Contestație decizie pensie. Decizia 2720/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaConflicte de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2720
Ședința publică din data de 16 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 367 din 24 martie 2008 Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Salariaților Casei Județene de Pensii C-
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, reprezentanta pârâtei recurente, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 12.09.2008, intimatul a depus întâmpinare.
Reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică, apoi se trece la dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr. 367 din 24.03.2008 a Tribunalului C-S s-a hotărât:
" Admite acțiunea formulată de reclamanții și, reprezentați prin Sindicatul Salariaților Casei Județene de Pensii C-S, cu sediul în Reșița,-, Jud.C-S, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, cu sediul în Reșița,-, jud. C-S, pentru plata primei de concediu, sens în care:
Obligă pârâta la plata primelor de concediu pe anii 01.01.2001-31.12.2006 pentru reclamanta, iar pentru reclamantul pe perioada 18.04.2006-31.12.2006, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare".
Considerentele avute în vedere la pronunțarea acestei sentințe sunt:
"Prin încheierea din ședința publică din data de 25.02.2008 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
Pe fond, instanța reține că, potrivit art.35 al.2 din legea 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, iar art.6 lit. a din același act normativ prevede că prevederile legii nu se aplică personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice.
Reclamanții nu au beneficiat până în prezent de primă de concediu, ceea ce reprezintă o discriminare a lor față de colegii din cadrul casei județene de pensii, ce au calitatea de funcționari publici.
Astfel, conform art.1 al.2 lit. e pct. I din OG137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate, printre altele, în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În aceeași ordine de idei, art.2 al.1 din OG137/2000 prevede că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricții sau preferințe, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenențe la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar potrivit al.3 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Totodată, Declarația Universală a Drepturilor Omului interzice la art.7 discriminarea, reglementând la art.23 că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală,la o retribuire echitabilă și satisfăcătoare.
Prin urmare, diferențierea în materia drepturilor salariale, diferențiere obiectivă, decurgând din specificul muncii, a obligațiilor și atribuțiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare salariat, nu reprezintă o discriminare.
Astfel, este normal, spre exemplu, ca sporul de confidențialitate, de noapte,de risc sau de conducere să se acorde doar celor care au obligația de păstra secretul profesional, celor care lucrează noaptea, în condiții grele, vătămătoare sau celor care ocupă un post de conducere, iar nu și celorlalți salariați care nu se află în astfel de situații.
Legea 188/1999 reglementează prima de concediu doar în considerarea modalității de angajare și a calității angajatului de a fi funcționar public sau personal contractual.
Or, această diferențiere nu este obiectivă și nu se circumscrie vreunui scop legitim în sensul art.2 al.3 din OG137/2000.
Cu alte cuvinte, prima de concediu-drept salarial nu este corelativă și nici nu este de natura vreunei categorii de obligații sau de responsabilități profesionale, astfel că diferențierea prin acordarea ei doar funcționarilor publici, iar nu și personalului contractual, apare ca artificială, discriminatorie și nu se justifică.
Mai mult, această discriminare a fost recunoscută și înlăturată chiar de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, care, prin acordul colectiv privind raporturile de serviciu, încheiat cu funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului său public, acord înregistrat la. C-S, cu nr.1196/10.04.2006, a convenit la art.45 al.4 că salariații au dreptul, pe lângă indemnizație de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna plecării în concediul de odihnă.
Prin urmare, instanța reține că pretențiile reclamanților la prima de concediu sunt întemeiate,ei având dreptul, potrivit art. 161 al.4 din codul muncii și la plata de daune - interese.
În consecință, instanța va admite acțiunea în parte și va obliga pârâtele la plata primelor de concediu pe anii 01.01.2001-31.12.2006 pentru reclamanta și pentru perioada 18.04.2006-31.12.2006 pentru reclamantul, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului pârâta susține că nu are calitate procesuală pasivă, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, fiindu-i respinsă greșit această excepție, pe care a ridicat-o în instanța de fond.
Un alt motiv de recurs al pârâtei privește calitatea de personal contractual al celor doi membri de sindicat, în numele cărora pârâtul a intentat acțiunea, care nu le conferă dreptul la prime de concediu, așa cum li se plătește funcționarilor publici.
În al treilea rând se invocă de către recurentă motivul de recurs privind prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 2004 "în baza prevederilor Decretului 167/1958".
Recursul este nefondat.
Primele de concediu de odihnă, care fac obiectul judecății în prezenta cauză, ca drepturi de creanță sunt în același timp și drepturi salariale, sociale, care intră sub protecția art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum rezultă din practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului (O 8 februarie 1979, nr. 7456/1976, Wiggins c/-);
potrivit acestei practici a instanței europene bunurile protejate de Convenție, în interpretarea extensivă a dispozițiilor texului menționat, conform căruia "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale", sunt inclusiv acelea care fac obiectul drepturilor sociale de creanță rezultate din salarii, cum sunt și primele de concediu de odihnă din speța de față, deci ele sunt asimilate dreptului de proprietate sub aspectul protecției juridice, textul citat din Convenție cuprinzând și următoarele dispoziții: "Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Or, dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, nu se aplică în materia dreptului de proprietate (art. 21), deci nici în ceea ce privește dreptul care face obiectul judecății în prezenta cauză.
Recurenta este angajatoarea membrilor de sindicat ai organizației sindicale reclamante intimate, cu aceștia, în cauză - și, având încheiate contracte individuale de muncă, în baza cărora le plătește salariile pentru munca prestată.
În aceste condiții este indiscutabil că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă, în cauză fiind vorba de un conflict tipic de muncă între pârâtă ca unitate la care sunt încadrate persoanele reprezentate de reclamant, acestea reclamând încălcarea intereselor lor economice derivate din raporturile de muncă avute cu pârâta, în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Acestor persoane li se cuvine primele de concediu pretinse, ca salariați de la bugetul de stat, chiar dacă nu au calitatea de funcționari publici, altfel ar fi discriminați față de aceștia, care sunt salariați de asemenea din bugetul de stat.
Așadar, cum se arată și în motivarea sentinței recutare, pe care instanța de recurs o validează, reclamanților li se datorează primele de concediu, pentru înlăturarea discriminării dintre aceștia și personalul salarizat tot de la bugetul de stat, cum sunt funcționarii publici, ei fiind în situații asemănătoare. În aceste condiții, fiind vorba de situații analoage, tratamentul diferențiat nu poate fi acceptat, neavând o justificare legitimă, sens în care s-a pronunțat constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (O, decizia din 26 septembrie 2002 Duchez contra Franței, decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României; decizia din 30 septembrie 2003, - Poirez contra Franței).
Consecința celor arătate mai sus este respingerea recursului, potrivit cu dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 367 din 24 martie 2008 Tribunalului C-S, dată în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /30.09.2008
Tehnored.: M/ 2 ex./01.10. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Aurelia Schnepf
