Asigurări sociale. Decizia 863/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.863
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Niță Valentin
JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.297 din data de 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, domiciliat în comuna, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D și intimatul-contestator
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen și că intimatul-contestator a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că intimatul-contestator a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Pe rolul Tribunalului Dâmbovițaa fost înregistrată sub nr. 5798/120/13.11.2008 cererea formulată de către contestatorul G, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, solicitând anularea deciziei nr. -/22.09.2008 emisă de către intimată ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea acțiunii se invocă faptul că decizia a cărei anulare o solicită este lovită de nulitate întrucât nu conține elementele de fond și de formă pentru validitatea actului.
Se mai motivează că a fost pensionat medical cu gradul nerevizuibil, iar în data de 04.08.2008 a depus la Casa Județeană de Pensii D cerere de pensionare pentru limită de vârstă. De fiecare dată s-a prezentat la comisia de expertiză medicală, decizia de pensionare cu numărul 1884/25.09.2001 devenind definitivă prin necontestare. Prin această decizie s-a dispus pensionarea pe caz de boală nerevizuibil, astfel că nu a existat obligația ca petiționarul să se prezinte anul la revizuire.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 87 din Legea 19/2000.
La dosarul cauzei au fost depuse în copie decizia asupra capacității de muncă nr. 1884/25.09.2001, decizia de suspendare a pensiei cu numărul -/22.09.2008 emisă de pârâtă, cupoane de pensie, buletinul de calcul al pensiei, decizia de recuperare cu numărul -/15.12.2008.
Pârâta a formulat și a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care se invocă faptul că neprezentare din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzut la revizuirea medicală, acesta fiind cazul contestatorului.
Prin sentința civilă nr.297 din 9 februarie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat decizia nr.-/22.09.2008 emisă de intimată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prezenta contestație formulată de către G în contradictoriu cu intimata D-ța. este întemeiată, având în vedere următoarele considerente: contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. -/22.09.2008 emisă de Casa Județeană de pensii D, prin care s-a dispus suspendarea plății pensiei începând cu data de 01.10.2001 prin neprezentare la comisia medicală, decizie care i-a fost comunicată contestatorului în data de 03.10.2008.
Întrucât această decizie nu conține elementele de fond și de formă pentru validitatea actului tribunalul apreciază că aceasta este lovită de nulitate.
Începând cu anul 1997 petiționarul a fost pensionat pe caz de boală cu revizuire anuală pentru afecțiunile menționate în înscrisurile medicale, fiind pensionat medical cu gradul II nerevizuibil, cea a făcut obiectul dosarului de pensionare cu nr. - înregistrat la pârâtă, iar în data de 04.08.2008 contestatorul a depus la pârâtă cerere de pensionare pentru limită de vârstă, înregistrată sub nr. -/04.08.2008.
Contestatorul s-a prezentat de fiecare dată în perioada 1997 - 2001 inclusiv la comisia de expertiză medicală, ocazie cu care a depus și documente medicale, iar încadrarea în gradul de invaliditate s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
În cazul în care s-ar fi constatat deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicale, pârâta putea emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Decizia de pensionare nr.1884/25.09.2001 a devenit definitivă prin necontestare conform art. 56 alin.6 din Legea 19/2000, a intrat în circuitul civil și a produs efecte depline, astfel că nu mai este posibilă revocarea în mod unilateral.
Începând cu luna octombrie 2001 și până în luna iunie 2008 contestatorul a beneficiat lunar de pensie pentru incapacitate de muncă, iar începând cu luna iulie 2008 aceste drepturi i-au fost suspendate, deși cupoanele de pensie i-au fost transmise lunar de către pârâtă.
Prin decizia nr. 1884/25.09.2008 s-a dispus pensionarea pe caz de boală a contestatorului nerevizuibil, astfel că nu a existat obligația acestuia de a se prezenta anual la revizuire, această obligație existând doar în cazul în care ar fi fost un motiv de reexpertizare, ocazie cu care contestatorul ar fi trebuit să fie înștiințat.
Pentru considerentele expuse tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată de către contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de pensii D, și a admis-o, anulând decizia nr. -/22.09.2008 emisă de către intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata, solicitând admiterea căii de atac și în principal modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziilor emise ca legale și temeinice.
A susținut recurenta că în mod eronat prima instanță a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001 conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
A mai precizat că documentele medicale depuse de contestatoare la dosarul cauzei nu au fost analizate de medicul specialist în expertizare medicală.
De asemenea, în speță nu e obligatorie consultarea B, ea fiind doar o posibilitate pentru intimată.
Intimatul-contestator, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Pe fondul contestației prima instanță a reținut în mod just că, urmare a controlului efectuat de CNPAS-Direcția de audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D-Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru petent pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare (neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute), ulterior emițând decizia nr.-/22.11.2008 prin care s-a dispus suspendarea plății pensiei de invaliditate, iar prin decizia nr.-/15.12.2009 s-a dispus și recuperarea sumei de 11484 lei încasată în mod necuvenit în perioada 01.10.2005 - 30.09.2008.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001, deciziile emise neputând produce efecte retroactive, astfel cum rezultă din disp.art.39 alin.3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.
Raportat la dispoziția legală anterior invocată, în mod corect prima instanță a reținut că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-intimată ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și în considerarea împrejurării că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului că nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Din considerentele expuse,apreciind ca temeinică și legală sentința recurată, în baza art. 312 proc.civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.297 din 9 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator G, domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita
G
Fiind pensionată se
semnează de
Președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./15.05.09
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Niță ValentinJudecători:Niță Valentin, Urlețeanu Alexandrina Giurgiu Afrodita