Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 102/AS

Ședința publică din data de 24 martie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 405/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata reclamantă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 172 din 24.03.2009, depusă la dosar, lipsind recurenta pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.

Întrebat fiind, apărătorul intimatei reclamante susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de susținerile acestuia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față:

Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la 29 ianuarie 2009 împotriva sentinței civile nr. 405/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Situația de fapt:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 19.03.2008, reclamanta a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. -/31.01.2008, obligarea la emiterea unei decizii care să stabilească cuantumul corect al drepturilor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației sale, reclamanta a arătat că decizia emisă de intimată nu are în vedere toate drepturile de care în mod legal ar trebui să beneficieze, deoarece nu i-a fost comunicat modul de calcul și tabelele.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În apărare, s-a arătat că instituția pârâtă a fructificat toate datele prezentate în adeverințele mai sus menționate. De asemenea, cu privire la sporul de vechime au fost aplicate prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000, așa cum rezultă din buletinul de calcul aferent deciziei nr. -/31.01.2008.

Cuantumul pensiei este egal cu 1.066 lei, corespunzător unui punctaj mediu anual de 1,83322, iar în luna februarie 2008, reclamanta a primit diferențe cu titlu de pensie restantă, suma de 5.642 lei.

Prin sentința civilă nr. 405/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, s-a anulat decizia nr. -/31.01.2008 și a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, în cuantum corespunzător punctajului mediu anual de 2,50527, cu data deschiderii drepturilor-01.09.2007, precum și la plata diferențelor de drepturi rezultate din acest punctaj și drepturile efectiv achitate, de la 01.09.2007 la zi.

A fost obligată pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 34414/23.08.2007 pe rolul Casei Județene de Pensii C, petenta a solicitat înscrierea la pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 01.09.2007, avându-se în vedere înscrisurile privind activitatea în muncă și cele de certificare a perioadei de studii superioare.

Prin decizia nr. -/31.01.2008, Casa Județeană de Pensii a admis cererea și a acordat reclamantei o pensie pentru limită de vârstă în sumă de 763 lei, la data deschiderii drepturilor-01.09.2007. Pentru stabilirea acestor drepturi s-a avut în vedere un punctaj mediu anual de 1,83322, un stagiu complet de cotizare de 25 ani și 8 luni, o vârstă standard de pensionare de 57 ani și 8 luni, că petenta avea o vârstă de 59 ani și 5 luni, realizând un stagiu efectiv de 40 ani, 11 luni și 4 zile, din care peste 25 ani în învățământ, motiv pentru care s-a acordat o reducere a vârstei standard de pensionare cu 3 ani, rezultând și un stagiu suplimentar de 1 an și 10 luni.

Pentru verificarea corectitudinii stabilirii punctajului mediu anual și implicit a cuantumului pensiei, inclusiv valorificarea stagiului suplimentar prestat ulterior datei de 02.05.5003, precum și calcularea eventualelor diferențe, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile.

Expertul numit de instanță a stabilit că punctajului mediu anual corespunzător stagiului de cotizare al reclamantei, conform documentației depuse la dosar administrativ prin cererea nr. 34414/23.08.2007 și implicit pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, cu valorificarea stagiului suplimentar prestat ulterior datei de 02.05.2003, conform art. 78 alin. 8 din Legea nr. 19/2000 este de 2,50527.

Pensia cuvenită pentru limită de vârstă conform valorii punctului la data lucrării de expertiză este 1.747 lei (valoare conform lunii octombrie 2008).

La calcularea acestui punctaj, expertul a avut în vedere, în mod corect, o vârstă standard de pensionare de 58 ani și 2 luni și un stagiu complet de cotizare de 26 ani și 2 luni, conform datelor anexei nr. 3 Legii nr. 19/2000 raportat la data formulării cererii de pensionare - 23.08.2007.

În privința plăților restante, conform imaginii de plată, instanța a constatat că, în luna februarie 2008, reclamanta a primit suma de 5.642 lei; raportul de expertiză a calculat diferențe prin raportare la punctajul mediu anual de 2,50527 doar până în luna noiembrie astfel încât, chiar de la această dată, suma cuvenită cu acest titlu era deja depășită.

Pentru aceste motive, cum punctajul mediu anual stabilit de intimată este greșit, astfel cum a reieșit din raportul de expertiză administrat în cauză reclamanta fiind îndreptățită la o pensie calculată prin raportare la un punctaj de 2,50527 și nu 1,83322 și, în consecință, aceasta are dreptul la plata unor diferențe de bani de la data de 07.09.2007, a fost admisă acțiunea, anulată decizia nr. -/31.01.2008 și a fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, în cuantum corespunzător punctajului mediu anual de 2,50527, cu data deschiderii drepturilor 01.09.2007, precum și la plata diferențelor de drepturi rezultate din acest punctaj și drepturile efectiv achitate, de la 01.09.2007 la zi.

Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, conform cărora partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, față de situația că reclamanta a achitat expertului un onorariu de 600 lei prin chitanța seria - nr. -/6.08.2008, a fost obligată pârâta la plata acestei sume.

Recursul

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:

1. Adeverința nr. 162/22.08.2007 cuprinde date referitoare la salariu de merit, spor de vechime și spor practică pedagogică, date fructificate în totalitate de recurentă, aspect care rezultă din desfășurătorul buletinului de calcul al deciziei nr. -/31.01.2008.

În ceea ce privește sporul de vechime au fost aplicate dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, astfel pentru perioada 01.09.1990-01.01.05.1991 angajatorul menționează un spor de vechime de 7%, iar potrivit dispozițiilor legale mai sus indicate a fost fructificat sporul de vechime în procent de 15%.

2. În ceea ce privește adeverința nr. 268/24.01.2008 prin care sunt prezentate date referitoare la salariul tarifar de care a beneficiat reclamanta în perioada 01.09.1985-01.03.1989,

Din cuprinsul raportului de expertiză se poate observa că expertul folosește începând cu 1998 suma care nu se regăsesc nici în carnetul de muncă și nici în adeverințele depuse odată cu cererea de pensionare.

În același mod procedează pentru fiecare lună fără să prezinte datele care au stat la baza determinării punctajelor lunare și implicit a punctajelor anuale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.

Curtea

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, dar și a textelor de lege incidente în cauză, va respinge recursul pentru următoarele considerente:

1. Referitor la adeverința nr. 162/22.08.2007, aceasta sporurile de vechime de 15% și de practică pedagogică acordate în baza nr.HG 52/1991, respectiv nr.HG 307/1991, cât timp intimata reclamantă a fost salariata Școlii Generale din

Se susține că datele cuprinse în această adeverință se regăsesc în buletinul de calcul însă expertul numit în cauză, în urma verificărilor documentației depuse în dosarul administrativ, a ajuns la o altă concluzie referitoare la drepturile cuvenite reclamantei, iar ca urmare a recalculării s-a ajuns la un punctaj mediu de 2,50527.

Referitor la sporul de vechime aferent perioadei 01.09.1990-01.05.1991 într-adevăr deși angajatorul menționează un spor de vechime de 7%, recurenta a menționat corect în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000 sporul de vechime în procent de 15%.

Acesta nu constituie însă temei de modificare a hotărârii întrucât recurenta nu invocă acest aspect ca o critică, ci ca o precizare a faptului că a înțeles să aplice corect legea chiar și acolo unde angajatorul s-a aflat în eroare referitor la acele sporuri care au avut o consacrare legală.

Aceleași concluzii urmează a fi formulate și cu privire la adeverința nr. 268/24.01.2008, expertul preluând datele existente în această adeverință după ce le-a confruntat cu datele cuprinse în dosarul administrativ.

Nu se verifică susținerea conform căreia începând cu anul 1998 expertul folosește sume care nu se regăsesc nici în carnetul de muncă și nici în adeverințele depuse odată cu cererea de pensionare.

Pentru a înlătura orice dubiu, Curtea a verificat chiar exemplele indicate de recurentă, iar în urma vizualizării datelor înscrise în carnetul de muncă a observat următoarele:

- martie 1998: raport de expertiză---carnet de muncă (140.5337 + 735.000 = - poziția 68 din carnetul de muncă;

- ianuarie 2000: raport de expertiză - - Casa Județeană de Pensii - - lei, carnet de muncă poziția 78-- lei + - = - lei;

- septembrie 2000: raport de expertiză -, Casa Județeană de Pensii-- lei, carnet de muncă poziția 81-- + - = - lei.

Pe cale de consecință, Curtea, găsind criticile neîntemeiate sub toate aspectele, va respinge recursul, în baza art. 312 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și judicios pronunțată, astfel că ne vom însuși considerentele acesteia în totalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 405/19.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2009.

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman

Judecător,

Grefier,

- -

Jud.fond. /

Red.dec.jud.

Tehnoredact.gref.

2 ex./ 26.03.2009.

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Constanta