Contestație decizie pensie. Decizia 5207/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3853/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5207R
Ședința publică de la 28 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.2262 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -,având ca obiect "contestație decizie pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal și asistat de avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/23.09.2009, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate, instanța de fond aplicând bine legea, recurenta neluând în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent și pentru care au fost plătite contribuții la asigurări sociale. Depune la dosar concluzii scrise. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.40444/3/AS/2008 și precizată ulterior, a solicitat anularea deciziei nr.-/18.09.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B, emiterea unei alte decizii de pensionare cu luarea în calcul a veniturilor realizate potrivit adeverinței nr.3305/11.05.2007 emisă de SC SA și a adeverinței nr.833/01.06.2006 emisă de SC - SA, obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia încasată și cea cuvenită, precum și la stabilirea punctajului mediu anual conform sentinței civile nr.503/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Prin sentința civilă nr.2262/18.03.2009, Tribunalul Bucureștia respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.503/23.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, a anulat decizia nr.-/18.09.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită contestatorului retroactiv, începând cu 01.09.2005, cu luarea în considerare și a perioadelor lucrate în grupa a II-a de muncă și atestate prin adeverința nr.3305/11.05.2007 emisă de SC SA și a adeverința nr.833/01.06.2006 emisă de SC - SA; a obligat intimata la plata către contestator a diferenței dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată pe perioada 02.09.2005 la zi; a fost respinsă cererea sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin buletinul de calcul nr.- emis de Casa de Pensii Sector 5 au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului în baza OUG nr.4/2005, în conformitate cu Legea nr.19/2000, însă fără a se lua în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent atestate de cele două adeverințe.
În ceea ce privește temeinicia cererilor de recalculare a pensiei, tribunalul a reținut că veniturile realizate în sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că etribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Așadar, pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.
Odată reținut acest aspect, se cuveneau a fi precizate dispozițiile art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Astfel, prin art.4 alin.2 și 3 din OUG nr.4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr.19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 OUG nr.4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
S-a apreciat de către tribunal că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverința în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art.10 din Legea nr.3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, s-a considerat că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Pe de o parte, se afirmă în art.2 al legii cadru, principiul contributivității, mai sus menționat. Pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul art.164 din Legea nr.19/2000 și în OUG nr.4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr.4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța de fond a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar asigurații trebuie să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se afecta echilibrul raportului juridic dintre părți. Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Față de argumentele de mai sus, instanța de fond în baza art.89 alin.1 din Legea nr.19/2000, a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.09.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverințe.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs la data de 15.05.2009 intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 11.06.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurenta-intimată susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii contestatorului ca neîntemeiată.
Arată recurenta-intimată că este greșită dispoziția tribunalului dea se recalcula drepturile de pensie ale intimatului-contestator cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare reprezentând acord global, câtă vreme pct.VI din anexa OUG nr.4/2005 stabilește în mod expres că acestea nu sunt luate în calculul punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Această prevedere este, de altfel, în concordanță cu prevederile legii cadru în materia asigurărilor sociale de stat, respectiv Legea nr.19/2000.
În esență, recurenta-intimată susține că potrivit prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977 se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991 se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. Legea prevede și faptul că, la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Prin urmare, la determinarea punctajelor medii anuale se pot valorifica, pe lângă salarii, sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Veniturile salariale în acord global sunt temporare și fără caracter permanent, nefăcând parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, nu sunt înscrise în carnetul de muncă, astfel încât nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie. Aceste venituri reprezintă o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru cei care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art.12 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii. Spre deosebire de acestea, sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere, pretinde recurenta-intimată, rezultă clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile nu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare, nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale conform art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Tocmai de aceea, arată recurenta-intimată, legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie, orice interpretări extinctive contravenind legii. De altfel, OUG nr.4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale care prin decizia nr.736/2006 și-a exprimat poziția cu privire la dispozițiile de la pct.VI din Anexa la OUG nr.4/2005.
Nu pot fi invocate hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul admiterii cererii, întrucât nu au relevanță în cauză,în sistemul de drept românesc precedentul judiciar neconstituind izvor de drept.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși se invocă motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă, în realitate se formulează numai critici care țin de interpretarea și aplicarea greșită a legii, astfel încât recursul va fi analizat numai din această perspectivă.
Recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bai nvocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând în esență că tribunalul a aplicat și interpretat greșit textele de lege incidente în cauză, respectiv normele Legii nr.19/2000 și ale OUG nr.4/2005 care nu au încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Așadar, pornind de la situația de fapt potrivit căreia contestatorului i-a fost acordată pensie pentru limită de vârstă începând cu 01.09.1996, recalculată în baza OUG nr.4/2005, începând cu 01.09.2005, prin decizia nr.-/2005, aspectul litigios în cauză este acela dacă sumele de bani obținute în sistem de salarizare prevăzut de Legea nr.57/1974 și evidențiate în adeverința nr.833/01.06.2006 trebuie luate în considerare la stabilirea punctajului mediu anual, în vederea modificării deciziei de pensie menționată anterior.
În acord cu opinia Tribunalului, Curtea notează dispozițiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 potrivit cărora fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției acordate de participanți la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite. Acest principiu al contributivității impune ca stabilirea drepturilor de pensie să fie făcută avându-se în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele eliberate de unitățile la care asiguratul și-a desfășurat activitatea. Dovada veniturilor obținute de fostul salariat, a salariului tarifar și a sporurilor, precum și a sumelor încasate în sistem de acord poate fi făcută prin adeverințe eliberate de fostul angajator, probă recunoscută prin dispozițiile art.4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005.
Așadar, la determinarea punctajului mediu anual al asiguratului trebuie respectate dispozițiile art.77 și art.78 din Legea nr.19/2000 care arată modul de calcul a numărului de puncte realizat în fiecare lună prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut din luna respectivă comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Din interpretarea normelor arătate anterior rezultă că sporurile și adaosurile obținute de fostul salariat pe lângă salariul tarifar vor fi luate în calculul punctajului lunar dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv dacă au făcut parte din baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și dacă s-au plătit contribuțiile la fondul de asigurări sociale.
Ori, din adeverințele prezentate de intimatul-contestator rezultă că acesta a desfășurat activități ce au fost încadrate în grupa a II-a de muncă în proporție de 100%, acest aspect fiind de altfel dedus judecății. În cauză nu s-a susținut și nici nu s-a făcut dovada realizării vreunor venituri în acord global față de care recurenta să formuleze motive de recurs prin care să combată valorificarea acestor venituri suplimentare în stabilirea punctajului mediu anual.
Așa fiind, Curtea constată că criticile recurentei nu au legătură cu soluția pronunțată de tribunal în cauză și nici cu situația de fapt existență, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.2262 din data de 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./01.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Adela Cosmina BodeaJudecători:Adela Cosmina Bodea, Nadia Raluca Ilie