Cerere recalculare pensie. Decizia 1175/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Rom nia
Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1175
Ședința publică din 21 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 199 pronunțată la 13 februarie 2008, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru pârâta recurentă cj., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei recurente a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C S la 10 decembrie 2007 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii CSs olicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze decizia nr. -.10.2007 și decizia nr. 93076/14.11.2007, prima decizie fiind de recalculare a pensiei din sistemul public, a doua fiind emisă în temeiul OUG nr. 19/2007; să oblige pârâta la emiterea unei noi decizii privind recalcularea pensiei din sistemul public și la efectuarea unei noi evaluări în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani prevăzut de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 și să-i determine un punctaj mediu anual și un cuantum al pensiei temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii arată că a fost pensionat pentru limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr. - august 1988, decizie prin care i s-a stabilit o vechime în muncă în grupa I de 28 de ani, 6 luni și 3 zile, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977.
Mai arată că prin art. 1 din HG nr. 1550/2004 s-a prevăzut recalcularea pensiilor din sistemul public, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual fiind determinat de vechimea integrală în muncă prevăzut de legea în vigoare la data pensionării, că pârâta a interpretat greșit dispozițiile legale și a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977.
In drept invocă art. 87 din Legea nr. 19/2000, art. 14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977, art. 2 alin. 1 și 3 din normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, art. 1,2 și 3 din HG nr. 1550/2004, art. 4 alin. 1 și art. 5 alin. 1 din OUG nr. 4/2005.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii CSa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 2 alin. 1 și 3 din anexa OUG nr. 1550/2004 și că stagiul complet de cotizare este vechimea integrală în muncă prevăzută de art. 8 din Legea nr. 3/1977, de 30 de ani.
Mai arată că decizia nr. 93076/14.11.2007 a fost emisă în baza OUG nr. 19/2007, care vizează doar recalcularea pensiei sub aspectul determinării punctajului mediu anual pentru perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963 și se aplică începând cu data de 1 iulie 2007.
Prin sentința civilă nr. 199 pronunțată la 132 februarie 2007, instanța a admis în parte acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 93076/14.11.2007 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie privind recalcularea pensiei reclamantului în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, a respins celelalte pretenții.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia nr. 93076/14.11.2007 a fost revocată decizia nr. 93076/24.10.2007, această ultimă decizie fiind emisă în conformitater cu OUG nr. 19/2007 și având la bază toate celelalte decizii și elemente privind drepturile de pensie ale reclamantului.
Potrivit art. 4 din OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, determinarea punctajului mediu annual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004, care în art. 2 alin. 1 din Normele metodologice prevede că vechimea întegrală în muncă (în funcție de care se determină punctajul mediu annual) este prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de către persoana beneficiară.
Reclamantul a lucrat 20 de ani în grupa I dse muncă și are vârsta de 50 de ani împliniți, beneficiind de prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977, iar nu de cele ale art. 8 din Legea nr. 3/1977.
A reținut că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate.
In termen legal, impotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C S, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Invoca ca temei de modificare dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod procedura civila, apreciind că hotararea este data cu interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecatii și aplicarea greșită a legii.
Arata ca stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr. 3/1977 este cuprins în art. 8 și este de 30 de ani; ca prin decizia de pensionare nr. 93076 din 14 noiembrie 2007 s-a prevăzut doar înlocuirea cotei părți din punctajul mediu anual aferent perioadelor contributive anterioare datei de 1 ianuarie 1963, cu cota parte din punctajul mediu anual calculate conform prevederilor OUG nr. 19/2007; că decizia nr. 93076 din 14 noiembrie 2007 s-a calculat conform OUG nr. 19/2007 (și doar pentru o cotă-parte) și nu conform HG nr. 1550/2004, OUG nr. 4/2005.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că hotărârea este tremeinică și legală, bazată pe probele dosarului.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 coroborate cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
Prin decizia nr. 93076/24 octombrie 2007 emisă de pârâta intimată, pensia reclamantului a fost recalculată începând cu 1 iulie 2005, în temeiul OUG nr. 4/2005, coroborat cu HG nr. 1550/2004 și ale HG nr. 550/2005.
Prin decizia nr. 93076/14 noiembrie 2007, drepturile de pensie au fost stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007.
Susținerile recurentei că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a redus stagiul complet de cotizare de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual cuvenit reclamantului-intimat, de la 30 de ani la 20 de ani, apare ca nefondată prin raportarea la prevederile art. 2 alin. 1 și alin. 3 din Normele metodologice cuprinse în anexa la HG nr. 1550/2005 și ale art. 14 alin. 1 și 3 din Legea nr. 3/1977.
Reanalizarea stagiului de cotizare este admisibilă și în ipoteza deciziilor emise în temeiul OUG nr. 19/2007, deoarece și în cuprinsul acestei decizii este valorificat stagiul de cotizare.
Din coroborarea prevederilor alin. 1 cu cele ale alin. 3 ale art. 2 din Normele metodologice cuprinse în anexa la HG nr. 1550/2005 rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art. 14 alin. 3 raportat la alin. 1 din Legea nr. 3/1977, pentru deschiderea dreptului său la pensie.
Din economia dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 rezultă că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activitate în grupele I și II de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 de ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă,
b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.
Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate la împlinirea vârstei de:
a) 52 de ani pentru grupa I și 57 de ani pentru grupa II, bărbați,
b) 50 de ani pentru grupa I și 52 de ani pentru grupa II, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 de ani bărbații sau 50 de ani femeile din grupa II de muncă.
Persoanele care au vechime în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 de ani în locurile încadrate în grupa II de muncă au dreptul să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I și II de muncă, dar nu mai puțin de 52 de ani, pentru grupa I și 57 de ani pentru grupa II, bărbați, sau 50 de ani pentru grupa I și 52 de ani pentru grupa II, femeile.
Prin urmare, 20 de ani lucrați în locuri care, potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, echivalează cu 30 de ani lucrați în condiții normale.
Întrucât reclamantul are o vechime de 28 de ani 6 luni și 3 de zile în grupa I de muncă, el beneficiază de reducerea stagiului total e cotizare necesar de 30 de ani la 20 de ani, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, pentru motivele expuse anterior.
Din cele mai sus expuse rezultă că, în speță, nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, deoarece hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii și cuprinde motivele pe care se sprijină, acesta nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii.
In cauză nu s-a pus problema interpretării unui act juridic dedus judecății, astfel încât prevederile art. 304 pct. 8 cod procedură civilă nu sunt incidentă.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 cod procedură civilă va respinge pârâtei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 199 pronunțată la 13 februarie 2008, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 21 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
28.07.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Maria Ana