Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1416/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Legea 19/2000 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1416

Ședința publică din 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Dicu Aurel

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Ciută Eugenia

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în municipiul S, str. - -, împotriva sentinței nr. 1699 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns consilier juridic, pentru recurentă și contestatorul-intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța i-a înmânat consilierului juridic, pentru recurentă, un exemplar de pe întâmpinarea și precizările depuse la dosar, formulate de contestatorul-intimat și constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurentă, a cerut admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că intimatul a fost înscris la pensie pentru invaliditate începând cu data de 01.04.1986, iar la 30 mai 2006 acesta a formulat cerere prin care solicită trecerea de la pensie de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă, sens în care s-a emis decizie de pensie conform Legii 19/20000. A mai arătat că potrivit Legii 19/2000 stagiul complet de cotizare este de 35 ani, respectiv în martie 2015. De asemenea, a mai arătat că din anexa 3 și anexa 4 din Legea 19/2000 reiese că reducerea vârstei de pensionare și stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 ani și 10 luni, stagiu redus pentru perioada lucrată în grupa I-a de muncă.

Contestatorul-intimat a cerut respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. A arătat că a fost pensionat pentru limită de vârstă conform art. 44 din Legea 19/2000 și că a lucrat în grupa a II-a de muncă 15 ani și 9 luni.

Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 18 august 2009, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii S recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, în sensul de a se utiliza la stabilirea drepturilor de pensie stagiul de cotizare prevăzut de art. 167 alin. 1 și Anexa 4 din Legea 19/2000 în loc de cel prevăzut de art. 167 tabel 4.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a lucrat 15 ani în grupa I subteran, astfel încât pensia trebuia calculată prin raportare la un stagiu de cotizare de 23 de ani și nu 30 de ani.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Sai nvocat excepția tardivității introducerii acțiunii și prescripția acțiunii privind drepturile de pensie aferente perioadei 2005 - 2006.

În motivarea excepției tardivității, pârâta a arătat că decizia de recalculare nr. 76472 din 30.06.2005 a fost comunicată reclamantului în anul 2005, astfel încât prezenta acțiune a fost introdusă cu depășirea termenului de 45 de zile reglementat de art. 87 și 88 din Legea 19/2000.

A arătat pârâta că pretențiile reclamantului aferente perioadei 2005 - 2006 sunt prescrise raportat la prevederile art. 97 alin. 2 din Legea 19/2000.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că prevederile art. 43 și 47 din Legea 19/2000 nu-i sunt aplicabile contestatorului întrucât drepturile sale de pensie s-au deschis anterior datei de 01.04.2001, iar drepturile sale de pensie au fost recalculate conform OUG 4/2005, raportat la prevederile nr.HG 1550/2004.

Prin sentința civilă nr. 1699 din 5.10.2009 Tribunalul Suceavaa respins excepția tardivității, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada 30.05.2006 - 18.08.2006, iar pe fond, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 76472/31.07.2006 emisă de intimată și a dispus emiterea unei noi decizii în favoarea petentului, fiind obligată intimata să recalculeze pensia reclamantului luând în considerare pentru stabilirea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 23 de ani în loc de 30 de ani și 10 luni.

Aceeași intimată a fost obligată să achite reclamantului drepturile de pensie rezultate în urma recalculării începând cu data de 19.08.2006.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sub aspectul excepției tardivității că nu este întemeiată având în vedere că pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei, astfel încât să se poată stabili că a fost depășit termenul prevăzut de art. 87 din Legea nr. 19/2000.

Referitor la excepția prescripției, instanța a reținut că este întemeiată pentru perioada 30.05.2006 - 18.06.2006 fiind depășit termenul de 3 ani prev. de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 în care se putea adresa instanței.

Pe fondul cauzei, a reținut instanța că potrivit deciziei nr. 76472 din 30.06.2006 pensia de invaliditate a reclamantului a fost recalculată în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 coroborate cu prevederile HG 1550/2004 și HG nr. 550/2005 stabilindu-se în favoarea acestuia un stagiu complet de cotizare conform Legii 19/2000, de 34 ani, 8 luni și un stagiu de cotizare realizat de 45 ani, 8 luni, 14 zile, din care în condiții speciale 15 ani, 8 luni și 13 zile. S-a stabilit în favoarea reclamantului un punctaj mediu anual de 1,15544 puncte și o pensie de 342 lei începând cu data de 01.07.2005.

Articolul 15 din HG260/2001, prevede că locurile de muncă și activitățile încadrate în grupele I și II de muncă sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor art. 20 lit. a din Legea 19/2000 sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale.

Potrivit art. 20 alin. 1 lit. a din Legea 19/2000, în categoria locurilor de muncă în condiții speciale se încadrează unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50 % din timpul normal de lucru în luna respectivă.

Pentru această categorie de asigurați Legea 19/2000 prevede la art. 43 și 44 că, în cazul în care au realizat stagii de cotizare mai mici de 25, respectiv 20 de ani, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse în anexele 4 și 5.

Potrivit art. 77 alin. 3 din Legea 19/2000, în situațiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. 1 se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele 4 și 5.

În ce-l privește pe reclamant, pârâta a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 ani și 8 luni în loc de 23 de ani cât era stagiul de cotizare necesar prevăzut în anexa 4 la Legea 19/2000 pentru o vechime în condiții speciale între 14 și 16 ani.

Ca urmare, în temeiul art. 87 din Legea 19/2000, instanța a admis contestația și a anulat decizia nr. 76472 din 31.07.2006, emisă de intimată, urmând a se emite o nouă decizie în care să se ia în calcul un stagiu complet de cotizare de 23 de ani în loc de 30 de ani și 8 luni.

Totodată, instanța a obligat pârâta la plata drepturilor de pensie rezultate în urma recalculării începând cu data de 19.08.2006.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii S invocând motivele de netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea acestor motive recurenta susține că sentința atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 41 - 44, art. 481alin. 2, art. 77 și respectiv art. 1671din Legea nr. 19/2000, fiind dat motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Apreciază recurenta că față de prevederile legale mai sus-arătate, sentința primei instanțe conține erori grave în ceea ce privește modalitatea de stabilire a punctajului.

Astfel, conform anexei 3 din Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare necesar pentru deschiderea dreptului de pensie al reclamantului este de 30 de ani și 10 luni, iar împărțirea numărului total de puncte realizate de reclamant s-a făcut conform prevederilor legale.

. numărului total de puncte realizate de reclamant la un stagiu de cotizare de 23 de ani este eronată și încalcă prevederile legale stabilite în anexa 4 din Legea nr. 19/2000 care se referă la reducerea vârstelor standard de pensionare pentru bărbați în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de muncă.

Precizează recurenta că, datorită condițiilor speciale și deosebite de muncă a fost posibilă reducerea vârstei standard de pensionare a reclamantului cu 8 ani și 5 luni.

De asemenea, conform prevederilor art. 44 din Legea nr. 19/2000, asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) și d) din Legea nr. 19/2000 care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. 1) și 2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse în anexele 4 și 5.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondat.

Așa cum a reținut și prima instanță, aspect necontestat de recurentă, contestatorul a realizat un stagiu total de cotizare de 46 de ani, 3 luni și 22 zile, din care în grupa I de muncă 15 ani, 9 luni și 2 zile, în condiții normale 1 an, 7 luni i 1 zile, stagiu asimilat 21 ani, 5 luni și 19 zile.

Locul de muncă în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa I se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții speciale, prevăzută de art. 20 alin. 1 lit. a din Legea 19/2000, întrucât conform mențiunilor din carnetul de muncă acesta și-a desfășurat activitatea ca miner subteran timp de 15 ani, 9 luni și 2 zile.

Această perioadă a determinat reducerea vârstei standard de pensionare a intimatului cu 8 ani și 5 luni conform tabelului nr. 4 al art. 167 alin. 2 din Legea nr. 19/2000.

Contrar celor susținute de recurentă, faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă în condiții speciale încadrat ca atare prin dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. a din Legea nr. 19/2000, nu poate avea consecințe doar în ceea ce privește reducerea vârstei standard în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse în anexele nr. 4 și 5 ci efectele se răsfrâng și în ceea ce privește determinarea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Astfel, dispozițiile art. 77 alin. 3 din Legea 19/2000, prevăd că în situațiile de la art. 44, în care se încadrează și reclamantul intimat, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraților conform alin. 1 se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 și 5.

Așa fiind, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis contestația și a stabilit că punctajul mediu anual pentru reclamant se determină prin împărțirea numărului total de puncte la stagiul de cotizare necesar prevăzut în anexa 4 la Legea nr. 19/2000, de 23 ani, în loc de 30 ani și 10 luni.

Reținerea de către instanța de fond a faptului că decizia contestată privește o decizie emisă ca urmare a recalculării drepturilor de pensie de invaliditate și nu ca urmare a trecerii contestatorului de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă este lipsită de relevanță în cauză, atât timp cât dispozițiile legale au fost corect aplicate în cauză, conform celor menționate în cuprinsul acestei decizii.

Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii S, împotriva sentinței nr. 1699 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. fond:

Tehnored.

Ex. 2/26.11.2009

Președinte:Dicu Aurel
Judecători:Dicu Aurel, Maierean Ana, Ciută Eugenia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1416/2009. Curtea de Apel Suceava