Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(7000/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1192/
Ședința publică din data de 26 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul contestator și recurenta intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.4035 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 42006/3/AS/2006, având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 4035/13.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, dispunându-se următoarele:
- anularea deciziei nr. -/13.10.2006;
- obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului B să recalculeze în temeiul OUG nr. 4/2005, drepturile de pensie ale contestatorului în raport de un punctaj mediu anual de 1,71842 puncte calculat prin expertiza contabilă efectuată în cauză;
- obligarea intimatei la plata sumei de 5931 lei, reprezentând diferența dintre pensia plătită și cea cuvenită, calculată potrivit sentinței, în perioada 01.12.2005-01.07.2007, la care să se adauge dobânda legală începând cu 07.12.2006;
- obligarea intimatei la plata în continuare a diferențelor dintre pensia încasată și cea cuvenită recalculată în raport de punctajul mediu anual de 1,71842 puncte stabilit prin prezenta hotărâre și punctajul mediu anual reactualizat conform OUG nr. 19/2007.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
Ambele părți în proces au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului contestatorului, s-au arătat, în esență, următoarele aspecte:
- instanța s-a pronunțat corect doar asupra anulării deciziei nr. -/13.10.2006 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3;
- celelalte capete de cerere au fost admise doar parțial, unele au fost respinse, iar altele ignorate, motiv pentru a se proceda la reanalizarea lor;
- în toate fazele procesului, reclamantul a prezentat probe concludente în sprijinul susținerii pretențiilor sale, dar acestea, cu mici excepții, nu au fost luate în considerare;
- instanța n-a făcut dovada motivării respingerii capetelor de cerere în raport de cele solicitate de reclamant în cererea din 06.03.2007 și contestația din 12.02.2008 (cu privire la neluarea în considerare a salariului brut la calculul pensiei);
- idem pentru cele solicitate prin cererea privind soluționarea neconcordanțelor dintre valoarea taloanelor de pensie și desfășurătorul valorii pensiilor prezentat de intimată;
- idem pentru nerezolvarea capetelor de cerere din concluziile scrise, pentru respingerea acordării daunelor morale, pentru nerespectarea integrală a deciziei civile nr. 374/1996;
- dacă de la început unitatea (), apoi intimata, s-ar fi conformat dispozițiilor din decizia civilă nr. 373/07.02.1996 a, nu s-ar fi ajuns la această întreagă tevatură, ce durează din 1996;
- de aceea, contestatorul solicită anularea tuturor deciziilor de pensionare emise de intimată începând cu anul 1997 și până la decizia de pensionare contestată, precum și repunerea în drepturile cuvenite de pensie începând cu data pensionării și până în prezent;
- instanța nu a dispus ca intimata să includă în categoria a II-a de muncă, perioada în care reclamantul a lucrat ca strungar și încă 9 luni cât a lucrat ca și tăietor manual de stuf;
- instanța a respins cererea de actualizare a drepturilor bănești prin raportare la rata inflației;
- intimata, ca mandatară a, a inclus în calculul pensiilor, în mod mascat, chiar rata inflației, fapt ce are ca efect devalorizarea corespunzătoare a pensiei, astfel că indexarea pensiilor nu acoperă în mod real creșterea prețurilor;
- prin această inginerie financiară toți pensionarii sunt prejudiciați de acordarea integrală a valorii pensiei în sensul Legii nr. 3/1977;
- dovada certă a reducerii valorii pensiei prin această inginerie financiară, poate fi făcută prin raportul BCR privind rata inflației;
- edificatoare în acest sens sunt datele de pe Internet de la adresa inse.ro, acestea trebuind să fie avute în vedere, deoarece prin interpretarea arbitrară a art. 83 din Legea nr. 19/2000, instanța l-a privat de un drept patrimonial, suma ce i se refuză (de la data pensionării și până în prezent) reprezentând o formă particulară de proprietate pe care și vechea și noua Constituție o ocrotesc și garantează;
- or, despre ce ocrotire și garantare poate fi vorba când reclamantul este furat de banii ce i se cuvin, în condițiile în care a cotizat peste 47 de ani la fondul de pensii;
- această solicitare a reclamantului este întemeiată pe faptul că nu el, ci intimata, în cârdășie cu unitatea, n-au respectat legea de la bun început și în mod deliberat, deoarece dacă ar fi aplicat dispozițiile Deciziei nr. 374/1996 nu s-ar fi ajuns aici;
- din aceste considerente, reclamantul este îndreptățit să solicite îndreptarea tuturor greșelilor menționate, precum și a dobânzilor aferente ce decurg din neacordarea la timp a despăgubirilor cuvenite, respectiv la valoarea de atunci a leului, rezultat al încălcării de către intimată a prevederilor art. 20, 48, 51 din Constituție, art. 105, 304, 318, 312, 306.proc.civ. precum și art. 2 și 15 din Legea nr. 19/2000;
- trebuie avute în vedere și prevederile art. 304/1 proc.civ.
- relativ la cele menționate în pag. 2 din contestație, pct. b, alin. ultim, rezultă că în lunile ianuarie-februarie 2002 reclamantul ar fi primit 1.477.882 lei, dar conform cupoanelor de pensie pe lunile respective a primit doar 1.375.000 lei;
- la pagina 3 pct. b-c din contestație, se demonstrează că reclamantul a fost prejudiciat de importante sume de bani ce rezultă din diferențele dintre valoarea pensiilor reale primite pe perioada 1998-2008 și desfășurătorul prezentat de intimată;
- instanța reține că "contestatorul susține că a încasat sume mai mici dar nu depune acte în dovedire", dar anexele citate la punctele c-g citate mai sus sunt dovezi că intimata l-a furat pur și simplul de drepturile cuvenite și un argument imbatabil că a depus actele necesare la dosar;
- faptul că instanța a decis că "se cuvin contestatorului în urma recalculării un număr total de 51,55247 puncte și un punctaj mediu anuale de 1,71842 puncte, mai mare decât cel determinat prin decizia contestată" atestă fără drept de apel "consecințele negative suferite de cel în cauză, măsura în care viața familială și socială a petentului a fost afectată", ceea ce este confirmat de modificarea celor doi indicatori anterior menționați, demonstrând cert că aspectele în cauză au fost dovedite, motiv pentru care cererea de despăgubiri morale trebuia admisă;
- relativ la faptul că nu ar fi administrat probe care să ateste prejudiciul patrimonial suferit, sunt zeci de argumente ce dovedesc contrariul, ce sunt atestate de fila 233 pct. 4, fila 234 pct. 6, fila 61;
- unitatea și intimata au refuzat să se conformeze deciziei nr. 374/1996, tergiversând ani de zile respectarea acesteia, catadicsind să se conformeze abia după repetate memorii și audiențe;
- în dovedirea acestei afirmații trebuie să se țină seama de probele aflate la dosar, pe care instanța nu le-a luat în considerare: decizia civilă nr. 374/1996, cereri depuse de contestator în cursul judecării altor litigii de pe rolul instanțelor judecătorești; adeverințele emise de H; contestația și concluziile scrise esențiale în susținerea cauzei, dar la care instanța nu a făcut nici o referire;
- faptul că drepturile i-au fost încălcate în mod abuziv și arbitrar este atestat și de alte argumente, prezentate în contestație (filele 232-233);
- situația semnalată la pag. 3 pct. 4 din contestația menționată mai sus este și mai gravă, întrucât este o altă mostră de uz de fals material atestată de anexa XVI (fila 233), fapt ce dovedește că pe perioada 01.07.1993-01.10.1993, calculul pensiei s-a făcut în funcție de salariul de 25000 lei, ignorându-se faptul că pe toată această perioadă au avut loc mai multe indexări și recorelări, ce au atins valoarea de 94250 lei la 01.10.1993;
- deci, dintr-o singură trăsătură de pix, unitatea și intimata l-au prejudiciat în medie cu - lei;
- punctul 5 (fila 233 verso) și punctul 6 (fila 234 dosar) relevă alte inadvertențe ce trebuie corijate;
- întrucât reclamantul nu este avocat, instanța în virtutea rolului activ trebuia să-i aducă la cunoștință posibilitatea de a obține o hotărâre judecătorească privind rectificarea eventualelor înscrieri eronate din cartea de muncă și putea suspenda judecarea procesului până la soluționarea litigiului cu angajatorul;
- instanța trebuie să oblige intimata să se conformeze solicitării reclamantului de la pct. 4 lit.a din cererea menționată (filele 35-39) și celei de la pagina 2 alin. 1 de la pagina 3;
- reclamantul contestă și faptul că instanța a dispus judecarea procesului la ultimul termen de judecată, întrucât reclamantul nu a avut timpul necesar pregătirii pledoariei, având în vedere faptul că nu este jurist;
- în toate cele 7 faze ale acestui proces fluviu pentru un banal litigiu de muncă, ce a trecut în al 18-lea an, se mai putea acorda o prelungire cu un termen de 2-3 săptămâni pentru ca reclamantul să se documenteze cum trebuie;
- instanța n-a obligat intimata și la plata coeficientului de inflație pe perioada de la începerea acestui proces și până în prezent, cărora trebuia să i se adauge toate corelările, majorările și recorelările ulterioare;
- instanța nu a aprobat nici solicitarea reclamantului de decontare a cheltuielilor de judecată;
- reclamantul solicită a-i fi prorogat dreptul de a i se aproba suspendarea judecării apelului până se va sfârși procesul cu angajatorul (), așa cum a recomandat prima instanță;
- cele reiterate de reclamant la pct. 3 pag. 7(fila 286) sunt dovadă de persecuție politică neo și criptocomunistă, cu efecte sociale, profesionale, morale și psihologice, ce-l îndreptățesc să solicite daune morale de 100.000 lei pentru suferințele îndurate în cei aproape 18 ani de procese
- onorata instanță trebuie să dispună anularea celor 7 decizii de pensionare, de la prima din 19997 și până la ultima, toate fiind efectul neaplicării deciziei civile nr. 374/1996 și să oblige intimata să emită o nouă decizie care să fie conformă cu realitatea;
- totodată, instanța trebuie să aprobe decontarea cheltuielilor conform situației anexate.
În motivarea recursului, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
Sentința este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale. Totodată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Stabilirea cuantumului și a punctajului pensiei de către instanța judecătorească este o imixtiune în activitatea Casei de Pensii, în condițiile în care această activitate este specifică acestei instituții și nu instanțelor judecătorești.
Un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de Pensii), ci trebuie să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc.
Un raport de expertiză trebuie să fie un punct de reper pentru instanță, nu unica motivare reținută în considerentele sentinței.
Preluând punctul de vedere al expertului și stabilind un anumit punctaj, instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, acest fapt reprezentând o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, recurenta-intimată solicitând judecarea pricinii în lipsă în condițiile prevăzute de art. 242 alin. ultim proc.civ.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
În motivarea căii de atac pe care a exercitat-o în cauză, recurentul-contestator a prezentat o multitudine de aspecte, dar multe dintre acestea nu îmbracă forma exprimării unor critici ori nemulțumiri concrete în legătură cu sentința atacată și care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304.proc.civ.
Urmează ca toate aceste aspecte să fie rezumate și sistematizate de instanța de recurs, care va răspunde acelora care pot fi asimilate unor veritabile motive de recurs, făcându-se aplicațiunea corespunzătoare în cauză și a disp. art. 304/1 proc.civ. ce dau posibilitatea examinării pricinii sub toate aspectele. Trebuie făcută și mențiunea că nu vor fi luate în seamă acele susțineri ale recurentului-contestator care nu vizează greșeli de judecată ale instanței de fond, ci fac referire la comportamentul intimatei ori al fostului angajator (), căci acestea din urmă nu pot face obiectul recursului.
Astfel, un prim motiv de recurs al contestatorului este cel legat de faptul că instanța de fond nu a dispus anularea tuturor deciziilor emise de intimată în cazul său începând cu anul 1997.
Tribunalul nu putea proceda în acest sens, întrucât respectivele decizii, nefiind contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 3/1977 (pentru cele emise sub imperiul acestui act normativ) și după abrogarea acesteia la 01.04.2001, în termenul stabilit de art. 87 din Legea nr. 19/2000 (pentru cele emise sub imperiul acestei legi), au devenit definitive și nu mai pot fi desființate.
Ca atare, orice pretenții ale recurentului-contestator în sensul anulării acestor decizii, a recalculării drepturilor sale de pensie și înlăturării eventualelor erori strecurate în aceste decizii apar ca neîntemeiate și nu pot fi luate în considerare.
Aceleași argumente sunt valabile și în ce privește capetele de cerere având ca obiect neluarea în considerare a salariului brut la calculul pensiei și respectiv soluționarea neconcordanțelor dintre valoarea taloanelor de pensie și desfășurătorul valorii pensiilor prezentat de intimată.
Nici aceste pretenții nu pot fi primite, întrucât cu excepția deciziei nr. -/13.10.2006 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 B, care a și fost anulată de Tribunal, toate celelalte decizii emise în cazul recurentului-persoană fizică au devenit definitive și incontestabile, tocmai pentru că nu au fost atacate în termenele prevăzute de lege.
De altfel, pe baza probatoriului administrat în cauză (înscrisuri, raport de expertiză contabilă), prima instanță a procedat just admițând în parte acțiunea în sensul menționat prin dispozitivul sentinței, valorificând întocmai conținutul și concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății în fond. Pe baza acestor dovezi s-a putut stabili că doar decizia nr. -/13.10.2006 întocmită de Sector 3 B cuprinde erori din punctul de vedere al numărului total de puncte și al punctajului mediu anual stabilite în cazul contestatorului, dispunându-se obligarea intimatei să remedieze aceste erori prin emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei recurentului conform OUG nr. 4/2005 și în acord cu concluziile expertizei contabile.
O altă critică este aceea potrivit căreia instanța nu a dispus ca intimata să includă în categoria a II-a de muncă, perioada în care reclamantul a lucrat ca strungar și încă 9 luni cât a lucrat ca și tăietor manual de stuf. Nici aceasta nu este întemeiată, întrucât recurentul-contestator nu a formulat explicit un capăt de cerere în acest sens, nesesizând în mod legal Tribunalul din acest punct de vedere. Iar prima instanță nu putea proceda în acest sens, căci ar fi însemnat să încalce prevederile imperative ale art. 129 alin. ultim proc.civ.
Un alt motiv de recurs căruia trebuie să i se răspundă este cel privitor la împrejurarea că instanța de fond a respins cererea de actualizare a drepturilor bănești prin raportare la rata inflației. O asemenea operațiune de actualizare nu are o bază legală, neexistând un text expres în acest sens în legislația pensiilor. Într-o atare situație în care legea specială nu dispune, trebuie aplicate prevederile legii generale (respectiv cele ale Codului Civil, care au caracter de drept comun), căci dacă nu există dispoziții în legea specială, devin incidente cele ale legii generale. Or, prima instanță a procedat în acest sens, făcând aplicațiunea corespunzătoare în cauză a prevederilor art. 1088.civ. și acordând recurentului-contestator dobânda legală aferentă sumei de bani stabilită ca debit, calculată de la data introducerii acțiunii.
Cu alte cuvinte, întrucât în speță sunt incidente doar dispozițiile art. 1088.civ. Tribunalul nu putea dispune actualizarea cu rata inflației, căci ar fi însemnat să nu țină seama de un textul legal precitat, care este în vigoare și are deplină relevanță în cauză.
Nici critica referitoare la nerezolvarea capetelor de cerere din concluziile scrise nu este întemeiată, deoarece prin intermediul unor astfel de concluzii nu pot fi formulate pretenții, în sensul de capete de cerere, prin care instanța să fie legal sesizată și să aibă obligația de a se pronunța asupra lor. Orice capete de cerere trebuie prezentate prin acțiunea introductivă de instanță sau, dacă este cazul, prin intermediul unor cereri modificatoare, completatoare ori precizatoare, depuse cu respectarea condițiilor și termenului prevăzute de art. 132.proc.civ. Aceste pretenții pot fi formulate cel mult până la momentul propunerii probelor în cauză, care coincide cu prima zi de înfățișare, noțiune definită de art. 134.proc.civ. Orice capete de cerere ulterioare nu mai pot fi luate în considerare, astfel încât același tratament urmează a fi aplicat și acelora menționate în concluziile scrise depuse de recurentul-contestator.
Va fi înlăturat și motivul de recurs privitor la neacordarea daunelor morale solicitate de recurentul-contestator. Printre condițiile impuse de lege (art. 998 și urm. civ.) pentru a se dispune plata unor asemenea daune, se înscrie și cea a existenței prejudiciului.
Dovada îndeplinirii acestei condiții trebuie făcută de cel ce pretinde aceste despăgubiri, în speță recurentul-contestator, acestuia revenindu-i sarcina probei conform art. 1169.civ. Or, prin probatoriul de care a înțeles să se folosească, acesta nu a probat împrejurarea că intimata i-ar fi provocat, cu intenție sau din culpă, suferințe de ordin psihic ori atingeri aduse onoarei și reputației atât de însemnate încât să justifice plata unor daune morale în cuantum de 100.000 lei.
De altfel, trebuie avută în vedere și împrejurarea că fapta ilicită ce poate fi, eventual, reținută în sarcina intimatei, se raportează doar la emiterea deciziei anulate de prima instanță, așa încât eventualul prejudiciu moral trebuie circumstanțiat în funcție doar de această faptă, comisă prin întocmirea deciziei nr. -/2006, motiv pentru care nu pot fi primite susținerile recurentului în sensul că intimata i-ar fi provocat suferințe psihice timp de cca 10 ani.
Oricum, prin admiterea în parte a acțiunii și obligarea la emiterea unei noi decizii, precum și la plata unor despăgubiri de ordin material (bănesc), se poate considera că recurentul-contestator a beneficiat pe această cale și de repararea prejudiciului moral pretins suferit, dar nedovedit în concret. Practic, în acest fel recurentul a obținut satisfacția morală a unei reparații echitabile, regulă generală aplicată în mod frecvent și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
O altă critică a recurentului-contestator ce urmează a fi respinsă este aceea că prima instanță nu ar fi ținut seama de toate probele administrate. Examinând considerentele sentinței atacate prin prisma probatoriului administrat, concluzia care se impune este aceea că Tribunalul a valorificat corespunzător toate dovezile relevante ce au fost administrate în cauză, ținând cont în mod special de concluziile raportului de expertiză contabilă care se coroborau cu actele de la dosar.
Trebuie făcută o precizare în legătură cu susținerea recurentului-contestator că printre probele ce era necesar să fie avute în vedere se aflau și cererile depuse de contestator în cursul judecării altor litigii de pe rolul instanțelor judecătorești, contestația și concluziile scrise. Aceste acte nu constituie mijloace de probă, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 1170.civ. ci cuprind simple afirmații sau susțineri ce pot îmbrăca forma unor pretenții deduse judecății și care trebuie sprijinite probator. Ca atare, ele nu au forța juridică a unor dovezi, neputând fi valorificate în acest sens.
Constituie motiv de recurs ce trebuie analizat și critica conform căreia întrucât reclamantul nu este avocat, instanța în virtutea rolului activ trebuia să-i aducă la cunoștință posibilitatea de a obține o hotărâre judecătorească privind rectificarea eventualelor înscrieri eronate din cartea de muncă și putea suspenda judecarea procesului până la soluționarea litigiului cu angajatorul. Și aceste susțineri apar ca nefondate, urmând a fi înlăturate.
Aplicarea principiului rolului activ al judecătorului nu poate duce la negarea unui alt principiu fundamental al procesului civil, cel al disponibilității, căci date fiind prevederile art. 129 alin. 1.proc.civ. părțile, și mai ales reclamantul conform art. 1169.civ. au îndatorirea de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, precum și de a-și proba pretențiile și apărările.
Nimic nu l-a împiedicat pe recurentul-contestator să recurgă la serviciile unui avocat pe parcursul procesului, mai ales că nu avea nici pregătire juridică. El însă nu a procedat în acest sens, expunându-se singur riscurilor ce decurg dintr-un asemenea comportament.
Chiar dacă trebuie să aibă rol activ, judecătorul nu poate să acționeze în așa fel încât prin sfaturile și lămuririle pe care le dă uneia din părți, să aducă atingere echilibrului procesual ce trebuie să existe sub aspectul exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor de către părți, ceea ce s-ar fi întâmplat în cauză dacă instanța de fond își exercita rolul activ în sensul dorit de contestator.
Constituie motiv de recurs și critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță. Însă și acest motiv urmează a fi respins, întrucât contestatorul nu a solicitat plata acestor cheltuieli, iar art. 274 alin. 1.proc.civ. impune condiția existenței unei atare solicitări, pentru a se dispune obligarea părții adverse la suportarea lor.
Nimic nu-l împiedică, însă, pe recurentul-contestator să pretindă pe cale separată aceste cheltuieli de la partea adversă, în măsura în care dovedește și efectuarea lor pe parcursul procesului.
Ultimul motiv de recurs al contestatorului se referă la faptul că instanța a dispus judecarea procesului la ultimul termen de judecată și nu a mai acordat un nou termen de 2-3 săptămâni în care autorul acțiunii să se poată documenta și susține pledoaria. Instanța era în drept să facă acest lucru conform art. 150.proc.civ. deoarece întregul probatoriu fusese administrat în cauză, iar părțile puteau și trebuiau să depună concluzii.
De altfel, recurentul-contestator a și prezentat concluziile sale scrise. În plus, Tribunalul a amânat pronunțarea hotărârii timp de două săptămâni, dând posibilitatea contestatorului să se documenteze și să prezinte, eventual, noi concluzii scrise.
În consecință, și această critică va fi respinsă ca nefondată.
Nici recursul formulat de intimata Casa de Pensii a Municipiului B nu este întemeiat.
Susținerile acesteia în sensul că stabilirea punctajului și a cuantumului pensiei de către instanța fondului ar reprezenta o imixtiune în activitatea Casei de Pensii și în același timp o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești (deoarece stabilirea pensiei este un atribut exclusiv al Casei de Pensii, aceasta fiind o instituție publică cu atribuții specifice în domeniul pensiilor) sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.
Instanța de fond, sesizată cu o contestație împotriva unei decizii de pensionare, întemeiată pe disp. art. 87 din 19/2000, este îndreptățită să cenzureze sub toate aspectele actul juridic contestat (deci inclusiv sub aspectul stabilirii punctajului și al cuantumului pensiei), fiind competentă în acest sens, în temeiul prev. art. 155 lit. d și f din aceeași lege, care statuează că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare și modul de stabilire a pensiilor.
În speță, Tribunalul București nu a făcut decât să acționeze potrivit competențelor sale legale, reținând pe baza probatoriului administrat (înscrisuri, raport de expertiză contabilă) că în conținutul deciziei contestate s-au strecurat erori sub aspectul punctajului mediu anual și al cuantumului pensiei și dispunând înlăturarea acestor erori.
Dacă s-ar împărtăși punctul de vedere al recurentei în sensul că stabilirea pensiilor (mai precis a punctajului și cuantumului pensiei) este atributul exclusiv al Casei de Pensii, ar însemna să ajungem la concluzia că art. 87 și 155 din 19/2000 devin inaplicabile și nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice, deși sunt texte legale în vigoare la momentul actual. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi acceptată, căci legea a fost adoptată în scopul de a fi aplicată și a produce efecte juridice specifice, aceasta fiind voința legiuitorului.
Cât privește raportul de expertiză întocmit în cauză, acesta are valoarea juridică a unui mijloc de probă (vezi art. 201 și urm. pr.civ.), astfel că, în măsura în care se coroborează cu alte dovezi administrate pe parcursul procesului, este obligatoriu a fi luat în considerare de instanța de judecată, adică exact ceea ce a făcut și Tribunalul în prezenta speță.
Iar expertul era îndreptățit să verifice dacă nu s-au strecurat erori în ce privește modul de stabilire și calcul al pensiei prevăzută în decizia contestată, câtă vreme acesta a fost unul dintre obiectivele expertizei, fixat de instanța de judecată, în virtutea atribuțiilor pe care aceasta le are pentru o justă soluționare a pricinilor cu care este învestită.
Toate cele ce preced demonstrează și faptul că nu se poate reproșa primei instanțe că ar fi aplicat greșit dispozițiile legale ori că ar fi apreciat eronat probatoriul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-contestator și recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr. 4035/13.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//20.03.2009
Jud.fond:,Fl.
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Elena Luissa Udrea, Liviu
