Asigurări sociale. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.515

Ședința publică din data de 11 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 70 din data de 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat Români, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare, personal, lipsind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.

Intimata-contestatoare depune la dosar decizia asupra capacității de muncă nr.60 din 9 ianuarie 2008 emisă de CNPDAS - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, însoțită de un set de acte, respectiv: o programare la Cabinetul de Expertiză, adresa nr.33031 din 2 iulie 2007 emisă de Spitalul Județean de Recuperare Medicală, adresa nr.1518 din 29 iunie 2007 Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, copia contestației formulate împotriva deciziei nr.1518/2007, un buletin de investigații radiologice din 31 mai 2007 și un număr de 8 acte medicale.

Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Intimata-contestatoare învederează instanței că s-a prezentat la fiecare termen pentru revizuirea medicală, a depus acte medicale doveditoare, i s-a comunicat că nu sunt necesare și alte dovezi, după care i-a fost respinsă cererea.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

- 2 -

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/8.05.2007 emisă de intimată și a deciziei nr.584/2.05.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar decizia atacată, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 5979 lei, este incorectă deoarece art.91 alin.1 lit.b din Legea 19/2000 produce efecte doar pentru viitor.

Contestatoarea a arătat și că nu-i este imputabil faptul că intimata nu a respectat procedurile prevăzute de lege.

Prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 584/2.05.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M și decizia nr.-/8.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a stabilit că, în baza nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001, Direcția de audit și Control a Casei Naționale de Pensii a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, la Cabinetul medical M, aflat în subordinea pârâtei.

Cu această ocazie s-au constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, putându-se emite noi decizii fie de menținere în același grad de invaliditate, fie de încadrare în alt grad ori de încetare a invalidității cu efecte pentru viitor, iar pentru trecut, anularea deciziilor putându-se face numai prin hotărâri judecătorești definitive.

Tribunalul a constatat că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M nu poate constitui temei pentru anularea deciziei medicale de menținere în grad de invaliditate, întrucât nerespectarea procedurii de revizuire medicală nu-i poate fi imputată contestatoarei.

Totodată, s-a reținut că s-a formulat de către contestatoare, conform art. 56(2) din Legea 19/2000, o contestație împotriva deciziei nr. 584/2.05.2007, contestația fiind respinsă, astfel că prezenta cerere este justificată și cât privește procedura de contestare la instanța de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub un prim aspect, recurenta susține că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare, soluția din dosarul penal având o înrâurire hotărâtoare asupra prezentei cauze,

Recurenta a mai susținut că instanța de fond a greșit reținând că temeiul de drept aplicabil este art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, câtă vreme deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de

- 3 -

expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale, în conformitate cu art. 41, cap. III din secțiunea Caa celuiași ordin, incident în cauză.

Așa fiind, recurenta a criticat sentința care a reținut că asupra unei decizii intrate în circuitul civil nu mai pot opera revizuiri.

Sub un alt aspect, recurenta a susținut că reclamanta nu a depus la dosar documente medicale și nu s-a prezentat spre expertizare la medicul specialist astfel cum rezultă din nota de constatare aflată în dosar, iar instanța a greșit considerând că este culpa pârâtei pentru deficiențele constatate cu prilejul controlului, câtă vreme contestatoarea nu și- îndeplinit obligația de a depune acte medicale și de a se supune examinării medicale de specialitate.

Invocând motivele de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod pr.civilă, recurenta Casa Județeană de Pensii a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației reclamantei și menținerea deciziei atacate.

Curtea, verificând hotărârea recurată în raport de criticile aduse, de actele și lucrările dosarului dar și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod proc.civilă, constată că recursul exercitat este nefondat.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei în baza disp. art.244 alin.1 pct.2 pr.civ.în mod corect instanța de fond nu a suspendat judecarea cauzei, întrucât nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între începerea urmăririi penale împotriva asistentei de la Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M și prezenta cauză. Mai mult, potrivit textului procedural, dispunerea suspendării reprezintă o facultate pentru instanță, iar nu o obligație.

În mod legal și temeinic prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 56 alin. 1-6 din Legea nr. 19/2000 - modificată și completată, stabilind că intimata contestatoare a atacat decizia nr. 584/2.05.2007.

Contestația soluționată prin adresa 1518 din 29.06.2007, chiar dacă nu a fost considerată de recurenta Casa Județeană de Pensii o decizie, are natura juridică a actului la care se referă art. 56(5) din Legea pensiilor, câtă vreme prin soluția dată - aceea de respingere a contestației se menține decizia nr. 584/2.05.2007.

Astfel fiind, Curtea constată că intimata-contestatoare a parcurs procedura instituită de art. 56 din Legea 19/2000 modificată și completată, fiind îndreptățită să supună controlului instanțelor judecătorești, contestația sa.

Critica recurentei privind greșita interpretare a legii, făcută de instanța de fond care a reținut că asupra unei decizii intrate în circuitul civil nu mai pot opera revizuiri, nu se justifică.

Așa cum în mod corect s-a argumentat prin sentința recurată, în cazul constatării unor deficiențe privind derularea procedurii de încadrare în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, se pot emite noi decizii fie de menținere în același grad de invaliditate, fie de încadrare în alt grad de invaliditate, fie de încetare a invalidității, ale căror efecte se produc numai pentru viitor, începând cu data rămânerii lor definitive, în condițiile art. 56 din Legea pensiilor.

Pentru trecut, competența anulării deciziilor arătate mai sus revine exclusiv instanțelor judecătorești.

- 4 -

În cauză intimata contestatoare a susținut și a dovedit că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt corecte, deoarece a obținut o nouă decizie de încadrare în grad de invaliditate, iar existența deficiențelor în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M - așa cum rezultă din rezultatul controlul efectuat nu este de natură să producă efecte retroactive asupra deciziilor medicale emise.

În acest sens, prima instanță a evocat în mod just Normele de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 emise prin prevederile art.39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Cu înscrisurile depuse la dosarul de fond intimata contestatoare a făcut proba depunerii actelor medicale necesare în procedura revizuirii, iar culpa în nerespectarea procedurilor revine recurentei, care, prin funcționarul său - asistent social a nesocotit prevederile legale, fapt ce a impus sesizarea organelor de anchetă penală.

Pentru toate considerentele care preced, constatând nefondate criticile recurentei, în temeiul art. 304 și 3041raportat la art. 312 alin.1 Cod pr.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de Casa Județeană de Pensii D, menținând ca legală și temeinică sentința Tribunalului Dâmbovița.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 70 din data de 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna, sat Români, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /DV

2 ex./8.05.2008

f- - Tribunalul Dâmbovița

G

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Ploiesti