Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.124/AS

Ședința publică din 02 2008

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.112 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, str. -. - nr. 12, județul C, având ca obiect contestație deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă consilier juridic - în baza delegației nr.4511/12.06.2008 și intimatul reclamant personal.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că intimatul reclamantul a depus întâmpinare la data de 26.08.2008, care a fost comunicată și recurentei pârâte.

După referatul grefierului de ședință;

Întrebate fiind părțile, declară că nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus.

Instanța luând act că părțile nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri de depus, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte având cuvântul susține că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei de pensionare în privința punctajului și a obligat pârâta să emită o altă decizie de pensionare, întrucât reclamantul nu a dovedit că ar fi depus cele două adeverințe și că ar fi solicitat recalcularea drepturilor de pensie pe baza acestora. Dacă reclamantul ar fi depus adeverințele însoțite de o cerere la. C, până la momentul verificării documentației existente la dosarul administrativ, s-ar fi procedat la recalcularea drepturilor de pensie.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, cu consecința modificării hotărârii instanței de fond, pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală.

Intimatul reclamant având cuvântul susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și solicită respingerea recursului declarat de intimata pârâtă ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 212/CA/2004, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei nr. - din 25 februarie 2004, pentru că pensia este prea mică în raport de vechimea de muncă și grupa de muncă în care a lucrat.

Prin sentința civilă nr. 121 din 7 martie 2005, Tribunalul Constanțaa admis contestația și a obligat pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor cuvenite reclamantului cu titlu de pensie, având în vedere punctele calculate 36,10725 și diferența valorică rezultată din raportul de expertiză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, motivând că instanța a valorificat o expertiză contabilă care nu a avut în vedere documentația depusă de recurent din care rezultă că salariile medii efectiv realizate sunt mult mai mari și implicit punctajul era altul.

Prin decizia civilă nr. 383/MC din 21 iunie 2005 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis dosarul spre rejudecare, întrucât sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la compunerea instanței.

După casare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ - sub nr. 383/AS/2005.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2006 s-a dispus trimiterea cauzei la Secția civilă unde cauza a fost reînregistrată sub nr. 68/AS/2006.

Prin sentința civilă nr. 109/AS din 3 aprilie 2006, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Reclamantul a declarat recurs la data de 6 2006 împotriva sentinței civile nr. 109 din 03 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 81/AS din 14 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- s-a admis recursul și s-a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză contabilă.

Pentru a se pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

În urma verificării prin comparație între salariile evidențiate în cartea de muncă față de cele menționate în Fișele de evidență a salariilor au rezultat diferențe notabile.

Astfel, cu titlu de exemplu putem indica: în luna ianuarie 1996 salariul tarifar evidențiat în Fișa pentru evidența salariilor pe anul 1996 era de 272.205 lei iar în Cartea de muncă salariul tarifar era de 281.675 lei + 28.168 spor de vechime.

Exemplul nu este singular, fiind numeroase lunile în care există diferențe între cele două înscrisuri.

Expertul nu a analizat și fișele pentru evidența salariilor, aspect ce rezultă din enumerarea actelor ce au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii raportului de expertiză. De asemenea, printre înscrisurile studiate nu figurează și adeverința nr. 6877 din 27 2004.

S-a impus, astfel, completarea materialului probator cu un supliment la raportul de expertiză contabilă, ocazie cu care au fost avute în vedere și aceste înscrisuri din care rezultă o altă situație a drepturilor salariale decât cea avută în vedere de expertul contabil.

Cauza a fost reînregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța - Secția civilă.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2007, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, conform considerentelor deciziei de control judiciar, iar la termenul din 23 martie 2007 fost depusă lucrarea întocmită de expert contabil.

Prin sentința civilă nr. 233 din 25 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamant. A fost anulată decizia nr. - din 25 februarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii C și a fost obligată pârâta la emiterea în favoarea reclamantului a unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, cu stabilirea drepturilor începând de la data de 1 octombrie 2003, pentru un cuantum al pensiei de 346,25 lei, indexate.

Reclamantul a declarat recurs la data de 20 iunie 2007 împotriva sentinței civile nr. 233 din 25 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 195/AS din 25 2007 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a admis recursul și s-a casat sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui supliment la raportul de expertiză contabilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

În adoptarea soluției pronunțate instanța de fond și-a însușit raportul de expertiză contabilă ce a avut la bază adeverința nr. 405 din 5 ianuarie 2007 emisă de

Cu alte cuvinte, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința în temeiul acestui înscris, depus ulterior formulării cererii de chemare în judecată, rămânând astfel câștigat cauzei.

Tribunalul avea în aceste condiții obligația de a verifica concluziile raportului de expertiză contabilă sub aspectul valorificării adeverinței nr. 405 din 5 ianuarie 2007 în tot cuprinsul ei.

Instanța avea această obligație întrucât contestatorul nu a fost prezent la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2007 pentru a fi în măsură să formuleze obiecțiuni și nici nu a putut formula concluzii.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 25 mai 2007 când s-a acordat cuvântul părților iar cu privire la contestator s-a consemnat în practicaua hotărârii

că susține aceleași concluzii formulate la termenul din 20 aprilie 2007 pe fondul cauzei.

O asemenea consemnare în practica nu coincide cu realitatea dosarului pentru simplul motiv că la data de 20 aprilie 2007 contestatorul nu a fost prezent și, deci, nu și-a putut exprima opinia cu privire la raportul de expertiză contabilă.

În sfârșit, în urma verificării datelor cuprinse în raportul de expertiză contabilă cu acelea existente în adeverința nr. 405 din 5 ianuarie 2007 dar și cu acelea incluse în Fișa pentru evidența salariilor depuse încă din 2004 în dosarul nr. 212/CA/2004, se observă că există mari inadvertențe.

Astfel, cu titlu de exemplu, în urma unei verificări prin sondaj a datelor cuprinse în expertiza contabilă față de buletinul de calcul al Casei Județene de Pensii C, dar și în înscrisurile invocate mai sus, se pot identifica: în expertiza contabilă, pentru luna februarie 1996 expertul a indicat un salariu brut de 330.968 lei, în fișa pentru drepturile salariale apare un salariu de 374.034 lei, pentru luna 1996 în expertiză este cuprins un salariu de 453.856 lei iar în adeverința nr. 405 din 5 ianuarie 2007 apare un salariu de 453.856 lei tarifar, fără sporuri, iar cu sporuri totalul drepturilor brute primite este de 858.728 lei.

Instanța de recurs a stabilit că, în rejudecare, Tribunalul Constanța va dispune ca același expert să întocmească raportul de expertiză contabilă ținând cont de toate datele existente în cuprinsul adeverinței nr. 405 din 5 ianuarie 2007 în integralitatea ei.

În rejudecare cauza a primit nr-.

Cu ocazia rejudecării, în aplicarea art. 315 Cod procedură civilă s-a dispus ca același expert să completeze raportul de expertiză în sensul de a răspunde la obiecțiunile formulate de reclamant în cuprinsul cererii de recurs, având în vedere și aspectele reținute de instanța de recurs în decizia de casare, în sensul de a se ține cont de toate datele existente în cuprinsul adeverinței nr. 405 din 5.01.2007 în integralitatea ei.

Expertul desemnat în cauză a realizat suplimentul la raportul de expertiză.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr. 112 din 19 mai 2008, prin care a admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare, corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,52824 pentru perioada 11 octombrie 2004 - 4 ianuarie 2007 și unui punctaj mediu anual de 1,59051 începând cu 5 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în baza adeverințelor cu nr. 6877 din 27 2004 și nr. 405 din 5 ianuarie 2007 și a raportului de expertiză efectuat de expert (inclusiv suplimentele la raportul de expertiză) a rezultat un punctaj anual de 1,52824 aferent perioadei 11 octombrie 2004 - 4 ianuarie 2007 și un punctaj anual de 1,59054 începând cu 5 ianuarie 2007, motiv pentru care a dispus să se emită o nouă decizie de pensionare.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 112 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, criticând hotărârea recurată ca fiind nelegală și netemeinică.

Motivează recursul arătând că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea deciziei de pensionare în privința punctajului menționat și obligarea instituției să emită o nouă decizie de pensionare corespunzătoare unui punctaj mediu anual de 1,52824 pentru perioada 11 octombrie 2004 - 4 ianuarie 2007 și unui punctaj mediu anual de 1,59051 începând cu data de 5 ianuarie 2007.

în continuare că, în speța de față, nu ne aflăm în situația unei cereri de recalculare a pensiei pe bază de acte depuse de reclamant anterior emiterii deciziei contestate. Aceste acte au fost depuse de reclamant (cele două adeverințe menționate mai sus) în cursul soluționării prezentului proces și, în atare situație, recurenta, neavând cunoștință de ele, nu le-a avut în vedere la emiterea deciziei contestate.

Conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000, recalcularea dreptului de pensie se face în baza unei cereri de recalculare adresată recurentei, drepturile urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare.

Ceea ce trebuie să verifice instanța în prezenta cauză era corectitudinea deciziei nr. - din 25 februarie 2004, dacă în momentul emiterii acesteia recurenta a avut în vedere întreaga documentație depusă la dosarul de pensionare.

Pentru cele menționate mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia de pensionare nr. - din 25 februarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii C s-a stabilit în beneficiul reclamantului dreptul la o pensie în cuantum de 3.334.816 lei corespunzător unui stagiu de cotizare complet de 30 ani și 4 luni și unui stagiu realizat de 46 ani 4 luni și 15 zile. Punctajul total realizat a fost stabilit la 40,91859 iar punctajul mediu anual a fost stabilit la 1,34896, începând cu data de 1 octombrie 2003.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data înscrierii la pensie cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. Cuantumul pensiei astfel stabilit se majorează cu suma corespunzătoare contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii.

Articolul 77 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale stabilește în continuare că punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

În conformitate cu art. 78 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctajul anual al asiguratului

se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Pentru perioadele în care Comisia Națională pentru Statistică a comunicat numai salariul mediu brut lunar pe economie la nivel anual punctajul anual al asiguratului se determină ca raport între media lunară din anul respectiv a salariilor brute individuale, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și salariul mediu brut lunar pe economie din anul respectiv, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Pentru lunile pentru care Institutul Național de Statistică și Studii Economice nu a comunicat încă salariul mediu brut lunar pe economie se utilizează (pentru întreaga lună) ultimul salariu mediu brut lunar pe economie comunicat.

Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate se constată că, în prezenta cauză, reclamantul intimat a contestat valoarea punctajului mediu anual.

Pentru determinarea acestuia în mod corect instanța de fond a administrat proba cu expertiză, însușindu-și raportul de expertiză efectuat de expert, care a stabilit un punctaj mediu anul realizat de reclamant de 1,52824 aferent perioadei 11 octombrie 2004 - 4 ianuarie 2007 și un punctaj mediu anual de 1,59051 începând cu 5 ianuarie 2007.

Cele două adrese cu nr. 6877 din 27 2004 și nr. 405 din 5 ianuarie 2007 pe care le-a avut în vedere expertul la efectuarea raportului de expertiză, deși sunt eliberate ulterior deciziei contestate, ele nu constituie înscrisuri noi, de natură să modifice elementele de calcul aflate în dosarul administrativ al recurentei.

De altfel, dat fiind cele menționate mai sus, nu ne aflăm în situația unei cereri de recalculare a pensiei, așa cum susține recurenta.

Ca atare, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 112 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.112 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în M, str. -. - nr. 12, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -,

Red. dec. jud. -/2.10.2008

gref.

2 ex./8.10.2008

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Vanghelița Tase

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Constanta