Asigurări sociale. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.861

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Niță Valentin

JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2227 din data de 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-contestator, reprezentat de avocat, substituire, din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare.

Avocat în substituire avocat, având cuvântul pentru intimatul-contestator arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat în substituire avocat, având cuvântul pentru intimatul-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr.20 din 17 aprilie 2009 depusă la dosarul cauzei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil formulat de intimata în contestație Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr.2227 din data de 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constată următoarele:

Contestatorul a chemat în judecată civilă pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.825 din data de 24 mai 2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D

- 2 -

prin care s-a respins contestația împotriva deciziei nr.266 din 4 aprilie 2008 emisă de

În motivarea contestației, petentul a arătat că prin decizia nr.266/2008 M i-a fost anulată decizia asupra capacității de muncă nr.4103/2006, motivându-se că nu s-a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, iar în urma formulării contestației la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D aceasta a fost respinsă, în condițiile în care personalul medical este cel răspunzător pentru eventualele încălcări ale dispozițiilor legale, decizia medicală fiind valabilă.

În conformitate cu art. 115 Cod pr.civilă pârâta a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, deciziile contestate fiind emise în condiții de legalitate, întrucât decizia de anulare a deciziei medicale a fost emisă ca urmare a unei note de constatare întocmită de Direcția de audit Intern și Control, prin care s-au constatat deficiențe și nereguli, documentele și înscrisurile ce au stat la baza deciziei medicale fiind neconforme, întocmite de asistenta de la Cabinetul de Expertiză medicală, fără a exista dovada că reclamantul s- prezentat la termenele de revizuire.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița prin sentința sus-menționată a admis contestația și a anulat deciziile nr.825/2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D și nr. 266/2008 emisă de

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la baza deciziilor contestate s-a aflat un control al CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control efectuat în temeiul nr.HG13/2004, ocazie cu care s-au constatat multiple deficiențe în emiterea deciziilor de încadrarea în grad de invaliditate și în lipsa unei hotărârii penale, revizuirea dosarului medical nu poate produce efecte decât pentru viitor, astfel cum este prevăzut de art. 39 din Ordinul nr.340/2001.

A mai reținut tribunalul că intimata în contestație invocă în apărarea sa deficiențe în activitatea aparatului propriu, cu alte cuvinte, își invocă propria culpă, situație care nu justifică emiterea deciziilor în condițiile în care procedura de reevaluare a încadrării în grad de invaliditate nu a fost conformă prevederilor art.56 din Legea nr.19/2000.

Împotriva acestei sentințe intimata în contestație a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit tribunalul a reținut ca temei legal al anulării prevederile art. 39 din Ordinul nr.340/2001 pentru că în cauză sunt incidente dispozițiile art.41 din același ordin care permit revizuirea deciziilor rămase definitive în cazul producerii unor erori.

O altă critică a recursului vizează faptul că petenta nu a prezentat documente medicale care să ducă la concluzia că nu au intervenit modificări în starea sa de sănătate, aflându-se în continuare în incapacitate de muncă.

În fine, recurenta pretinde că în conformitate cu procedura reglementată de art.56 din Legea nr. 19/2000 consultarea B nu este obligatorie și ca urmare decizia medicală de anulare a încadrării în grad de invaliditate a fost corect emisă.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că

- 3 -

nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăta în continuare:

Este adevărat că, în motivarea sentinței tribunalul a reținut incidența în cauză, în mod corect de altfel, a prevederilor art.39 din Ordinul nr.340/2001 și chiar dacă nu a făcut referire la prevederile art. 41 din același ordin a făcut o aplicare implicită a acestui text de lege, întrucât nicăieri în conținutul sentinței nu se reține că recurenta nu ar fi avut dreptul de a revizui deciziile emise anterior în cazul constatării unor erori.

Ceea ce a reținut, de asemenea, corect instanța este faptul că în cazul revizuirii deciziilor medicale și în lipsa unei hotărârii penale decizia de încetare a pensiei de invaliditate produce efecte numai pentru viitor, cu alte cuvinte, lipsa caracterului retroactiv împiedicând recurenta să dispună și recuperarea sumelor plătite anterior.

În ce privește cel de-al doilea motiv al recursului prin care recurenta a pretins că a respectat prevederile art. 56 din Legea nr. 19/2000, Curtea constată că susținerile acesteia sunt nefondate, deoarece în cadrul soluționării plângerii împotriva deciziei medicale emisă de M, Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă nu a solicitat, contrar textului de lege sus-menționat, avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă în lipsa căruia nu se putea pronunța asupra plângerii.

De asemenea, recurenta în cadrul procedurii de evaluare nu i-a solicitat petentei acte medicale din care să rezulte starea sa de sănătate.

Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Văzând și disp. art. 274 Cod pr.civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 2227 din data de 17 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în comuna, sat, județul

Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către contestatorul.

- 4 -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

Grefier,

Red. /

2 ex./30.04.2009

f- - Tribunalul Dâmbovița

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Niță Valentin
Judecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 861/2009. Curtea de Apel Ploiesti