Cerere recalculare pensie. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1092

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr. 779/08.05.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. pentru intimată, lipsă recurentul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.

Reprezentanta intimatei precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Consilier jr. solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare. Prima instanță a soluționat corect și legal speța. La stabilirea cuantumului pensiei s-au luat în calcul salariile medii tarifare și sporurile cu caracter permanent dovedite legal.

Adeverința depusă de reclamant nu face nici o precizare cu referire la vreun spor pe care l-ar fi primit reclamantul ci doar precizează retribuții tarifare și niște venituri brute de două ori mai mari decât salariile tarifare. Deși sunt trecute retribuțiile tarifare și brute, în statele de plată nu sunt trecute sporuri. In concluzie, față de cele prezentate solicită respingerea recursului.

Instanța rămâne în pronunțare.

După închiderea dezbaterilor, înainte de terminarea ședinței, se prezintă recurentul. Depune concluzii scrise și 2 file reprezentând copii din carnetul de muncă. Solicită admiterea recursului, să i se plătească sporul de 10% de condiții grele de muncă și gestionar. În adeverințe nu sunt puse sporurile însă scrie că a fost șofer recepționer și s-a plătit contribuția conform salariului câștigat.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată sub nr. 8785/2008 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii I pentru a fi obligată la calcularea pensiei conform Legii 57/1974 și Legii nr. 49/1992, la recalcularea pensiei conform legislației în vigoare, precum și plata diferenței sporului de vechime.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, la punctul 11 din decizia nr. -/30.11.2005, se specifică acordarea unui spor de 25 % la salariul tarifar șoferilor care efectuează activitate de taxare, primitor-distribuitor și altele similare anexa nr. IV - cap. II și că acest spor se acordă la recalcularea pensiei începând cu 01.12.2005.

A mai arătat reclamantul că a fost angajat la I în funcția de conducător auto primitor - distribuitor, conform mențiunilor din carnetul de muncă și adeverinței nr. 1293/28.08.2006 eliberată de fostul angajator.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 57/1974 și Legea nr. 49/1992, la baza de calcul pentru stabilirea pensiei se adaugă sporul de vechime în muncă, sporul pentru condiții grele de muncă și sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare.

Totodată, se mai susține că la calculul pensiei nu s-a avut în vedere că a avut și alte funcții în timpul programului în afară de cea de conducător auto, că în perioada 01.04.1980 - 30.04.1992 nu s-au luat în considerare sporul de gestiune și sporul pentru condiții grele.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare prin care invocă excepția tardivității introducerii acțiunii, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea acestei poziții procesuale, se susține că ultima decizie emisă de casa de pensii a fost la data de 26.06.2008, iar conform art. 87 și 88 din Legea nr. 19/2000, decizia emisă de Casa Județeană de Pensii poate fi contestată la instanță cu decizia competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare, decizia casei de pensii, necontestată în termen, este definitivă.

Pe fondul cauzei, pârâta arată că reclamantului i s-au deschis drepturile de pensie pentru limita de vârstă începând cu 01.09.1997, conform documentelor care compun dosarul de pensionare întocmit de

Baza de calcul a fost aleasă de reclamant, adică 5 ani din ultimii 10 ani lucrați consecutiv, conform Legii nr. 3 din 1997, respectiv retribuțiile tarifare realizate în perioada 01.08.1987 - 01.08.1992.

Cât privește adeverințele nr. 1858/1997, 651/1997 și 327/1997 de încadrare în grupa a II-a de muncă, aceasta au fost luate în calcul astfel cum rezultă din filele 6, 7 și 8 din documentar.

Așadar, prin decizia nr. -/15.09.1997 s-a stabilit pensia în funcție de salariile medii tarifare din perioada 01.08.1987 - 01.08.1992, deoarece în această perioadă reclamantul a avut salarii mari, permițând obținerea unui cuantum maxim pasibil al pensiei în fostul sistem al asigurărilor sociale.

Mai susține pârâta că odată cu apariția HG1550/2004 și OUG4/2005 s-a realizat evaluarea și recalcularea pensiilor vechi pe principiile stabilite de dispozițiile art. 160 - 165 ale Legii nr. 19/2000.

În baza actelor normative de mai sus, au fost luate în calcul toate salariile medii tarifare lunare din toată perioada de angajare, de la salariul cel mai mic și până la cel mai mare inclusiv sporurile legale.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 164 și următoarele din Legea 19/2000, HG1550/2004 și OUG4/2005.

Părțile au depus înscrisuri, în copie.

Prin încheierea din 21.01.2009, a fost respinsă excepția tardivității introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 779 din 8 mai 2009, Tribunalul Iașia espins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă începând cu data de 01.09.1997, în baza deciziei nr. -/1997 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii, în temeiul Legii nr. 3/1977.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 3/1977 "retribuția tarifară, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate".

Iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 lit. b din aceeași lege, media retribuțiile tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 24 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord.

Drept urmare, instanța a constatat că la filele 1-4, din documentarul depus de pârâtă, se regăsește fișa de pensie întocmită de I care este semnată de reclamant, ceea ce semnifică acordul acestuia cu privire la înregistrările din fișă precum și la perioada de alegere a retribuției medii tarifare pentru calculul pensiei sale.

Prin adoptarea HG1550/2004 și nr.OUG 4/2005 s-au recalculat toate pensiile aflate în plată, luându-se în calcul toate salariile medii tarifare lunare din toată perioada de angajare, inclusiv sporurile legale.

Pârâta, dând eficiență noilor reglementări legale, a recalculat pensia reclamantului rezultând, astfel, un punctaj de 1.04664 puncte, corespunzător pensiei de 310 lei față de cel aflat în plată de 1.16185 puncte aferent pensiei de 344 lei.

Așadar, în temeiul prevederilor art. 6 alin. 2 din nr.OUG 4/2005 pârâta a menținut cuantumul pensiei aflat în plată la data aplicării noii formule de calcul.

În ceea ce privește susținerea reclamantului că i s-ar cuvenit un spor de 25 % pentru alte activități, astfel cum rezultă din pct. 11 al deciziei de pensionare, pe verso, instanța constată că această mențiune este făcută doar în scop informativ, iar acțiunea formulată de reclamant va fi respinsă.

Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră nelegală și netemeinică, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul.

În motivarea recursului, neîncadrat în drept, recurentul invocă sporul de gestiune pentru funcția secundară de primitor distribuitor la I, devenită SC vel, perioada în care a lucrat la I, ca șofer recepționer, neluarea în considerare a perioadei lucrate în grupa a II-a, conform adeverinței nr. 327/26.05.1997 și sporul de vechime luat în calcul la determinarea punctajului.

Intimata Casa Județeană de Pensii Iad epus întâmpinare, prin care, reluând apărările formulate în întâmpinarea depusă la prima instanță, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent în conformitate cu prevederile art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Recurentul a beneficiat de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 1.09.1997.

Începând cu data de 1.12.2005, prin decizia nr. -/30.11.2005, necontestată de recurent, pensia acestuia, provenită din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, a fost recalculată în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 1456/2005.

Potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensie, cu respectarea prevederilor nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

2 prevede că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

3 prevede că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. 2 se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.

Ulterior recalculării pensiei recurentului, a fost eliberată de SC SA I adeverința nr. 1293/28.08.2006, iar de către SC a fost eliberată adeverința nr. 7828/9.01.2008.

În prima adeverință sunt menționate pe trei coloane, pentru perioada iulie 1976-aprilie 1980, în care recurentul a fost salariatul SC SA în funcția de șofer recepționer, următoarele venituri: "retribuția tarifară lunară", "retribuția tarifară pentru timpul efectiv lucrat" și "brut". În aceeași adeverință se menționează și că "în statele nu sunt trecute nici un fel de sporuri".

În cea de-a doua adeverință se menționează, pentru perioada octombrie 1974-iunie 1976, în care recurentul a fost salariatul SC pe postul de șofer, salariile brute realizate de acesta, precum și că CAS-ul nu s-a reținut la salariul brut, ci la salariul tarifar pentru timpul efectiv de lucru, în regim normal de lucru. Nu este menționat un "spor de gestiune".

Așadar, nici una din cele două adeverințe nu evidențiază sporuri, indemnizații și majorări de retribuții tarifare, care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care pot fi utilizate la determinarea punctajului mediu anual în cazul recalculării pensiei recurentului, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu prevederile nr.OUG 4/2005.

Adeverința nr. 327 din 26.05.1997 eliberată de SA, privind perioada lucrată de recurent în grupa a II a de muncă, nu este un act ulterior recalculării pensiei acestuia, ci este chiar anterior pensionării, deci nu poate reprezenta un act doveditor din care să rezulte alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare și care să justifice modificarea deciziei de recalculare, în condițiile art. 7 alin. 3 din OUG nr. 5/2005. De altfel, intimata a reținut, în decizia de acordare a pensiei, o perioadă de 17 ani, 5 luni și 22 zile în grupa a II a de muncă.

În ceea ce privește sporul de vechime în muncă pentru perioada anterioară datei de 1.04.1992, potrivit pct. I din anexa la OUG nr. 4/2005, acesta se calculează automat, așa cum rezultă și din fișele de calcul întocmite de intimată, potrivit prevederilor art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, nefiind necesară dovedirea prin adeverințe.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 779 din 08 05 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red./Tehnored.

2 ex./09.12.2009

Tribunalul I- jud.

Jud.

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Smaranda Pipernea, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Iasi