Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1336/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1336

Ședința publică din data de 4 iulie 2008

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu

: -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul -, domiciliat în P,-,.5,.A,.20, județul P, împotriva sentinței civile nr.805 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-contestator -, personal, pentru intimata casa Județeană de Pensii P, consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Consilier juridic pentru intimata Casa Județeană de Pensii P depune la dosar întâmpinare, un exemplar al acesteia fiindu-i comunicat și recurentului-contestator. Declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Recurentul-contestator - declară că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării intimatei și declară că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond recurentul-contestator - susține recursul așa cum a fost el motivat în scris și solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond admiterea contestației cu consecința anulării deciziei emisă în anul 2006 de Casa Județeană de Pensii

Având cuvântul în fond pentru intimata Casa Județeană de Pensii P solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că la dosarul de pensie al contestatorului se regăsește fișa de pensie întocmită de unitatea la care acesta și-a desfășurat activitate, iar în conținutul acesteia se precizează că salariu tarifar de încadrare de care a beneficiat recurentul este de 3.605 lei, iar dintr-o eroare pensia acestuia a fost calculată la un salariu tarifar de 36.054 lei și ca atare în mod corect s-a emis decizia de recuperare a debitului.

CURTEA:

Contestatorul - a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii P solicitând anularea Deciziei nr.-/13.08.2007 și recalcularea drepturilor sale de pensie, potrivit legislației în vigoare.

În motivarea cererii se arată că în baza deciziei atacate contestatorul a fost obligat să restituie 4545 lei, cu titlu de pensie încasată pe nedrept, deși nu are nici o vină pentru calculul necorespunzător al pensiei.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că, în mod legal, s-a dispus restituirea sumei de 4545 lei, deoarece pentru perioada 1.07.1989 - 1.01.1991 s-a luat în calcul un salariu tarifar mai mare decât cel real.

La 30.10.2007 contestatorul completează cererea solicitând restituirea sumelor reținute, iar, în subsidiar, să i se rețină din pensie o sumă modică, lunară, de 20 lei și să fie obligată intimata la 3000 lei despăgubiri.

În baza probelor cu înscrisuri și expertiză tehnică - salarizare, prin sentința civilă nr.805/5.03.2008 Tribunalul Prahovaa respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la recalcularea pensiei cuvenite contestatorului s-a constatat că a fost reținut un salariu tarifar de încadrare greșit pentru perioada 1.07.1989 - 1.01.1991, astfel că s-a plătit o pensie mai mare decât cea cuvenită.

A mai reținut instanța că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, decizia atacată este corectă, contestatorul încasând necuvenit suma de 4545 lei în perioada sept.2005 - mai 2007.

Referitor la pretențiile contestatorului de a se restitui sumele reținute sau să i se rețină din pensie o sumă modică, lunară, de 20 lei și să fie obligată intimata la 3000 lei despăgubiri, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, deoarece recalculările pensiilor sunt efectuate de intimată în baza unor dispoziții legale, fără a fi necesară o solicitare din partea pensionarului.

De asemenea, a reținut tribunalul că sumele încasate cu titlu necuvenit sunt supuse restituirii, conform art.187 alin.4 din Legea 19/2000, fără plata vreunei despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul -, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea că în mod greșit tribunalul a respins contestația, fără a avea în vedere că nu este vina contestatorului că pensia a fost calculată greșit.

Se mai susține că tribunalul ar fi trebuit să dispună reducerea procentului de poprire asupra pensiei.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că tribunalul nu a avut în vedere faptul că recalcularea pensiei s-a făcut din oficiu și nu la cererea recurentului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recalcularea pensiei recurentului s-a efectuat în baza disp. HG 1550/2004 și ale OUG 4/2005, fiind emisă decizia nr.-/31.08.2005. Ulterior, recurentul a solicitat reevaluarea pensiei cuvenite în baza adeverinței 25555/2.03.2007, așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată la fond.

La această ultimă verificare s-a stabilit că drepturile de pensie cuvenite recurentului au fost stabilite în mod greșit, luându-se în calcul un salariu tarifar mai mare pentru perioada 1.07.1989 - 1.01.1991, astfel că s-a emis decizia nr.-/13.08.2007 prin care s-a dispus recuperarea debitului de 4545 lei, reprezentând pensie încasată necuvenit.

Potrivit disp. art.187 alin.4 din Legea 19/2000 umele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

Prin urmare, în mod corect, așa cum a reținut și instanța de fond, intimata a dispus recuperarea sumelor încasate necuvenit de recurent.

Restituirea sumelor încasate necuvenit nu este condiționată de plata vreunei despăgubiri, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.19/2000 aplicabile în speța de față.

Nu are relevanță dacă recalcularea în urma căreia s-a stabilit debitul s-a efectuat în baza unei cereri a pensionarului sau din oficiu, Casa de Pensii având, potrivit legii, atribuția de a recalcula pensiile.

Nefondată este și critica privind modalitatea de reținere a sumelor încasate necuvenit, aceasta fiind o chestiune ce privește executarea, executare ce se realizează potrivit normelor de procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul -, domiciliat în P,-,.5,.A,.20, județul P, împotriva sentinței civile nr.805 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu

- - - - - - -

Grefier,

Red. /

2 ex./22.07.2008

dosar fond - -- Tribunalul Prahova

jud. fond -

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Mihaela Moiceanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1336/2008. Curtea de Apel Ploiesti