Asigurări sociale. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 662

Ședința publică din data de 13 mai 2008

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.294 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, Calea B, bloc..B,.29, județul

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-contestatoare prin avocat din cadrul Baroului D, lipsă fiind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, declarat și motivat în termen.

Avocat pentru intimata-contestatoare, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-contestatoare, solicită respingerea ca nefondat a recursului intimatei, menținerea ca temenică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată către intimata-contestatoare, depunând și note scrise.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr. 892/120/23.01.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea răspunsului cu nr. 2499/20.12.2007 emis de Oficiul județean de expertiză medicală a capacității de muncă D, precum și a deciziei nr. 1048/22.10.2007 emisă de Cabinetul de expertiză medicală

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că decizia nr. 1048/22.10.2007 a fost atacată la Oficiul județean de expertiză medicală a capacității de muncă D, iar prin adresa nr.2499/2007 i s-a răspuns că anularea nu a avut la bază criterii medicale, ci neîndeplinirea procedurii de încadrare în gradul de invaliditate.

La soluționarea contestației, conform art.56 alin.3 din Legea nr. 19/2000 modificată, pârâta era obligată să consulte Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă, al cărui aviz era obligatoriu și definitiv, iar prin neîndeplinirea acestei obligații respingerea contestației este vădit neîntemeiată.

În plus, nu i s-a transmis nici un document din care să rezulte constatările organului de control.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, deciziile contestate fiind emise în condiții de legalitate, deoarece reclamanta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute. De asemenea deciziile nu au fost anulate pe criterii medicale, ci în urma constatării unor înscrieri și înregistrări neconforme cu realitatea.

Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr. 294 din 27 februarie 2008 admis contestația formulată de reclamanta, a anulat decizia nr. 2499 din 20 decembrie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală Capacității de Muncă și implicit decizia nr. 1048/22.10.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare Capacității de Muncă

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1048/2007 Casa Județeană de Pensii D -Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M a anulat deciziile asupra capacității de muncă nr.4990/2004, 5942/2005 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă - Cabinetul Medical

Controlul a avut loc în baza HG nr. 13 /08.01.2004 și a Secțiunii C, pctf III, art. 39 din Ordinul 340 /2001.

S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarei la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

În mod cert CNPAS, prin serviciul de audit și control are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.

Această activitate poate avea loc în baza art 39 din Ordinul 340 /2001 invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.

Această concluzie rezultă din prevederile art. 39 alin. 3 din Ordinul nr. 340 /2001 care stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.

Pentru trecut, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri definitive.

Pe de altă parte, reclamanta a susținut în mod întemeiat că deciziile sale de încadrare în grad de invaliditate sunt definitive, nefiind contestate.

Într-adevăr, conform art. 56 (6) din. 19/2000 decizia de încadrare în sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă.

Existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea pârâtei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act sau altfel spus nimeni nu-și poate invoca propria culpă, neputându-i fi imputabilă reclamantului nerespectarea procedurilor medicale de către persoanele competente să efectueze aceste proceduri.

Obligația comunicării unui răspuns este instituită de art.56 alin 2 din Legea nr. 19/2000, care acordă un termen de 45 de zile pentru rezolvare, urmând a se emite o decizie, cu consultarea obligatorie a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, procedură pe care de asemenea, pârâta nu a respectat-

Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii și menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.

A arătat recurenta că,în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis,la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

A mai precizat că, documentele medicale depuse de reclamantă la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală și că în mod eronat a reținut instanța că reclamanta a depus și la M alte documente medicale.

Curtea examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod proc.civilă, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea constată că prima instanță a reținut în mod just că,urmare a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petentă pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare(neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate.

Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr. 340/2001,deciziile emise neputând produce efecte retroactive,astfel cum rezultă din disp. art. 39 alin. 3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii,indiferent de modul de rezolvare.

Raportat la dispoziția legală anterior invocată în mod corect prima instanță a reținut că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală,recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în aceleași grad,de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor,anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.

Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M,aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.

Cu privire la motivul de recurs vizând nedepunerea de către intimata reclamantă la dosarul medical a tuturor documentelor medicale pe care le deține, instanța reține că acest fapt nu i se poate imputa reclamantei câtă vreme nu s- făcut dovada că i s- cerut acest lucru și că nu s-ar fi conformat și că din acest motiv ar fi fost încălcate normele procedurale de emitere deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

Față de aceste considerente, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, Curtea privește recursul ca nefondat și urmează să îl respingă conform disp. art. 312 Cod proc.civilă.

Văzând și disp.art. 274 pr.civ.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.294 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, Calea B, bloc..B,.29, județul

Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii D la 350 lei cheltuieli de judecată către intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - - -

Fiind în concediu odihnă

prezenta se semnează de

Președintele instanței

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored./SȘ

2 ex./30.05.2008

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Ploiesti