Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DECIZIA CIVIL NR.110/AS

Ședința public de la 24 Iunie 2008

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de munc și asigurri sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurentul - reclamant, domiciliat în C,-, -,.D,.65, împotriva sentinței civile nr.343/12.10.2007 pronunțat de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,-, având ca obiect asigurri sociale, contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurentul - reclamant, pentru intimata - pârât Casa Județean de Pensii C - consilier juridic, conform delegației nr.4511/12.06.2008, depus la dosar.

Procedura legal îndeplinit, conform art. 87 și urm. pr.civ.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c sentința tribunalului a fost comunicat recurentului la data de 10.04.2008 iar acesta a declarat recurs la data de 30.04.2008.

Reprezentantul intimatei - pârâte C depune la dosar întâmpinare, în dublu exemplar.

Instanța dispune comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare recurentului - reclamant și pune în discuția prților excepția tardivitții declarrii recursului.

Recurentul - reclamant arat c las la aprecierea instanței cu privire la excepția tardivitții declarrii recursului și depune la dosar concluzii scrise, cu privire la fondul cauzei.

Instanța rmâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de faț;

La data de 30.04.2008 recurentul - reclamant a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.343/12.10.2007 pronunțat de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt;

Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul a contestat în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii C, decizia de pensionare cu nr. -/19.05.2006, susținând c a depus cererea de pensionare la data de 01.04.2005, iar drepturile i-au fost stabilite de la data de 03.06.2006, neținându-se seama de condițiile grele de munc în care și-a desfșurat activitatea; Solicit plata pensiei aferent lunilor februarie, martie, aprilie și mai 2005. De asemenea solicit s fie luate în calcul orele ce reprezint grzile de noapte, cele efectuate de srbtori legale și perioada de 4 ani cât a lucrat în condiții deosebit de grele în Circumscripția și Secția Pediatrie a Spitalului

Prin sentința civil nr.343/12 octombrie 2007 s-a respins ca nefondat contestația formulat de reclamantul.

La termenul acordat pentru soluționarea recursului, instanța, din oficiu a invocat excepția tardivitții declarrii recursului și a rmas în pronunțare cu privire la acest aspect.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedur civil, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedur, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepția este fondat.

Verificând actele și lucrrile dosarului, instanța reține c hotrârea recurat i-a fost comunicat recurentului - reclamant la data de 10 aprilie 2008, astfel cum rezult din dovada de comunicare atașat în dosarul de fond (fila 14) iar recursul împotriva acesteia a fost declarat la data de 30 aprilie 2008, data poștei - fila 7 dosar - al Curții de APEL CONSTANȚA.

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedur civil "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotrârii, dac legea nu dispune altfel" iar, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedur civil, "Neexercitarea oricrei ci de atac și neîndeplinirea oricrui alt act de procedur în termenul legal, atrage decderea, afar de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Cum în cauz recurentul reclamant nu a respectat aceste dispoziții legale, a depus cererea de recurs cu depșirea termenului legal prevzut de art. 301 Cod procedur civil, cu toate c hotrârea recurat i-a fost comunicat la adresa indicat în dosar, nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și nu a produs probe prin care s dovedeasc faptul c a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa s declare recursul în termen, excepția va fi admis și recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv declarat recursul civil declarat de recurentul - reclamant, domiciliat în C,-, -,.D,.65, împotriva sentinței civile nr.343/12.10.2007 pronunțat de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata - pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,-.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi, 24.06.2008.

Ptr. președinte de complet Ptr.judector - -, aflat

- - aflat în în concediu de odihn, semneaz

semneaz cf. art. 261 al.(2) pr.civ. cf.art.261(2) pr.civ.

Președintele instanței, Președintele instanței,

Ptr. judector - -,

aflat în concediu de odihn,

semneaz cf.art. 261(2) pr.civ.

Președintele instanței

Grefier,

- -

- gref. -

2 ex./24.07.2008

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Constanta