Asigurări sociale. Decizia 596/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 596

Ședința publică din data de 25 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.124 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în dcomuna nr.419, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, intimatul-contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare și note scrise formulate de intimatul-contestator care a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/24.04.2007 emisă de intimată și a deciziei nr.189/20.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate, iar decizia atacată, prin care s-a dispus încetarea plății pensiei și recuperarea sumei de 4174 lei, este incorectă deoarece art.91 alin.1 lit.b din Legea 19/2000 produce efecte doar pentru viitor.

Contestatorul a arătat și că nu-i este imputabil faptul că intimata nu a respectat procedurile prevăzute de lege.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii deoarece contestatorul nu a atacat în termen de 30 de zile

ăspunsul primit de la Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă

Intimata a solicitat, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că decizia prin care s-au anulat deciziile medicale, a fost emisă în urma unei note de constatare întocmită de către Direcția audit Intern și Control din cadrul CNAPS prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește procedura prin care persoanele pensionate de invaliditate au fost expertizate, cât și în privința emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Prima instanță, examinând actele și lucrările dosarului, a respins excepția inadmisibilității și a admis acțiunea, anulând decizia nr.-/24.04.2007 emisă de intimată și decizia nr.189/20.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a stabilit că, în ce privește excepția inadmisibilității, aceasta nu este întemeiată, deoarece contestatorul avea posibilitatea de a formula contestație înainte de a primi comunicarea referitoare la soluționarea pe cale administrativă a contestației împotriva deciziei nr.189/20.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Mai reține tribunalul că decizia în discuție are un caracter atipic, nefiind reglementată de art.56 alin.1 din Legea 19/2000, astfel că se poate adresa contestația direct instanței de judecată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, în baza nr. 13/2004 și a Ordinului nr. 340/2001, Direcția de Audit și Control a Casei Naționale de Pensii a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și de recuperare a capacității de muncă, la Cabinetul medical M, aflat în subordinea pârâtei.

Cu această ocazie s-au constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, putându-se emite noi decizii fie de menținere în același grad de invaliditate, fie de încadrare în alt grad ori de încetare a invalidității cu efecte pentru viitor, iar pentru trecut, anularea deciziilor putându-se face numai prin hotărâri judecătorești definitive.

Tribunalul a constatat că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M nu poate constitui temei pentru anularea deciziei medicale de menținere în grad de invaliditate, întrucât nerespectarea procedurii de revizuire medicală nu-i poate fi imputată contestatorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sub un prim aspect, recurenta susține că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de suspendare, soluția din dosarul penal având o înrâurire hotărâtoare asupra prezentei cauze,

Recurenta a mai susținut că instanța de fond a greșit reținând că temeiul de drept aplicabil este art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, câtă vreme deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale, în conformitate cu art. 41, cap. III din secțiunea Caa celuiași ordin, incident în cauză.

Așa fiind, recurenta a criticat sentința care a reținut că asupra unei decizii intrate în circuitul civil nu mai pot opera revizuiri.

Sub un alt aspect, recurenta a susținut că nu s-au depus la dosar documente medicale și contestatorul nu s-a prezentat spre expertizare la medicul specialist astfel cum rezultă din nota de constatare aflată în dosar, iar instanța a greșit considerând că este culpa pârâtei pentru deficiențele constatate cu prilejul controlului, câtă vreme contestatorul nu și- îndeplinit obligația de a depune acte medicale și de a se supune examinării medicale de specialitate.

Invocând motivele de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod pr.civilă, recurenta Casa Județeană de Pensii a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației reclamantei și menținerea deciziei atacate.

Curtea, verificând hotărârea recurată în raport de criticile aduse, de actele și lucrările dosarului dar și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod proc.civilă, constată că recursul exercitat este nefondat.

Referitor la cererea de suspendare a cauzei în baza disp. art.244 alin.1 pct.2 pr.civ.în mod corect instanța de fond nu a suspendat judecarea cauzei, întrucât nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între începerea urmăririi penale împotriva asistentei de la Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M și prezenta cauză. Mai mult, potrivit textului procedural, dispunerea suspendării reprezintă o facultate pentru instanță, iar nu o obligație.

În mod legal și temeinic prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art. 56 alin. 1-6 din Legea nr. 19/2000 - modificată și completată, stabilind că intimatul-contestator avea posibilitatea de a formula contestație înainte de a primi comunicarea referitoare la soluționarea pe cale administrativă a contestației împotriva deciziei nr.189/20.04.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, decizia în discuție având un caracter atipic, astfel că se putea adresa contestația direct instanței de judecată.

Critica recurentei privind greșita interpretare a legii, făcută de instanța de fond care a reținut că asupra unei decizii intrate în circuitul civil nu mai pot opera revizuiri, nu se justifică.

Așa cum în mod corect s-a argumentat prin sentința recurată, în cazul constatării unor deficiențe privind derularea procedurii de încadrare în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, se pot emite noi decizii fie de menținere în același grad de invaliditate, fie de încadrare în alt grad de invaliditate, fie de încetare a invalidității, ale căror efecte se produc numai pentru viitor, începând cu data rămânerii lor definitive, în condițiile art. 56 din Legea pensiilor.

Pentru trecut, competența anulării deciziilor arătate mai sus revine exclusiv instanțelor judecătorești.

Existența deficiențelor în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M - așa cum rezultă din rezultatul controlul efectuat nu este de natură să producă efecte retroactive asupra deciziilor medicale emise.

În acest sens, prima instanță a evocat în mod just Normele de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 emise prin prevederile art.39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care stabilesc că "decizia

emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare".

Culpa în nerespectarea procedurilor revine recurentei, care, prin funcționarul său - asistent social a nesocotit prevederile legale, fapt ce a impus sesizarea organelor de anchetă penală.

Pentru toate considerentele care preced, constatând nefondate criticile recurentei, în temeiul art. 304 și 3041raportat la art. 312 alin.1 Cod pr.civ. curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat de Casa Județeană de Pensii D, menținând ca legală și temeinică sentința Tribunalului Dâmbovița.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud.D, împotriva sentinței civile nr.124 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în dcomuna nr.419, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

- - - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. /AȚ

2 ex./22.05.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

G

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 596/2008. Curtea de Apel Ploiesti