Asigurări sociale. Decizia 660/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 660

Ședința publică din data de 13 mai 2008

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 219 din data de 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat Români, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-contestator prin avocat din cadrul Baroului D, lipsă fiind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, declarat și motivat în termen, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-contestator.

Avocat pentru intimatul-contestator, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-contestator, arată că acesta a prezentat la cabinetul medical actele medicale eliberate în urma internărilor și investigațiilor efectuate și de fiecare dată i s-a eliberat o nouă decizie corespunzătoare afecțiunilor de care suferă, iar prin noua decizie cu nr. 235/30.01.2008 s-a reconfirmat încadrarea în grad de invaliditate care îi conferă dreptul la pensie.

De asemenea, din dovada de expediere prin poștă, rezultă că adresa nr.1564/30.06.2007 nu a fost comunicată personal intimatului-contestator, nefiind menționată calitatea de primitor, semnătura fiind indescifrabilă.

Astfel, această modalitate de comunicare nu poate fi considerată un act valabil de respectare a procedurii de comunicare potrivit dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Mai arată că potrivit art. 56 alin. 6 din legea nr. 19/2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate necontestată în termen, este definitivă.

Deci, se poate constata că deciziile asupra capacității de muncă menționate în cuprinsul deciziei nr. 442/27.04.2007, au devenit definite prin necontestare și au intrat în circuitul juridic civil producând efecte depline, astfel, că nu este posibilă revocarea acestora în mod unilateral.

Solicită respingerea ca nefondat a recursului intimatei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-contestator, depunând și concluzii scrise.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. 1564/30.06.2006 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă

În motivarea cererii se arată că petiționarului nu i s-a comunicat decizia pe care o contestă ci o simplă adresă care nu conține elementele de bază prevăzute de lege; nu a fost citat să se prezinte în fața medicului expert, nu i s-a indicat să-și refacă dosarul de pensie. Petiționarul s-a prezentat din proprie inițiativă și i s-a refuzat reexaminarea, fiind reprogramat pentru luna septembrie când actele pentru pensionare nu mai sunt valabile. Medicul a motivat că nu are timp să reexamineze pe pacient, condiții în care anularea unei decizii de constatare a capacității de muncă este nelegală, fără examinarea pacientului.

În dovedirea cererii s-a depus adresa nr. 1564 din 30.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă.

La data de 10.01.2008 pârâta a formulat întâmpinare în care invocă tardivitatea introducerii acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică.

Astfel, s-a arătat că prin răspunsul nr. 1564/2007 s-a comunicat contestatorului faptul că i s-a respins contestația formulată și s-a menținut decizia nr. 442/27.04.2007 prin care s-au anulat deciziile medicale de constatare a capacității de muncă.

Decizia nr. 442/2007 a fost emisă în baza unei note de constatare întocmită de Direcția audit Intern și Control din cadrul CNPAS, prin care s-a constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește stabilirea gradului de invaliditate.

Anularea deciziilor de stabilire a capacității de muncă nu s-a făcut pe criterii medicale ci pentru înscrieri și înregistrări neconforme realității în dosarul medical și în evidențele Cabinetului de Expertiză M, precum și în documentele transmise petentului. Așadar, decizia vizează chestiuni de formă, iar nu starea de sănătate a pacienților.

Au fost depuse înscrisuri, în dovedirea întâmpinării.

Prin adresa nr. 10477 din 05.02.2008 emisă de D s-a comunicat instanței că în speță nu s-a emis decizie în sensul art. 56 din Legea nr. 19/2000 ci nu ai un răspuns la o situație atipică.

După examinarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 219/14.02.2008 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat adresa nr. 1564/30.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D și decizia nr. 442/27.04.2007 emisă de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale D cu opinie separată din partea asistenților judiciari în sensul respingerii ca tardiv introdusă a contestației.

Prin opinia separată formulată de cei doi asistenți judiciari, aceștia au argumentat că răspunsul 1564/30.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D reprezintă o veritabilă decizie întrucât neprecizarea termenului de contestație și a organului la care poate fi atacat acest act nu este sancționată de lege și, ca atare se poate lua act că contestatorul a depășit termenul de 30 de zile în care acest răspuns poate fi atacat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin adresa nr. 1564 din 30.06.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, s-a comunicat petiționarului faptul că i-a fost respinsă contestația înregistrată la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D cu nr. 282 din 12.06.2007, formulată împotriva deciziei de anulare a deciziilor de stabilire a capacității de muncă nr. 442 din 27.04.2007.

Împotriva adresei, s-a formulat contestație de către petiționar, prin care s-a susținut că nu au fost respectate dispozițiile legale în ceea ce privește forma pe care trebuie s-o îmbrace răspunsul la contestație, și anume emiterea unei decizii că nu i s-a comunicat această decizie.

Potrivit art. 36 pct. c Cap. II referitor la revizuirea medicală din Ordinul nr. 340/4.05.2001, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, deciziile medicale emise pentru cazurile noi sau cele revizuite de către medicii experți ai asigurărilor sociale de la cabinetele de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă teritoriale, pot fi contestate în 30 de zile de la comunicare.

Art. 37 din același ordin prevede că medicul expert de la Oficiile de Expertiză Medicală, investiți cu soluționarea contestațiilor, după convocarea bolnavului prin citație, emite decizia medicală corespunzătoare.

În conformitate cu art. 10 pct. c Cap. I referitor la încadrarea în grade de invaliditate și circuitul documentației medicale, medicul expert al asigurărilor sociale de la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, se pronunță asupra invalidității printr-o decizie întocmită în 4 exemplare, care trebuie să cuprindă diagnosticul, cauza invalidității, data ivirii ei, termenul de revizuire, etc. iar deciziile vor fi semnate și parafate de medicul expert, numerotate, datate, ștampilate de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.

Despre modul în care se comunică deciziile, art. 12 din același capitol stabilește că "cel de-al treilea exemplar se predă sub semnătură persoanei expertizate, sau după caz mandatarului, tutorelui sau curatorului.

Textele de lege invocate stabilesc în mod imperativ o anumită procedură de urmat pentru soluționarea contestațiilor și pentru comunicarea rezultatelor către petiționarii pensionari, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile imperative ale legii, petiționarul primind o simplă adresă nesemnată și neparafată corespunzător.

Pe fond, instanța a reținut că procedura urmată de pârâtă pentru a repara eventualele inadvertențe ulterior emiterii deciziilor de stabilire a capacității de muncă, este inadecvată.

Potrivit art. 41 pct. c Cap. III, deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care le-a emis, la sesizarea părții interesate sau organului de control CNPAS.

Chiar dacă legea nu prevede expres procedura revizuirii, aceasta nu se poate face cu încălcarea unor principii generale de drept și în special ale dreptului muncii, situație în care orice act intrat în circuitul civil prin comunicarea lui către partea interesată nu poate fi modificat prin propria inițiativă a instituției emitente, ci numai în contradictoriu cu cealaltă parte, pentru a se respecta siguranța circuitului juridic.

De asemenea, în dreptul comunicat s-a impus principiul drepturilor câștigate, astfel că, în urma revizuirii, decizia ce se emite nu poate opera pentru trecut ci numai pentru viitor. Măsura constatării nulității deciziilor nu poate fi legală în condițiile în care în dreptul modern instituția nulității care provine din dreptul Ras uferit unele amendamente în sensul că nu operează de drept, ci ea trebuie constatată pe cale judecătorească, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata conform art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. solicitând admiterea căii de atac, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziei emisă ca legală și temeinică.

A susținut recurenta-pârâtă că, în mod eronat, prima instanță a respins excepția tardivității introducerii contestației de la M, cabinet ce a emis decizia medicală contestată.

A mai susținut recurenta că s-a reținut în mod greșit că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În plus, recurenta a arătat că reclamantul nu a depus dosarul cauzei documente medicale sau faptul că deține documente medicale iar documentele medicale depuse de reclamant la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală. De asemenea, a susținut că, în speță, nu e obligatorie consultarea B, ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041. proc. civ. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 36 pct. c Cap. II referitor la revizuirea medicală din Ordinul nr. 340/4.05.2001, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, deciziile medicale emise pentru cazurile noi sau cele revizuite de către medicii experți ai asigurărilor sociale de la cabinetele de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă teritoriale, pot fi contestate în 30 de zile de la comunicare. Art. 37 din același ordin prevede că medicul expert de la Oficiile de Expertiză Medicală, investiți cu soluționarea contestațiilor, după convocarea bolnavului prin citație, emite decizia medicală corespunzătoare.

Despre modul în care se comunică deciziile, art. 12 din același capitol stabilește că "cel de-al treilea exemplar se predă sub semnătură persoanei expertizate, sau după caz mandatarului, tutorelui sau curatorului.

Textele de lege invocate stabilesc în mod imperativ o anumită procedură de urmat pentru soluționarea contestațiilor și pentru comunicarea rezultatelor către petiționarii pensionari, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile imperative ale legii, petiționarul primind o simplă adresă nesemnată și neparafată corespunzător.

Ca atare, Curtea consideră contestația ca fiind formulată în termen legal.

De asemenea, în mod corect prima instanță a reținut că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petent pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute).

Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Raportat la faptul că, pârâta nu a respectat procedura prev. de art.56 alin.2 din Legea 19/2000 care acordă un termen de 45 de zile pentru rezolvare, urmând a se emite o decizie cu consultarea obligatorie și nu facultativă,astfel cum susține recurenta a, în mod corect instanța de fond a reținut că recurenta nu și poate invoca propria sa culpă.

Din actele dosarului, reiese fără putință de tăgadă că petentul a înțeles să conteste implicit și adresa decizia nr.442/27.04.2007 emisă de CJP

Din considerentele expuse, apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312. proc.civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp. art. 274. proc. civilă:

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.219 din data de 14 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat Români, județul

Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii D la 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - - -

Fiind în Concediu de

prezenta se semnează de

Președintele instanței

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. CP/SȘ

2 ex./27.05.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 660/2008. Curtea de Apel Ploiesti