Asigurări sociale. Decizia 717/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 717
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V împotriva sentinței civile nr. 855 din 21 08 2008 Tribunalului Vaslui intimată fiind, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimata a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise, solicitând judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.1383/89/27.05.2008, pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să-i emită decizia de actualizare a pensiei de serviciu conform disp.art.68 pct.12 din nr.OUG100/2007, raportate la disp.art.567/2007, să-i plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilită anterior și cea actualizată ca urmare a majorării veniturilor grefierului aflat în activitate, pentru perioada 2007-mai 2008. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de câte 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu luna 2007 și până la data plății efective și a dobânzii legale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 19.05.2008, pârâta i-ar fi comunicat că nu poate beneficia de recalcularea pensiei, în urma unei notei interne nr.1360/08.04.2008a
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, Casa Județeană de Pensii V a solicitat respingerea acțiunii formulate, întrucât nr.OUG 100/2007, intrată în vigoare la data de 08.10.2007, nu poate avea caracter retroactiv, neexistând temei legal pentru actualizarea pensiei de serviciu a personalului auxiliar începând cu data de 1 octombrie 2007.
Prin sentința civilă nr. 855 din 21.08. 2008 Tribunalului Vasluis -a admis în parte acțiunea reclamantei, pârâta fiind obligată să emită o decizie de actualizare a pensiei ca urmare a majorării veniturilor grefierilor, pentru perioada 2007-mai 2008, în conformitate cu dispozițiile art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004 și să plătească dobânda legală pentru diferența de pensie cuvenită, începând cu luna 2007 până la data plății efective.
Prin aceeași hotărâre, s-a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost salariata Tribunalului Vaslui, pe funcția de grefier și conform deciziei nr.93239/2007, este beneficiara pensiei de serviciu, conform Legii nr.567/2004.
Din adeverința nr.2/ A din 08.01.2008 rezultă că venitul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate(luna octombrie 2007)în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței și sporurile în procent, avute la data eliberării din funcție este de 2705 lei.
Față de dispozițiile art.68 alin.12 din Legea nr.567/2004, modificată prin nr.OUG100/2007 și având în vedere adeverința nr.2 A din 08.01.2008 eliberată de Tribunalului Vaslui, prima instanță a reținut că pârâta era obligată să actualizeze pensia de serviciu a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Actualizarea pensiilor de serviciu, în înțelesul art.68 alin.12 din Legea nr.567/2004, se aplică doar pensiilor deja stabilite și intervine odată cu majorarea salariilor de bază ale personalului în activitate.
Se mai arată că, potrivit Legii nr.567/2004, modificată de Legea nr. 17/2006, pensiile de serviciu se actualizau la începutul fiecărui an calendaristic. nr.OUG 100/2007 a modificat aceste dispoziții, astfel încât actualizarea, potrivit noilor prevederi, se efectuează ori de câte ori se majorează salariul brut al personalului auxiliar aflat în activitate.
Recurenta mai arată că nr.OUG 100/2007 nu poate avea caracter retroactiv,neexistând temei pentru actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, începând cu data de 01.10.2007.
Se mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a obligat pârâta la plata dobânzii legale pentru diferența de pensie cuvenită reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, prin reprezentant legal, prin prisma disp.art.3041Cod. proc. civ.se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.93239/09.02.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii V, s-a stabilit în favoarea reclamantei-intimate o pensie de serviciu, conform dispozițiilor Legii nr.567/2004, începând cu data de 16.11.2006.
În mod corect prima instanță a aplicat în speță disp.art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, modificată prin pct.1 al art.III din nr.OUG100/2007(intrată în vigoare la data de 08.10.2007), conform cărora pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței.
Se reține în acest sens că, potrivit adeverinței nr.2/A din 08.01.2008 eliberată de Tribunalul Vaslui, venitul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate(luna octombrie 2007) în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței, cu cele ale reclamantei, s-a majorat la suma de 2705 lei, astfel încât, începând cu luna 2007, se impunea actualizarea pensiei de serviciu a intimatei, conform dispozițiilor art.68 alin.12 din Legea nr. 567/2004, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG100/2007.
Având în vedere faptul că reclamanta-intimată a fost prejudiciată de către recurentă prin neacordarea pensiei de serviciu actualizate începând cu luna 2007, se reține că în mod corect prima instanță a obligat Casa de Pensii V și la plata dobânzii legale până la plata efectivă a diferențelor de pensie cuvenite acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Casa Județeană de Pensii V, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.855/21.08.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 02.12.2008;
Jud. fond:- Tribunalul Vaslui:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen