 20245/03.04.2007 s-a stabilit că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, iar prin adresa nr.1574/01.07.2007 s-a respins contestația administrativă formulată împotriva deciziei menționate, reținându-se că anularea a fost determinată de concluziile din nota de constatare nr. 20245/2007 și că nu a avut în vedere criterii medicale.
Conform prevederilor art. 56 al. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.
S-a constatat că decizia asupra capacității de muncă, menționată în cuprinsul deciziei nr. 743/04.05.2007 a devenit definitivă prin necontestare și a intrat în circuitul juridic civil, producând efecte depline, astfel că nu este posibilă revocarea acesteia în mod unilateral.
Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional, care a intrat în circuitul civil, nu mai poate fi anulat decât în baza unei hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea infracțiunii în legătură cu actul respectiv sau a unei legături civile prin care s-a dispus anularea acesteia.
Prin urmare, anularea deciziilor asupra capacității de muncă în mod unilateral de către emitentă nu este posibilă, cu atât mai mult cu cât procedura folosită de către intimată nu este prevăzută de Legea nr.19/2000 și de Ordinul nr. 340/2001, iar revocarea unilaterală a unui act administrativ jurisdicțional, anume decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, aduce atingere securității raporturilor juridice din ramura dreptului asigurărilor sociale.
S-a arătat că, în mod cert, Casa Județeană de Pensii și Asigurări Sociale, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39, capitolul C din Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive, pentru că dispozițiile alin. 3 din articolul menționat stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a gradelor de invaliditate sau de revizuire medicală, se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive sau în baza unei hotărâri civile pronunțată într-o cerere de anulare a deciziilor respective, atunci când se invocă nulități ale acestora.
Întrucât decizia asupra capacității de muncă emisă anterior deciziei nr.743/04.05.2007 a devenit definitivă, ea a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, iar anularea ei este posibilă numai în condițiile prevăzute de lege, ori dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr. 340/2001 nu prevăd modalitatea de anulare cuprinsă în decizia contestată.
Conform art. 39 din capitolul III al Ordinului nr. 340/2001, oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control, oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control se aplică, potrivit alin. 3 din același articol, de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.
Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperarea a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act. Numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestatoare sau de către salariați ai intimatei se poate solicita în cadrul procesului penal anularea deciziilor și a înscrisurilor nereale, precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata, solicitând admiterea căii de atac și în principal modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.
A mai susținut recurenta că, în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art. 39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că documentele medicale depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală. De asemenea, în speță nu e obligatorie consultarea B, ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001, Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată în mod corect prima instanță a reținut că, în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei, nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Raportat la faptul că, după emiterea deciziei de anulare a deciziilor de încadrare într-un grad de invaliditate, petenta s-a adresat cu contestație Cabinetului de Expertiză M comunicându-i-se că anularea nu a avut la bază criterii medicale asupra cărora ar fi avut competență să se pronunțe medicul expert și că rămân valabile elementele deciziei nr. 743/04.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală M, că după primirea acestui răspuns, petenta s-a adresat instanței de judecată contestând deciziile emise, reiese că, în mod corect, prima instanță a apreciat că aceasta a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 56(2) din Legea nr.19/2000.
Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 proc.civ. Curtea urmează a respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.1371/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județ D, împotriva sentinței civile nr. 1371 din 14.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea, domiciliată în comuna, sat Nouă, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu
--- - -- - - - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.2 ex./31.03.2008
/
dos.fond.4370/120/07 Trib.
jud.fond G -
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Ioana Cristina Țolu